Elveția-Italia, pe gazonul „Olympiastadion” din Berlin și Germania-Danemarca, la Dortmund, au fost primele jocuri din optimile de finală ale EURO 2024. Două jocuri care au oferit mult spectacol și suspans, la capătul căror, Elveția și Germania au obținut calificarea în „sferturi”.
Optimile de finală ale turneului final european au fost deschise pe gazonul „Olympiastadion” din Berlin, cu meciul dintre Elveția și Italia. Pentru campioana europeană în exercițiu, jocul de pe gazonul stadionului din Berlina a fost un coșmar. În team-ul Italiei s-a văzut de-a lungul acestui meci lipsa unor fotbaliști în formă, potriviți și disponibili să facă față condițiilor de căldură, să depășească oboseala unui astfel de turneu și, mai ales, s-a văzut că fotbaliștii selecționați în lotul Italiei pentru acest „european” sunt lipsiți de pregătire fizică, deficiențele fizice ieșind la iveală în rândul team-ului din „cizmă”. Sigur, pentru toate acestea, o parte din vină poartă antrenorul Spalleti pentru că nu a avut o bună busolă atunci când a realizat selecția, Italia arătând la acest EURO ca o echipă cu pivotări nesfârșite, care aleargă și aleargă fără prea multă eficiență, iar în final se prăbușește apăsată de propria-i neputință.
În jocul contra Elveției, Italia a arătat o apărare în linie, un atac care timp de mai bine de o repriză nu a avut vreo acțiune periculoasă la poarta adversă, iar la mijlocul terenului a dat dovadă de multă slăbiciune, fotbaliștii trimiși acolo de antrenorul Luciano Spalleti formând o țesătură fragilă, ușor de trecut de adversari. Nicolò Fagioli, trimis la mijloc, pentru a juca rolul lui Jorginio, nu și-a îndeplinit mai deloc misiunea, arătând că nu prea are ce căuta pe acel post, în apărare, Gianluca Mancini a părut ca venit după un adevărat șoc, iar în atac, Stephan El Shaarawy a jucat 45 de minute, însă în toată această perioadă a părut că se află într-un meci în care a ajuns din greșeală.
Elvețienii au început bine acest joc, iar în startul lui au avut un prim atac la poarta italienilor și, intrați în careul „azzurri”-lor, le-au produs mari emoții, Bryan Cristante deviind destul de aproape de poarta lui Donnarumma. Timp de minute bune, jocul a fost unul al tatonării, centralul polonez Szymon Marciniak fiind adesea nevoit să apeleze la întreruperi din cauza faulturilor dure comise la mijlocul terenului.
În minutul 24, Elveția a avut cea mai mare ocazie de gol de până atunci. Breel Embolo a primit o pasă precisă în interiorul suprafeței de pedeapsă, a reușit o atingere a balonul din prima și a trimis spre centrul porții adverse, dar Gianluigi Donnarumma a intuit intenţiile fotbalistului elvețian şi respins balonul cu o intervenție bună.
După această ocazie, jocul a început ușor-ușor să se anime, Chiesa având o pătrundere periculoasă în careu, șutul său spre poartă fiind deviat în corner de Akanji. După o jumătate de oră, statisticile arătau că trupa lui Murat Yakin a dominat la capitolul posesie, italienii lui Spalletti preferând să aștepte atacurile adversarilor. Cu toate astea, elvețienii nu au arătat prea multă inspirație la finalizare.
Pentru echipa antrenată de Murat Yakin, acest joc a fost un triumf tactic, totul bazându-se pe pressing agresiv, toată acestă tactică, bine jucat în teren de fotbaliștii elvețieni având eficiență maximă. Ricardo Rodriguez a avansat adesea din jumătatea stângă, centrală și a forma un triunghi cu Michel Aebischer și Vargas, lăsând Italia derutată pe acel flanc, ambele goluri fiind reușite din acea parte a terenului. Pe lângă toate acestea, atacantul Italiei, Federico Chiesa a fost aproape dezafectat, în așa fel încât să nu reprezinte o amenințare în atacul „azzurri”-lor.
Înainte de pauză, în minutul 37, trio-ul ofensiv Ndoye – Embolo – Vargas a dat roade pentru Elveția. O minge trimisă de Vargas în careul lui Donnarumma a fost preluată de Remo Freuler, care, aflat într-o poziţie foarte bună, nu ezită, șutează bine și trimite balonul în colțul din dreapta portarului Italiei (colțul scurt), astfel deschizând scorul. În primul minut al prelungirilor, Italia a fost aproape să primească din nou gol dintr-o fază fixă, Donnarumma reușind să respingă cu emoții lovitura trimisă de Fabian Rieder. Goalkeeperul a deviat în bara, însă din fericire pentru „azzurri”, mingea a ieșit în afara cadrului porții, elvețienii fiind nevoiți să se mulțumească doar cu o lovitură de colț.
Abia întoarse de la vestiare, cele două echipe s-au așternut pe joc și, la câteva secunde de la startul reprizei a doua, Elveția și-a mărit avantajul scorului, 2-0, Vargas reușind să-l învingă pe Donnarumma cu un șut superb, extrema elvețienilor reușit să trimită balonul aproape de vinclul porții italiene.
Cu ajutorul lui Fabian Schär, după o fază care nu spunea mai nimic, italienii ar fi putut să modifice scorul, apărătorul advers trimițând balonul greșit, în bara propriei porți, după o centrare trimisă în careul elvețienilor de Fagioli.
Din minutul 48, minute bune, italienii au avut o posesie mai bună a balonului, însă trupa lui Spalletti nu a pus pericol foarte mare la poarta elvețienilor pentru că team-ul antrenat de Murat Yakin a scos în față o apărare bine închegată. De la echipa „azzurri”-lor s-a remarcat noul intrat Retegui, care, cu aproape un sfert de oră înainte de finalul jocului, a încercat poarta apărată de Sommer, însă fără succes, iar la câteva minute de la această fază, Gianluca Scamacca a trimis un şut pe poarta adversă, de la distanţă mică, dar a nimerit bara porții elvețienilor, scorul rămânând nemodificat pe tabela de marcaj.
Italia a dominat ultimele minute ale jocului din punct de vedere al posesiei, Elveția cedând adversarilor, însă, la finalul celor 90 de minute, echipa antrenată de Murat Yakin s-a bucurat pentru că, după mai bine de 30 de ani, a reușit să învingă, într-un meci oficial, Italia. La „europenele” din 2020, disputate în 2021, cele două echipe s-au confruntat în faza grupelor, iar Italia s-a impus, 3-0.
La startul jocului, cele două echipe au intrat pe teren în următoarea componență:
Elveția: Yann Sommer – Fabian Schär, Manuel Akanji, Ricardo Rodríguez, Dan Ndoye (Vincent Sierro, minutul 77), Remo Freuler, Granit Xhaka, Michel Aebischer (Renato Steffen, minutul 90+2), Fabian Rieder (Leonidas Stergiou, minutul 71), Ruben Vargas (Steven Zuber, minutul 71), Breel Embolo (Kwadwo Duah, minutul 77). Antrenor, Murat Yakin.
Italia: Gianluigi Donnarumma – Giovanni Di Lorenzo, Gianluca Mancini, Alessandro Bastoni, Matteo Darmian (Andrea Cambiaso, minutul 75), Bryan Cristante (Lorenzo Pellegrini, minutul 75), Nicolo Fagioli (Davide Frattesi, minutul 86), Nicolo Barella (Mateo Retegui, minutul 64), Federico Chiesa, Gianluca Scamacca, Stephan El Shaarawy (Mattia Zaccagni, minutul 46). Antrenor, Luciano Spalletti.
Meciul a fost arbitrat de, la centru, Szymon Marciniak, asistenți, Tomasz Listkiewicz și Adam Kupsik. Au fost arătate cartonașe galbene, din echipa Italiei, pentru Gianluca Mancini, Nicolo Barella și Stephan El Shaarawy.
Italia, campioana europeană la finalul EURO 2020, părăsește astfel această ediție a competiției, iar Elveția își continuă drumul la EURO 2024 și atinge, iată, din nou, faza „sferturilor”. După evoluțiile de până acum, este posibil ca Elveția să ajungă mai sus decât a făcut-o în trecuta ediție a „europenelor”, însă, în „sferturi” ar putea să întâlnească Anglia, iar team-ul celor „trei lei” ar putea să le oprească parcursul, la fel cum a făcut-o Spania în trecuta ediție a întrecerii europene.
Oricum, de-a lungul celor 4 jocuri de până acum, Elveția a arătat precum o echipă care crește mult în joc atunci când situația devine grea și prezintă regres de îndată ce condițiile de joc încep să se așeze, cumva, în favoarea ei. Sigur că, un potențial meci împotriva Angliei, în sferturile de finală, ar putea să scoată tot ce are mai bun Elveția, echipa care, în grupa preliminară pentru calificarea la EURO 2024 nu a reușit să învingă România, încheind la egalitate, 2-2, pe propriul teren și suferind o înfrângere la București, 1-0.
Cel de-al doilea joc din faza „optimilor” a adus, la Dortmund, pe gazonul „Westfalenstadion”, jocul dintre Germania și Danemarca, cele două team-uri încercând să reediteze finala lui EURO 92, atunci când, la Göteborg, în Suedia, danezii au învins, 2-0 și au cucerit singurul lor titlu de campioană a Europei la fotbal. Sigur, la Dortmund, scorul a fost tot 2-0, însă în favoarea Germaniei, la capătul unui joc în care am putut vedea multe evenimente, inclusiv unul meteorologic extrem.
Germania a dominat primele 20 de minute și chiar a marcat un gol, prin Nico Schlotterbeck, însă, ca urmare a consultării VAR s-a constatat că a avut loc un fault la construcția acestei faze, Joshua Kimmich comițând fault asupra lui Andreas Skov Olsen, iar golul din minutul 4 a fost anulat.
Danemarca a rămas în joc și, pe contraatac, fotbaliștii danezi s-au dovedit periculoși, înainte de pauză, team-ul danez reușind câteva pase care-au depășit fotbaliștii adverși, însă mingea ajunsă la Rasmus Højlund nu a fost introdusă în poartă, în minutul 42.
Prima repriză a fost întreruptă aproximativ 20 de minute din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o ploaie intensă, cu fulgere și trăsnete determinând arbitrul englez al acestei partide să retragă echipele de pe terenul de joc până la calmarea vremii. La reluarea jocului, nu s-au mai marcat goluri, iar la vestiare s-a intrat la egalitate, 0-0.
În repriza a doua, la două minute de la reluarea ei, danezi au marcat prin Joachim Andersen, însă, din nou, după consultarea VAR-ului, arbitrul a anulat golul pentru off-side la Thomas Delaney.
A urmat deschiderea scorului, în minutul 53, după o lovitură de la 11 metri executată de Kai Havertz, arbitrul partidei acordând acest penalty germanilor după ce a consultat VAR și a văzut un henț în careu comis de Joachim Andersen.
După gol, Germania a continuat ofensiva la poarta daneză, Kai Havertz ratând o bună ocazie de a mări avantajul germanilor, în minutul 59, iar danezii, în minutul au fost aproape de golul egalizator, portarul Manuel Neuer având o intervenție extraordinară la încercarea lui Rasmus Højlund, care și-a creat spaţiu în interiorul careului advers şi a trimis spre centrul porţii, însă goalkeeper-ul german a respins.
Au urmat momente extraordinare în jocul Germaniei, fotbaliștii antrenați de Julian Nagelsmann ținând de posesie, mai mult prin schimbare unor pase dintr-o singură atingere, astfel ei controlând ritmul jocului. Roadele acestui joc nu au întârziat să apară și, în minutul 68, Germania își mărea avantajul pe tabela de marcaj, 2-0, după o fază în care se distinge, mai întâi, pasa lungă și rafinată a lui Nico Schlotterbeck, pentru Jamal Musiala, atacantul bavarez reușind golul cu un șut magnific, care trimite balonul în colțul din dreapta, jos al portarului Kasper Schmeichel.
După primirea celui de-al doilea gol, danezii, nemaiavând nimic de pierdut s-au avântat în ofensivă și au avut câteva bune ocazii de a reduce diferența de scor. Fotbaliștii germani s-au apărat bine, iar prin minutul 2 al prelungirilor au marcat un nou gol, prin Florian Wirtz, însă, pentru off-side, și acest gol a fost anulat.
Jocul s-a încheiat cu succesul Germaniei, însă greu de argumentat că Germania a fost echipa mai bună de-a lungul acestui meci și că a meritat să învingă, scorul nefiind unul care să aducă un argument solid în acest sens. Danezii au fost ghinioniștii acestei partide și la capitolul ocazii de gol au fost dominați de fotbaliștii germani.
La startul jocului, pe teren, cele două echipe au intrat în următoarea componență:
Germania: Manuel Neuer – Joshua Kimmich, Antonio Rüdiger, Nico Schlotterbeck, David Raum (Benjamin Henrichs, minutul 80), Robert Andrich (Emre Can, minutul 64), Toni Kroos, Leroy Sané (Waldemar Anton, minutul 88), İlkay Gündoğan (Niclas Fullkrug, minutul 65), Jamal Musiala (Florian Wirtz, minutul 81), Kai Havertz. Antrenor, Julian Nagelsmann.
Danemarca: Kasper Schmeichel – Joachim Andersen, Jannik Vestergaard, Andreas Christensen (Bruun Larsen, minutul 81), Alexander Bah (Victor Kristiansen, minutul 81), Thomas Delaney (Christian Nørgaard, minutul 69), Pierre Højbjerg, Joakim Mæhle, Andreas Skov Olsen (Yussuf Poulsen, minutul 69), Christian Eriksen, Rasmus Højlund (Jonas Wind, minutul 81). Antrenor, Kasper Hjulmand.
În urma rezultatului înregistrat la finalul acestui joc, Germania ajunge în sferturile de finală ale unui turneu major pentru prima dată de la EURO 2016, urmând să întâlnească câștigătoarea meciului Spania-Georgia.
Duminică, 30 iunie, la EURO 2024, în Germania, vor avea loc alte două optimi de finală, de la ora 19, la Gelsenkirchen, Anglia-Slovacia, iar de la ora 22, la Köln, Spania-Georgia.