„O carte de o complexitate absolut fabuloasă”, avându-l ca autor pe profesorul
Cornel Ungureanu, președintele filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România.
„Geografia literară” este un concept critic pe care profesorul Cornel Ungureanu, președintele filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, l-a impus în literatură română, domnia sa având în plan, încă din anii 70 ai secolului trecut, să scrie o lucrare literară de mare cuprindere pentru cultura română.
Iată că, în acest an, de 1 martie, la sediul filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, a fost lansat primul volum din „Geografia literară a României”, apărut la Editura Academiei Române. Însă începuturile apariției lui se regăsesc în zorii anilor 2000, când, în 2002, la Editura Universității de Vest, a apărut „Introducere la geografia literară”, apoi, un prim volum al geografiei literaturii române, la Editura „Polirom”.
„O carte de o complexitate absolut fabuloasă”, potrivit celor rostite de criticul literar Marian Odangiu, în timpul lansării, care a mai spus că, „deocamdată, ne aflăm în fața unei explorări pe orizontală cu un suport teoretic, ideologic și filosofic foarte, foarte consistent, aproape greu de parcurs, așadar, pe orizontală literatura română din perspectiva raporturilor dintre centru și, mai cu seamă, ariile ei periferice. (…). Literatura are nevoie de o privire foarte cuprinzătoare, una care este, repet, de geografie literară și nu neapărat de istorie literară, este un fel de istorie literară plană, o istorie literară care merge pe orizontală”.
Prezent la momentul lansării, profesorul Alexandru Ruja a spus despre volumul lansat că „este o operă de-o viaţă, o lucrare fundamentală și esenţială pentru cultura română, este o operă de cuprindere largă, o operă pentru realizarea căreia s-a citit nu mult, ci foarte mult. (…). «Geografia literară» propune o seamă de deschideri, de noi relaționări, de indicii ale felului în care literatura română răspunde provocărilor declanșate de problema globalizării, presupune o explicare a raportului globalizare-regionalizare și a modului de raportare la o valoare culturală formată și consolidată în timp: tradiția, cum ne mai raportăm la tradiție în era globalizării”.
Iar scriitorul și profesorul umanist Adrian Dinu Rachieru consideră că volumul lansat este „o cartografiere a spațiului cultural, cu recuperarea unor imagini pierdute, lepădându-se de buncărul spaimelor naționale și succesive despărțiri, reapropieri, reașezări și salvând criteriul trans-estetic pe fundament estetic, categoric. (…). Domnul Ungureanu recurge la arsenalul noțional al sociologiei. Sigur, despre globalism, despre globalizare, despre localism, ca să preiau o sintagmă fericită, norocoasă a unui sociolog canadian, în condițiile în care planeta, știm cu toții, este interconectată și aducând în discuție non-locul ca spațiu de tranziție”.
În momentul oratoric susținut, scriitorul Mircea Mihăieș a sesizat că volumul scris de președintele filialei timișorene a Uniunii Scriitorilor din România, Cornel Ungureanu, are „o dimensiune blagiană, adică geografia este înțeleasă aici într-un mod spiritual și nu ca o diviziune, nu ca o teritorialitate versus extrateritorialitate, și aici mă gândesc, de pildă, la scriitorii moldoveni, din Moldova, din Basarabia, cei din jurul României, care sunt parte din geografia literară a României. (…) . E vorba de o carte tombală, aș putea să spun, pentru că ea înregistrează marile valori ale culturii române”.
De-a lungul lansării, scurtele momente oratorice în care au prevalat referirile la creația amplă a omului de cultură Cornel Ungureanu, au continuat, fiind rostite cu multă reverență și căldură, făurind astfel un moment istoric pentru filiala timișoreană a Uniunii Scriitorilor din România, fiindcă, după cum a subliniat la începutul luării de cuvânt, Marian Odangiu, secretar al filialei, scriitorul Cornel Ungureanu, pentru prima dată în 40 de ani, a acceptat lansarea unui volum din cuprinzătoarea sa creație, în Sala „Orizont” a uniunii.