Un produs funcțional obținut de către Prospero în colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Orientarea consumatorilor spre o alimentație rațională și sănătoasă a condus la creșterea consumului de produse dietetice și funcționale. Cu toate acestea, produsele de panificație din această categorie, comercializate de către procesatorii de profil sunt relativ puține și nu vin să răspundă, din punct de vedere conceptual și nutrițional, cerințelor consumatorilor.
În acest sens, în cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, în parteneriat cu S.C. PROSPERO S.R.L., prin intermediul proiectului EIT Food RIS Consumer Engagement Labs CEL Partners 2023, coordonat de Universitatea din Varșovia, Polonia, a fost implementat un Laborator al Consumatorului de co-creare a unor produse făinoase hipoglucidice pe baza consultării și preferințelor consumatorilor interesați de o dietă sănătoasă.
Laboratoarele consumatorilor sunt sesiuni pre-competitive de co-creare efectuate de un grup de consumatori, selectați pe baza unor criterii specifice de segmentare, axat pe idei și dezvoltarea de noi concepte de produse. Spre deosebire de panelurile senzoriale tipice și sondajele consumatorilor, laboratoarele nu implică testarea produselor eșantion, ci crearea unor combinații inovatoare, încă inexistente, de caracteristici și beneficii ale produsului.
Metodologia RIS Consumer Engagement Labs a fost dezvoltată de Universitatea din Varșovia în 2019 și 2020, bazându-se pe cunoștințele specialiștilor în antropologie, psihologie, comportamentul consumatorilor și managementul inovației și a fost validată ulterior cu parteneri academici și industriali. Aceasta se bazează pe principiile gândirii de proiectare pentru a aborda provocările sistemului alimentar european. Activitatea contribuie la punerea în aplicare a strategiei EIT Food RIS, prin consolidarea ecosistemelor inovatoare ale țărilor RIS ale EIT vizate.
Laboratorul consumatorului a fost creat prin cooptarea studenților de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, constituiți în grupul control (12 persoane), precum și a studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara, grupul experimental (12 persoane), selectați pe baza unor criterii specifice legate de profilul nutrițional, social și profesional. Creativitatea participanților, coroborată cu cunoștințele tehnologice ale studenților din cadrul USVT a condus la generarea unor produse inovative din punct de vedere al ingredientelor, soluțiilor de ambalare sau al procesului tehnologic.
Ca urmare a Laboratorului Consumatorului a fost obținută o pâine hipoglucidică (BAGHETA BERARULUI) cu adaos de fibre prin valorificarea radicelelor de malț rezultate ca subprodus în industria berii. În acest fel, produsul, pe lângă calitățile funcționale, este și un produs sustenabil încadrându-se în cerințele globale de promovare a economiei circulare. Produsul BAGHETA BERARULUI cu un aport de fibre dublu comparativ cu al unei baghete obișnuite îl veți putea cumpăra din magazinele PROSPERO în viitorul foarte apropiat.
Implementarea proiectului a fost realizată cu suportul cadrelor didactice de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I„ din Timișoara: Prof.dr.habil. Ersilia Alexa, s.l.dr. Monica Negrea, s.l.dr. Ileana Cocan și conf.dr. Alexandru Rinovetz în parteneriat cu colectivul S.C. PROSPERO S.R.L.: Manager Adina Brinzeu, ing. Lelia Șerpe, ing. Monica Ruxanda , ing. Sylvestre Dossa.
Material realizat cu sprijinul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara