Dorinţa artistului român de a primi generaţiile următoare în Atelierul său este pe deplin îndeplinită.
După expoziţia din Timişoara, instituţia culturală pariziană prezintă în acest moment cea mai mare retrospectivă consacrată sculptorului român şi ne oferă o viziune completă asupra operei sale.
Constantin Brâncuşi a decis să doneze statului francez, cu un an înainte de a muri, toate operele, uneltele şi obiectele aflate în Atelierul său: este vorba de 144 de sculpturi, 86 de socluri şi obiecte de mobilier sculptate, 35 desene şi guaşe, două tablouri, 1.600 de fotografii…
Majoritatea pieselor prezentate în cadrul actualei retrospective provin din acest fond colosal păstrat de Muzeul de Artă Modernă-Centrul Pompidou, la care se adaugă şi alte opere importante de la muzee din România şi din străinătate.
În momentul în care a făcut donaţia, cu puţin timp înainte de a muri, sculptorul a cerut ca Atelierul să fie reconstituit în mod identic, având în vedere preocuparea sa majoră pentru poziţia fiecărui obiect, fie el soclu, operă sculptată sau simplu obiect de uz cotidian, în cadrul ansamblului (se ştie că în ultimii ani de viaţă Brâncuşi aproape nu se mai ocupa decât cu aranjarea pieselor din Atelier, în căutarea celei mai potrivite scenografii).
Până anul trecut, Atelierul Brâncuşi, reconstituit de arhitectul Renzo Piano, putea fi vizitat într-un spaţiu aflat în piaţeta din faţa clădirii principale a Centrului Pompidou. Începând cu 2030, Atelierul va fi reconstituit în interiorul clădirii principale, după terminarea lucrărilor de renovare care vor începe în 2025 şi care vor dura aproximativ 5 ani. Această nouă reamenajare îi va crea probabil o vizibilitate sporită, iar operele sale se vor afla în compania altor artişti găzduiţi de Muzeul de Artă Modernă (şi nu într-un spaţiu separat).
În momentul actual (şi până la întâi iulie), Atelierul poate fi vizitat în cadrul acestei retrospective care ocupă o bună parte a etajului al şaselea al Muzeului de Artă Modernă din Paris, el fiind reconstituit chiar în centrul spaţiului expoziţional.
Sunt convinsă că dacă Brâncuşi ar vizita expoziţia, nu ar fi decepţionat şi poate s-ar emoţiona văzând atâţia oameni, de toate naţionalităţile, intrând în intimitatea creaţiei sale. Ca un amfitrion invizibil, ne primeşte în pragul unei porţi din lemn sculptate chiar de el. După sala în care se pun în evidenţă posibilele sale surse de inspiraţie (arta populară românească, arta «primitivă» africană şi din Oceania, arta arhaică din spaţiul mediteraneean), urmează sala numită «Linia vieţii» cu numeroase documente precum diplomele de absolvire, un portret făcut de prietenul Modi (Amedeo Modigliani) şi altul realizat de Oskar Kokoschka. Portretele Domnişoarei Pogany, Muza adormită, Negresa albă şi Negresa blondă, se situează chiar înainte de a intra în sala intitulată Avântul, cu Măiastra, Păsări în zbor şi Cocoşi care se pregătesc pentru a-şi lua zborul deasupra Parisului. Ultima sală este consacrată Coloanei fără sfârşit şi ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, dar înainte putem admira Peştele, Ţestoasa, Foca şi putem vedea fotografii cu Polaire (căţeaua Samoyed a lui Brâncuşi) dar şi alte fotografii şi filme realizate de Brâncuşi care ne permit să înţelegem relaţia strânsă a sculptorului cu regnul animal. Tot aici se află şi Crocodilul lui Brâncuşi, această bucată magică de lemn care i-a salvat viaţa într-un episod în care artistul s-ar fi putut îneca în Marea Mediterană.
Pe tot parcursul expoziţiei am simţit o mare bucurie (dar şi mândrie ca româncă văzând cât de frumos este pusă în valoare opera celui mai cunoscut artist din Oltenia) şi am avut impresia că Brâncuşi este o gazdă foarte primitoare.
