Rata dobânzii de politică monetară și inflația

Obiectivul fundamental al Băncii Naționale a României (BNR) este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. În acest scop, ea folosește, printre altele, rata dobânzii de politică monetară. Prin definiție, aceasta este rata dobânzii aferentă operațiunilor efectuate de BNR pe piața interbancară (monetară): operațiuni repo (cumpărări de la instituțiile de credit de active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data încheierii tranzacției), atragere de depozite de la instituțiile de credit, acordare de credite etc.

După cum am arătat într-un articol anterior (aici), inflația este creșterea generalizată și persistentă a prețurilor bunurilor și serviciilor. Viteza de creștere a prețurilor se măsoară cu ajutorul mai multor rate (rata lunară a inflației, rata medie lunară a inflației, rata anuală a inflației și rata medie anuală a inflației), calculate și publicate de Institutul Național de Statistică. Toate aceste rate sunt raporturi, exprimate procentual, între indicele prețurilor din perioada de referință și indicele din perioada de bază.

Inflația ridicată determină întreprinderile să cheltuie mai mulți bani pentru achiziționarea de materii prime și pentru transformarea acestora în produse finite. De asemenea, inflația duce la creșterea costurilor implicate de transportul de mărfuri și a costurilor de funcționare ale magazinelor cu amănuntul. Toate aceste procese determină, în final, creșterea prețurilor plătite de consumatori.

Creșterea rapidă a prețurilor de consum duce la reducerea puterii de cumpărare a populației, afectând în mod deosebit persoanele cu venituri mici sau fixe. De aceea, este importantă menținerea inflației la un nivel redus și previzibil.

Ținta de inflație actuală a Băncii Naționale este 2,5%±1 pp, deoarece, la acest nivel, prețurile sunt relativ stabile, iar economia funcționează normal. În condițiile actuale din România,  în care inflația este cea mai ridicată din UE (9,9% în luna august), creșterea ratei dobânzii de politică monetară acționează în direcția atingerii țintei, pe când reducerea sa contribuie la îndepărtarea de țintă.

Deși creștere a ratei dobânzii de politică monetară reduce cererea de bunuri și servicii, ceea ce determină încetinirea creșterii prețurilor mărfurilor, manifestarea acestor efecte necesită timp. Procesul prin care deciziile de politică monetară exercită un anumit efect asupra economiei, în general, și asupra nivelului prețurilor, în particular, se numește „proces de transmisie a politicii monetare”. Legăturile cauzale specifice prin care acționează în mod obișnuit impulsurile create de politica monetară se numesc „canale de transmisie”.

Descrierea și analiza procesului de transmisie constituie elemente esențiale ale oricărei teorii monetare pertinente. De aceea, orice analiză de aceste gen se încadrează într-o concepție teoretică generală cu privire la activitatea economică și la rolul monedei în economie. Și este evident că problemele respective constituie puncte centrale ale oricărei teorii monetare. Ca urmare, ele au fost amplu dezbătute în cursul timpului, dând naștere la numeroase controverse între principalele scoli de gândire monetară.

În cazul României, instituțiile de credit se împrumută una de la alta pentru a-și regla plățile la sfârșitul fiecărei zile. Rata dobânzii de politică monetară influențează în primul rând dobânzile aferente acestor credite. Mediile aritmetice ale ratelor dobânzii respective sunt cunoscute sub acronimele ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) și BUBID (Romanian Interbank Bid Rate). Aceste variabile influențează, la rândul lor, dobânzile pe care instituțiile de credit le aplică la depozitele atrase de la clienți, la creditele ipotecare și la alte genuri de credite acordate întreprinderilor și populației.

Efectele modificărilor costurilor împrumuturilor se resimt inițial în sectoarele economice sensibile la variațiile ratei dobânzii. De exemplu, oamenii se împrumută adesea de la bănci pentru a cumpăra bunuri de valori mari, cum ar fi, de exemplu, mașinile. Creșterea ratei dobânzii de politică monetară face ca împrumuturile pentru cumpărarea de automobile să fie mai scumpe. În consecință, mai puține persoane se vor împrumuta, iar cererea de autovehicule se va reduce.

Mai departe, deoarece se vând mai puține autovehicule, producția acestora încetinește. Aceasta duce la o cerere mai mică pentru piese și subansambluri, reducerea numărului de angajați în întreprinderile respective și scăderea veniturilor vânzătorilor de mașini. Toți acești participanți la viața economică câștigă, deci, mai puțini bani, ceea ce duce la scăderea cererii globale din economie. Efecte similare se resimt în alte sectoare finanțate în mare măsură prin împrumuturi, cum ar fi sectorul imobiliar sau industria electrocasnicelor.

Inflația funcționează ca o buclă de reacție. O inflația redusă duce la o inflație mică și la stabilitate economică; o inflație mare antrenează mai multă inflație și destabilizează economia.

În cazul inflației ridicate, întreprinderile își măresc frecvent prețurile pentru a-și acoperi costurile aflate în creștere rapidă. Consumatorii nu țin însă seama de faptul că creșterea prețurilor poate să reflecte realmente creșterea costurilor. În consecință, ei își schimbă comportamentul. Astfel, dacă cred că toate prețurile cresc, indivizii vor fi mai puțin dispuși să cumpere ceva. Cu toate acestea, vânzătorii cu amănuntul nu vor resimți nevoia să mențină prețurile lor la un nivel redus pentru a rămâne competitivi. În consecință, vânzătorii pot să-și mărească prețurile, indiferent dacă sunt presați să o facă sau nu de creșterea costurilor.

În cazul în care inflația este joasă, prețurile nu se modifică așa des. Consumatorii remarcă mai ales creșterea prețurilor și, dacă cred că prețurile sunt prea mari, merg în altă parte. În modul acesta, concurența este stimulată, ceea ce face ca producătorii și vânzătorii să ezite să mărească prețurile. Cu alte cuvinte, inflația se menține de la sine la un nivel scăzut.

Creșterea ratei dobânzii de politică monetară are și alte efecte asupra cererii agregate. Astfel, creșterea generală a dobânzilor amorsată de această decizie face ca oamenii să plătească mai mult pentru a-și achita datoriile. Ei au, deci, mai puțin bani de cheltuit pentru cumpărări de bunuri și servicii și, cu timpul, această lipsă a banilor amputează cererea în toate sectoarele economiei.

Un exemplu este cel al persoanelor cu împrumuturi ipotecare. Deși majoritatea lor plătesc o dobândă lunară fixă, unii debitori contractează asemenea împrumuturi cu dobândă variabilă, în funcție de un indice de referință (media dobânzilor reale practicate în piață – IRCC; rata dobânzii la care băncile se împrumută între ele în lei – ROBOR; rata medie la care băncile din zona euro se împrumută între ele – EURIBOR; etc.). În cazul împrumuturilor ipotecare cu dobândă variabilă, creșterea generală a dobânzilor determină augmentarea sumei pe care acești debitori trebuie să o plătească în fiecare lună. Ca urmare, capacitatea lor de a face cheltuieli neesențiale („discreționare”) se reduce. De exemplu, ei vor prefera să mănânce acasă în loc să meargă la restaurant, să vizioneze un film la televizor mai degrabă decât să meargă la cinematograf ș.a.m.d.

Dobânzile mai mari reduc, de asemenea, cheltuielile facultative, cum ar fi cele pentru cumpărarea de produse de lux sau pentru turism, însă nu afectează prea mult cumpărarea de bunuri importante pentru viața de zi cu zi. De exemplu, dacă populația are mai puțini bani, cererea de medicamente nu se modifică, deoarece bolnavii sunt nevoiți să le cumpere. La fel stau lucrurile în cazul unor servicii importante, cum ar fi internetul sau telefonia mobilă. Cu alte cuvinte, este necesar un timp mai îndelungat pentru ca creșterea ratei dobânzii de politică monetară să tempereze creșterea prețurilor produselor și serviciilor esențiale.

Dobânzile ridicate încurajează oamenii să economisească, deoarece instituțiile financiare oferă dobânzi mai mari pentru depozitele atrase și pentru formele de plasare a fondurilor pe care le oferă. Atunci când dobânzile sunt mai ridicate, produsele financiare, cum sunt, de exemplu, conturile de depozit la termen, certificate de depozit, obligațiuni de stat sau corporative etc., au un randament mai ridicat. Economisirea devine mai interesantă decât cheltuirea banilor.

Creșterea economisirii („preferinței pentru lichiditate din motive de precauțiune”– cum a numit-o cunoscutul economist englez J. Keynes) reduce, deci, cererea de bunuri și servicii. Or, dacă cererea scade, vânzătorii cu amănuntul nu vor mai mări prețurile la fel de repede și de mult ca înainte, iar inflația se va tempera.

Deși inflația ridicată nu este dezirabilă, nici deflația – adică scăderea generală a prețurilor – nu este mai puțin dăunătoare. În cazul în care prețurile unor bunuri sau servicii scad, aceasta stimulează cererea și, deci, producția. Însă, o scădere generalizată și persistentă a prețurilor reflectă, de regulă, probleme economice mai profunde. De exemplu, dacă oamenii își pierd locurile de muncă, ei consumă mai puțin, întreprinderile vând mai puține bunuri și, în consecință, reduc prețurile. Ca urmare, consumatorii ezită să cumpere cantități mai mari de bunuri și servicii, sperând că prețurile vor continua să scadă. Iar dacă tot mai mulți oameni se abțin de la consum, adică își sporesc economiile, ei cheltuiesc mai puțin pentru achiziții curente de bunuri și servicii. În consecință, prețurile scad în continuare și activitatea economică încetinește.

În concluzie, reducerea ratei dobânzii de politică monetară stimulează activitatea economică, însă face să crească inflația. Dobânzile mai mici încurajează populația să cheltuiască mai mult și să economisească mai puțin. Toate acestea diminuează sumele de bani necesare pentru rambursarea împrumuturilor, ceea ce stimulează mai ales împrumuturile pentru cumpărarea unor bunuri de valori mari, cum ar fi autovehiculele, stimulând fabricanții respectivi să producă mai mult. Cererea de piese și cererea de mână de lucru ale uzinelor producătoare, precum și comisioanele vânzătorilor de mașini cresc. Pe de altă parte, dobânzile mici reduc stimulentele pentru economisire, deoarece randamentele aferente diverselor forme de plasare a fondurilor sunt mai scăzute, ceea ce incită oamenii să cheltuiască mai mult. În modul acesta, reducerea ratei dobânzii de politică monetară face să crească cererea în economie, însă alimentează inflația.