Anca Todoni a avut nevoie de doar 24 de minute pentru a-şi asigura calificarea în optimile de finală ale turneului Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro şi găzduit de Baza Sportivă Ciric din Iaşi, ieri, după abandonul belarusei Aliona Falei, la scorul de 5-0.
Falei (20 ani) venise din calificări. Todoni (19 ani) şi-a asigurat un cec de 3.512 euro şi 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe sârboaica Olga Danilovic, care a reuşit să o elimine pe rusoaica Ana Blinkova, a patra favorită, cu 6-2, 5-7, 6-1.
Timișoreanca Todoni (119 WTA) şi Danilovic (148 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce s-au întâlnit la precedentele două turnee de Mare Șlem, Rolland Garros și Wimbledon. Sârboaica a câştigat cu 6-1, 4-6, 6-1 în primul tur al calificărilor la Roland Garros, după care a ajuns în turul al patrulea pe tabloul principal, iar Todoni şi-a luat revanşa în primul tur la Wimbledon, cu 7-5, 6-1, prima sa victorie într-un turneu de Mare Șlem, la senioare.