Alo, guvernule!

– Pamflet –

De la mai multe posturi ale unor televiziuni independente (?!?) și prin intermediul unor analiști financiari ( că de aceștia și din cei politici avem, slavă Domnului, să mai dăm și la alții) am aflat că în fiecare săptămână țara împrumută câte un miliard pentru ca statul să mai poată funcționa. Adică să plătească lefuri și pensii ale angajaților activi și ale foștilor angajați, ale demnitarilor și aleșilor neamului, ale Curții Constituționale, Agenției Electorale Permanente, Biroul Electoral Central, bașca acele stipendii și indemnizații de tot felul și acele pensii speciale acordate meritat celor care au dus țara acolo unde a ajuns acum, ș.a.m.d.

Alarmat de această știre, am hotărât să mă informez, adică să am cel puțin două surse credibile. Și cum Guvernul ar trebui să fie cea mai credibilă dintre aceste surse, inițial m-am gândit să iau primul tren Timișoara – București și să solicit audiență la această instituție. Dar la fel de repede m-am și răzgândit: după ,,Mersul trenurilor”(acel ghid orar după care ne informam odată) aș ajunge în capitală după aproximativ 12 ore, după realitate s-ar putea să plec astăzi și ajung mâine. Apoi, nici trenul nu e gratis ca pentru aleșii și demnitarii care călătoresc cu vagonul de dormit ori la clasa I, evident în interes de serviciu.

Și atunci mi-am amintit de o glumă slabă, ca să nu zic proastă, însoțită de cunoscuta grimasă a lui Octavian Cotescu, glumă din serialul ,,Tanța și Costel”: ,,Alo circule!” prin care se adresa telefonic Circului de stat pentru o informație.

Cum și eu am telefon, chiar dacă nu dintre acelea șmechere, am format numărul(nu pot să spun de unde îl am) și, când cineva a ridicat aparatul din furcă sau a apăsat vreo tastă, am întrebat:

– Alo! Guvernul?

S-a auzit ceva trântit și apoi a revenit tonul. Nu m-am dat bătut și am încercat din nou:

– Alo, Guvernule! La telefon, un plătitor de taxe și impozite.

– Nu e Guvernul, domnule, pentru că Guvernul tocmai a căzut.

– Aoleu, zic îngrorat, și miniștrii au pățit ceva?

– N-au nimic, pentru că ei au rămas pe locurile lor. Doar șeful a plecat.

– Păi, de ce au mai rămas dacă nu mai au obiectul muncii – zic eu, deși știam, ca de altfel noi toți (în afară de ei) că n-au avut niciodată acest obiect – adică nu mai există instituția?

– Ba există, dar acum Guvernul este interimar, adică provizoriu. Are și un nou șef, și el tot interimar, care a fost numit de Domnul Președinte, tot interimar și domnia sa.

Deși în cameră aveam doar 22 grade și nu era acea ,,Căldură mare” din schița lui nenea Iancu Caragiale, care să afecteze judecata celor care conversau, am crezut mai întâi că dialogul de mai sus, prin absurdul său nu putea avea loc și de aceea nici nu i-am reproșat celui cu care conversasem, așa cum o făcuse eroul schiței : ,,Amice, ești idiot?”, așa că am închis telefonul și am căzut pe gânduri.

Cum adică? Guvernul și-a dat demisia prin șeful care îl formase și îl condusese la atâtea izbânzi (primul ministru), P.S.D.-ul, partidul care a dat premierul și cei mai mulți miniștri, a hotărât să iese de la guvernare exact când el și acoliții săi ne-au amanetat prezentul și viitorul făcând împrumuturi nu pentru investiții, cum ar fi fost logic, ci pentru pomeni electorale și cheltuieli nejustificate cu aparatul administrativ pe care a promis mereu că îl va restructura și s-a ținut de promisiune, dar nu prin reducere , ci prin noi angajări.Și acum, se spală pe mâini ca Pilat, își iau jucăriile, trec pe la Nufărul care îi face mai curați și mai uscați și pleacă declarativ pentru că uită să ia, în sihăstria unde se vor retage, și miniștrii care le aparțin. Bravos, națiune, n-ați mâncat usturoi și nu vă miroase gura! Până la alegerile, pe care le sperați anticipate, baza electorală, care vă salvează de 35 de ani, și alții care au memorie scurtă uită toate promisiunile făcute și neîndeplinite cât și adevăratul motiv pentru care ați renunțat la toate avantajele pe care vi le oferea acest sistem ,,curat constituțional” și o să vă voteze cu același sârg.

Din nou piticii de pe creier au început să se zbenuiască și mi-au adus aminte de un cântec lăutăresc, pe care l-am modificat puțin – pe ici, pe colo prin părțile esențiale – și acum sună cam așa:

Pe mine m-ați amorât,

Dar cu ȚARA ce-ați avut?

Cu țara aceasta pe care, asemenea unei giruete, politicienii roșii, galbeni, albaștri și de toate culorile ați orientat-o cum ați vrut: către est, către vest, către unchiul Sam până când românii amețiți de acest carusel și-au luat lumea în cap și au pornit Marea Migrație, iar cei rămași la vatră au devenit buimaci și votează cu dispreț chiar împotriva propriilor interese și convingeri, după vorba aceea neaoșă cu capra vecinului.

Oamenii țării, căci despre ei e vorba și nu doar despre terra, țărâna care ne suportă și ne hrănește, au sperat și au fost dezamăgiți de prea multe ori până șiau pierdut încrederea și în ei înșiși.

Ei au suferit și au fost batjocoriți, fără să aibă vreo vină, sau având-o pe aceea de a fi prea răbdători și de a întoarce și obrazul celălalt, așa cum i-a povățuit învățătura bisericii. Când au venit năvălitori din cele patru vânturi, sau adăpostit în codru, cu bisericile lor de lemn cu tot și de aici vorba ,,codrul frate cu românul”, vorbă desuetă astăzi pentru că le-ați tăiat și pădurile și le-ați trimis să vă aducă euro și dolari. De aceea astăzi nu mai au nici măcar această pavăză nici ei, nici ei nici urșii și au ajuns să se urască și să se încaiere unii cu alții. În vreme de război, oamenii aceștia deveniți acum votanți, și-au lăsat plugul și familiile și au plecat să-și întregească și să-și apere țara de alți vrășmași. Sub turci, sub nemți, sub austro-ungari, sub ruși și-au legat speranțele și de marile puteri, dar au așteptat și mult și degeaba. Și tocmai când se părea că suferințele și așteptările nu le-au fost zadarnice și că UE, NATO și SUA le sunt aproape, au venit alte dezamăgiri. SUA nu ne vrea, NATO și UE sunt în derivă, gata să se fragmenteze, pojarul de la graniță ne cam frige și pe noi și, colac peste pupăză, am devenit o țară și o nație interimară: președinte interimar, premier interimar, guvern rămas și el interimar, alegeri blestemate sisific să se reia ,,înco-dată, iar și iară” spre a împovăra și mai mult bugetul secătuit cu alte cheltuieli zadarnice și organisme financiare care nu ne mai acordă credite sau o fac cu dobânzi cămătărești sătule și ele de atâta incertitudine, de interimate și provizorate.

P.S. Interimarii de astăzi, adică titularii guvernului demisionar, au fost, în mare parte și membrii guvernului anterior, specialiști de ispravă care au contribuit din plin la … propășirea (era să zic la prăbușirea țării, așa cum a jurat un ministru cândva la depunere a jurământului) țării și cred că ar trebui să devină inamovibili, ca magistrații.

P.P.S. Săracul Bacovia, care ajunsese să spună la un moment dat că și-a îndeplinit toate profețiile politice și poate să moară fericit ar regreta această afirmație văzând ce se întâmplă acum, ar striga astăzi din toate puterile-i măcinate de boală: