Ieri, 24 ianuarie, Piața Unirii din Timișoara a găzduit o ceremonie militar-religioasă organizată cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române, eveniment cunoscut și sub denumirea de „Mica Unire”. La ceremonie au participat oficialități locale și județene, cadre militare, precum și cetățeni, care au asistat la momente solemne dedicate memoriei celor care au contribuit la formarea României moderne.
Evenimentul a inclus depuneri de coroane, rugăciuni și intonarea imnului național, iar la final cei prezenți s-au prins în „Hora Unirii”, acompaniați de colindătorii garnizoanei. Prefecta județului Timiș, Cornelia-Elena Micicoi, a subliniat importanța unității și a responsabilității civice, remarcând că „astăzi este unul dintre momentele în care marcăm memoria românilor care au decis să fie împreună și să construiască un viitor comun. Unirea a fost expresia unei voințe colective, a fost expresia curajului de a depăși diferențele în numele unui ideal mai mare. Această lecție rămâne actuală.”
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, a subliniat rolul generației excepționale de lideri, intelectuali și oameni politici din timpul lui Cuza, care au contribuit la coagularea societății românești și la înfăptuirea Mării Uniri din 1918. „Marile realizări nu au fost consecințe ale luptelor interne sau dezbinării, ci ale inteligenței, educației și patriotismului autentic. Tinerii care au studiat la universități occidentale au pus în practică principii moderne, iar astăzi avem șansa să învățăm și să construim viitorul țării noastre împreună”, a afirmat vicepreședintele.


















