Consumatorii care au încheiat un contract cu compania de apă și au un cod de client, vor avea acces facil la contul de client pentru vizualizarea și plata facturilor, evidența plaților, transmiterea indexului contorului și urmărirea istoricului de consum. De asemenea, aplicația le oferă și posibilitatea de a gestiona mai multe contracte și locurile de consum aferente acestora.
Pentru o informare directă și rapidă, My Aquatim permite setarea adreselor pentru care utilizatorii doresc să primească notificări despre avarii și intervențiile planificate. În plus, consumatorii pot urmări informațiile despre calitatea apei din zona lor de interes, pot transmite o sesizare și pot programa o audientă. Aceste facilitați sunt disponibile atât pentru consumatorii cu contract, cât și pentru cei care nu dispun de acesta, precum sunt cei care locuiesc în condominii.
La instalarea aplicației My Aquatim, consumatorii care au deja un cont creat in portalul de clienți pe www.aquatim.ro trebuie să-și creeze un cont nou, însă, pot folosi aceleași elemente de identificare.
Aplicația My Aquatim răspunde nevoii de informare directă și oferă avantaje tuturor categoriilor de clienți .celor care au un contract încheiat cu Aquatim SA și doresc să-și gestioneze sigur și eficient contul de client, dar și celor care locuiesc în condominii și doresc să fie informați despre activitatea companiei în zona lor de interes. (Aquatim, Compartimentul Comunicare)