După ce joi, 1 august, Campionii Europeni Andrei Cornea și Marian Enache au devenit Campioni Olimpici, câștigând medalia de aur la dublu vâsle masculin, iar la dublu vâsle feminin, echipajul României compus din Ancuța Bodnar și Simona Radiș a cucerit medalia de argint, vineri, 2 august, încă două medalii, ambele de argint, au fost câștigate de canotorii care reprezintă România la Jocurile Olimpice de la Paris. Apoi, succesele au continuat, sâmbătă, 3 august, echipajul de 8+1 feminin al României cucerit titlul de Campion Olimpic, componentele echipajului fiind medaliate cu aur.
La dublu rame feminin, echipajul compus din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel a câștigat cea de-a treia medalie la canotaj, a cincea pentru România, iar la dublu vâsle feminin (categorie ușoară), echipajul compus din Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc a cucerit cea de-a patra medalie la canotaj, a șasea pentru România.
Echipajul care a reprezentat România, compus din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, a cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame la feminin, după o cursă excepțională, în care a revenit spectaculos, de pe locul 4 la 1.000 de metri, pentru a ocupa locul secund. În această întrecere, cele două reprezentante ale României au fost cronometrate cu timpul 7:02.97.
Medaliile de aur a fost câștigate de echipajul Țărilor de Jos, compus din Ymkje Clevering şi Veronique Meester, cu timpul de 6:58:67, locul 3, medaliile de bronz, revenind echipajului Australiei, compus din sportivele Jess Morrison și Annabelle McIntyre, cronometrate cu timpul de 7:03:54.
În finala de dublu vâsle feminin (categorie ușoară), echipajul care a reprezentat România, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc, a cucerit medaliile de argint, încheind proba pe locul secund, în urma echipajului din Marea Britanie.
În cursa de la Vaires-sur-Marne, canotoarele care au reprezentat România au înregistrat timpul de 6:48:78.
Echipajul României angrenat în această probă a avut un start foarte bun, însă cele două canotoare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au lăsat impresia că nu pot fi depășite. Reprezentantele României s-au ținut bine pe parcursul primelor trei sferturi din cursă, mai târziu aveau să se afle la câțiva metri în spatele britanicelor, după care au primit o rezistență solidă și o revenire de senzație din partea echipajului grecesc care a recuperat mult teren.
Finalul întrecerii a adus poziția secundă pentru echipajul României de la dublu vâsle categorie ușoară, iar reprezentantelor Regatul Unit primul loc, echipajul Greciei încheind competiția pe locul 3.
Tot într-o finală la canotaj, la proba de dublu rame masculin, echipajul care a reprezentat România, compus din sportivii Florin Lehaci și Florin Arteni, antrenați de Antonio Colamonici și Dorin Alupei, a fost la câțiva milimetri de medaliile de bronz. Echipajul României a rămas, în cea mai mare parte a cursei, între primele trei echipaje. La jumătatea cursei canotorii care au reprezentat România au ajuns pe locul secund, dar au trecut linia de sosire pe locul 4, cu un timp de 6:25:61, la doar un cioc de barcă de locul 3.
Podiumul acestei probe s-a prezentat astfel:
locul 1, Croația – Martin Sinković / Valent Sinković – 6:23:66;
locul 2, Marea Britanie – Oliver Wynne-Griffith / Tom George – 6:24:11;
locul 3, Elveția – Roman Roeoesli / Andrin Gulich – 6:24:76.
Barca de 8+1 feminin, în care s-au aflat, Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu, a îmbogățit zestrea medaliilor de aur a delegației României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, 2024.
La capătul unei curse memorabile, în care au devansat bărcile Canadei, Marii Britanii și Statelor Unite, sportivele din România au încheiat pe primul loc cursa, întrecerea fiind una pasionantă, de la start până la trecerea liniei de sosire. România a început în forță, dar după primii 500 de metri era la mică distanță de Canada. Echipajul României a mărit ritmul, iar la jumătatea cursei se afla în frunte, cu jumătate de barcă avans față de Canada.
La intrarea în ultimii 500 de metri, echipajul României se afla tot pe primul loc, cu un avans de aproape o barcă față de urmăritoare, iar în ultima parte a cursei, bravele sportive din România au obținut o victorie magnifică, de necontestat, cu timpul, 5:54:39.