Într-o zi din vara anului 1899 (25 iunie), la Timișoara, se marca în presa vremii, primul meci de fotbal jucat în orașul bănățean. Acesta a avut loc cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an şcolar de la Liceul „Piarist” din oraş, pe terenul Velocitas (terenul asociației cicliste, situat în zona Gării de Nord).
Iată că, în anul în care se marchează 125 ani de la acel moment, în Timișoara a început ridicarea unui nou stadion. Este vorba de Arena „Eroii Timișoarei”, o arenă pe structură metalică, ce va avea puțin peste 10.000 de locuri, amplasată în Calea Buziașului, ridicarea acesteia fiind finanțată exclusiv de la bugetul local.
Lucrările de ridicare a noii arene a Timișoarei au demarat luni, 4 martie, momentul fiind marcat chiar la locul în care, în vara anului 2026, construcția va fi gata, în zona buclei de întoarcere a tramvaiului nr. 4, la „Optica”. La eveniment au fost prezenți, oficiali ai municipalității, trei dintre fotbaliștii de glorie ai Timișoarei, Iosif Rotariu (șeful departamentului de scouting al lui „Poli”), Paul Codrea (director sportiv al clubului și antrenorul principal al echipei „Poli” Timișoara) și Costel Pantilimon (managerul general al echipei „Poli” Timișoara), tinerii fotbaliști de la Academia Politehnica, precum și mai mulți invitați.

Referitor la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor la noua arenă, viceprimarul Cosmin Tabără ne-a spus că a fost emis pentru, „astăzi, începând cu data de patru a treia. L-am emis acum zece zile, începând cu data de patru a treia. Ordinul, practic de azi este. De azi se începe. Azi e ordinul dat, doar că, fizic, l-am scris acum zece zile, numai că a trebuit să facem formele, declarația de începere a lucrărilor, plata taxelor la Inspectoratul de Siguranță în Construcție, și până nu am făcut aceste forme nu am putut începe”.
Arena se va întinde pe o suprafață de peste 9.000 mp, lângă arenă urmând să fie amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.
Costul total al noii arene este de 115 milioane lei, încheierea construcției având termenul de 28 luni de la emiterea ordinului de începere al lucrărilor.