Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și rectorul UVT, Marilen Pirtea, au semnat două acorduri pentru practică studențească și cooperare interinstituțională. Semnarea a avut loc miercuri, 7 februarie, cu prilejul vizitei pe care Ministrul a efectuat-o la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM, din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT).
„ICAM – UVT își propune să devină un reper semnificativ pe harta Spațiului European al Educației și Cercetării. Îi mulțumim domnului ministru Mircea Fechet și echipei sale pentru că ne acordă toată încrederea pentru a deschide căile practice de colaborare instituțională, atât pentru stagiile de practică ale studenților, cât și pentru cooperarea în cadrul studiilor de mediu. Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) UVT, recent inaugurat, și-a format deja primul nucleu de treizeci de cercetători, și-a dotat laboratoarele cu echipamente de generație nouă și a demarat prospectarea direcțiilor de studii în care își va investi energiile, printre care și studiile de protecția mediului. Parteneriatul stabilit astăzi cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ne ambiționează și ne motivează, într-un proiect global de structurare a proiectelor de cercetare sincronizat cu oportunitățile deschise prin inițiativele Uniunii Europene”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea, cu prilejul celor două acorduri, potrivit unui comunicat remis mass-media de către Departamentul Comunicare al UVT.
Primul dintre acestea, intitulat „Acordul-cadru de colaborare privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licență și masterat”, se referă la practica studenților, practică în care vor fi inițiați să aplice cunoștințele teoretice învățate. „Scopul declarat al acestor stagii este de a consolida și a valorifica cunoștințele teoretice primite de practicanți în cadrul procesului de instruire, dar și formarea competențelor necesare pentru a aplica în aplicații practice ceea ce au acumulat în perioada de instruire teoretică, în concordanță cu specificul specializării pentru care se pregătesc”, se arată într-un comunicat remis mass-media de către Departamentul Comunicare al UVT..
„Protocolul de colaborare” este cel de-al doilea document semnat, prin el stabilindu-se o modalitate coerentă de cooperare interinstituțională dintre Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Universitatea de Vest din Timișoara, în privința activității desfășurate în vederea formării profesionale în administraţia publică pe domeniul schimbărilor climatice, dar și pentru elaborarea de politici publice bazate pe dovezi științifice în domeniul mediului, respectiv colaborarea în domeniile de cercetare ce reies din nevoile MMAP.
Ministrul Mircea Fechet a declarat cu prilejul semnării celor două documente, „Protocolul instituțional pe care îl stabilim astăzi pentru cooperarea cu Universitatea de Vest din Timișoara face parte din setul de instrumentele pe care Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se bazează, pentru dezvoltarea cercetării avansate de mediu. În cadrul practicilor decizionale ale Uniunii Europene, documentațiile care însoțesc actele legislative sunt puse la dispoziția instituțiilor de decizie prin proiecte de cercetare, prin rezultate ale studiilor științifice de mii de pagini. Colaborarea noastră cu universitățile și institutele de cercetări de mediu vor conduce la o concurență binevenită între institutele și echipele de cercetători, pentru competitivitate și eficiență. Felicitări echipei ICAM, mă bucur că mă aflu astăzi aici, la UVT, și sper că, dincolo de semnarea acordurilor, colaborarea noastră va aduce rezultate concrete pentru mediu și pentru România. Vă mulțumesc pentru că reușiți să puneți nu doar Timișoara, ci și România, pe harta selectă a locurilor unde se face cu adevărat cercetare”.