Înțelegerea și tratarea alergiilor la câini este o adevărată provocare, nu doar pentru medicul veterinar, ci și pentru proprietarii câinilor afectați de această categorie de boli. Spre deosebire de oameni, animalele de companie nu își pot exprima verbal și concret simptomele, astfel că identificarea posibilelor cauze care conduc spre aceste reacții alergice sunt un aspect crucial în abordarea pruritului. Semnele prezenței unei alergii variază de la iritații cutanate la simptome digestive precum voma, diareea sau chiar constipația, modificări de comportament- animalele devin mai agitate, uneori chiar agresive dacă senzația de prurit (mâncărime) este foarte intensă.
Numărul animalelor afectate de alergii este într-o continuă creștere, în special când este vorba despre câini care aparțin anumitor rase precum Buldogul francez și englez, Amstaff, Golden Retriever, Labrador, Mops, Ciobănesc german, Bichon, West Highland Terrier, cu predispoziție genetică pentru astfel de boli. Vârsta medie la care apar alergiile pentru prima dată este între 1 și 3 ani.
Alergiile pot avea caracter sezonier, în special dacă este implicat un anumit tip de polen. Studiile au demonstrat că există o corelație clară între mediul de viață urban și igiena excesivă și apariția alergiilor. Acest tip de alergie poartă numele generic de atopie.
Principalii alergeni la câini se împart în două categorii mari: alergeni alimentari și alergeni de mediu. Dintre alergenii de mediu, sunt foarte frecvent implicate polenurile (în special cel de ambrozie) și acarienii de praf (D. farinae). Dintre alergenii alimentari importanți enumerăm proteinele din carnea de pui, din carnea de vită, cerealele, ouăle și laptele.
Un alt alergen foarte important în lumea animalelor este o componentă din saliva puricilor. De departe cea mai frecventă dintre alergii în rândul câinilor este dermatita alergică la înțepătura de purice. Proteinele din saliva acestor insecte sunt responsabile de provocarea unei reacții alergice traduse prin apariția unor leziuni în zona cozii în special în sezonul cald. Frecvent aceste leziuni se infectează, conducând la apariția unor traumatisme însemnate la nivelul pielii, uneori chiar ulcere cutanate.
Care sunt semnele ce ar putea să vă sugereze că aveți un câine care suferă de o anumită alergie? În primul rând, scărpinatul excesiv. Toate tipurile de alergie, fie ele din categoria alergiilor la elemente din mediu, fie cele de origine alimentară, fie cea la purici sau chiar și de contact în urma atingerii unor elemente cu potențial alergenic cum ar fi plantele, se manifestă prin gratajul excesiv, linsul sau rosul labelor, frecatul de anumite suprafețe cum ar fi pereții, gardurile, covoarele sau mobila. Pielea animalelor capătă un aspect roșiatic, iritat, apar mici papule și ușoară inflamație. În cazul alergiei alimentare, se pot asocia și semne gastrointestinale precum voma, diareea sau gazele în exces. Se poate observa conjunctivita sau strănutul în exces. Un alt semn important al alergiilor este apariția otitelor. Dacă observați oricare dintre aceste semne la câinele dumneavoastră, este timpul să-i faceți o vizită veterinarului. Alergiile netratate nu doar că afectează starea de bine a animalului, ci predispun animalul la infecții bacteriene sau fungice.
Ce se întâmplă la veterinar? Acesta va face o anamneză completă, punând întrebări legate de dietă, de deparazitările externe, de mediul de viață, de posibilitatea ca animalul să fi fost în preajma unor posibili alergeni. Istoricul este, de asemenea, foarte important pentru un diagnostic corect. Veterinarul trebuie să știe dacă au mai existat în trecut episoade similare, dacă animalul a suferit de otite sau conjunctivite precum și de anumite simptome digestive.
Fig. 1. Aspecte clinice la câini cu prurit
Veterinarul va realiza un examen fizic amănunțit, va evalua severitatea pruritului pe baza existenței unor leziuni specifice de grataj, pe baza prezenței papulelor, a alopeciei localizate sau generalizate. Se vor efectua raclate cutanate sau examene citologice pentru a exclude alte posibile cauze ale pruritului. Se vor efectua teste pentru depistarea prezenței puricilor pe corpul animalului iar în cazul în care există suspiciunea că poate fi la mijloc o alergie alimentară, se va sugera instituirea unei diete speciale.
După stabilirea diagnosticului de alergie, se poate recurge la teste alergologice prin care se pot detecta posibilii alergeni implicați în provocarea reacției. Testele alergologice pot fi de două tipuri – cutanate (testele intradermice) sau serologice (din sânge).
În ceea ce privește tratamentul alergiilor, există protocoale adaptate fiecărui tip de alergie în parte. Abordarea terapeutică este variată și include produse cu aplicare topică, dar și medicație sistemică. Durata tratamentului precum și complexitatea acestuia variază în funcție de severitatea alergiei și de prezența sau nu a altor afecțiuni secundare (otite, infecții, probleme digestive). Se poate recurge la medicație de tip injectabil cu produse pe bază de anticorpi monoclonali care să reducă senzația de prurit pe o perioadă mai îndelungată, se poate recurge la medicație orală pe bază de imunomodulatoare sau corticosteroizi. De asemenea, se poate recurge la șamponări cu produse pe bază de ovăz, care să refacă nivelul de hidratare al pielii și să mențină integritatea barierei cutanate. Spray-urile pe bază de corticosteroizi pot contribui, de asemenea, la minimalizarea senzației locale de prurit. Se poate recurge și la imunoterapie, în cazul în care se realizează în prealabil teste alergologice. Imunoterapia se bazează pe administrarea unei doze variabile de alergen animalului pentru a crea o stare de obișnuință față de respectivul alergen. Imunoterapia constă în administrarea unui cocktail de alergeni sub formă de granule orodispersabile. Animalele care suferă de dermatită alergică la înțepătura de purici vor primi deparazitare externă, respectiv cei care suferă de alergie alimentară vor trece pe o dietă hipoalergenică.
Managementul alergiilor, în special al atopiei, necesită însă vizite ocazionale la veterinar, pentru a ține sub control într-un mod optim orice posibil episod recurent și pentru a putea asigura un trai cât mai bun animalului afectat.
autor: Tiana FLOREA
Articol realizat cu sprijinul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
