Despre faptul că în Parcul Central „Anton von Scudier” sunt neglijate busturile personalităților care au marcat istoria Timișoarei, a Banatului și a României, s-a scris în TIM7.
Dincolo de cele prezentate, busturile personalităților, oriunde în lume, sunt monumente de for public (adică monumente aflate într-o piață publică, spre a fi mai pe înțelesul tuturor cititorilor), iar prin simplul fapt că nu se află într-o clădire – cum e cazul tablourilor de artă, aflate de regulă într-un muzeu -, sunt degradate permanent de factori naturali, cum sunt ciclul meteorologic îngheț-dezgheț, precipitațiile, scăderea rezistenței materialelor din care sunt realizate prin corodarea lor, dar și intervenția animalelor asupra lor – aici o mențiune aparte este, în cazul Timișoarei, găinațul păsăretului, domestic și sălbatic aflat în zona
centrală, reprezentat de ciori, grauri și porumbei, dar și de factori artificiali, adică poluarea cu noxele specifice autoturismelor, care deteriorează încet, dar sigur, aspectul și conținutul lor.
Busturile personalităților din Timișoara sunt un element de bază al patrimoniului cultural universal, românesc, bănățean și timișorean și o componentă de identitate, de imagine și de propagandă culturală deloc de neglijat.
Fotografiile noastre, pe care le prezentăm cititorilor, arată că această situație privește și alte busturi timișorene, precum cel al lui Mihai Eminescu, aflat în Parcul Filarmonicii „Banatul”, din vecinătatea Catedralei Mitropolitane sau cel al comerciantului și filantropului german Anton Sailer, din Piața Regina Maria, donatorul terenului pe care se află azi Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” și al unei mari părți din averea sa, pentru a se construi un spital pentru copii, un institut pentru orbi și azile pentru bătrâni și săraci la Timișoara.
Lăsăm opinia publică timișoreană să-și facă o impresie despre cum are grijă Primăria Municipiului Timișoara, condusă de primarul Dominic Fritz, de acest patrimoniu cultural, prin consilierul local Răzvan-Gabriel Negrișanu, președintele comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Elena-Rodica Militaru, președinta comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și Daniela Tuleu,
director executiv al Direcției Relații Comunitare, în subordinea căreia se află Serviciul Cultură și Turism.