Un accident rutier a avut loc joi seară în centrul Timișoarei, chiar în fața Catedralei Mitropolitane. Șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a trecut pe culoarea roșie a semaforului după ce a confundat semafoarele din intersecție. Acesta intenționa să vireze la stânga spre Piața Maria, însă manevra greșită a dus la producerea unui accident.
Odată intrat în intersecție, mașina bărbatului a lovit un autoturism condus regulamentar de o tânără de 21 de ani. Impactul nu a fost unul grav, iar din fericire, niciunul dintre șoferi nu a fost rănit. Ambele persoane au fost supuse testării cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool.
Accidentul a provocat doar pagube materiale, însă atât șoferul, cât și tânăra conducătoare auto s-au ales cu o sperietură. La fața locului au intervenit polițiștii, care au început cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul.
Zona centrală a orașului a fost temporar aglomerată, iar traficul s-a desfășurat cu dificultate până la eliberarea carosabilului. Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită, mai ales în intersecțiile aglomerate.