Cea de-a treia ediție a UEFA Europe Conference League s-a încheiat odată cu finala disputată pe gazonul stadionului OPAP Arena din Athena între Olympiakos Pireu și Fiorentina.
Jocul a fost unul ridicat din punct de vedere al intensității fizice, dar cu calități scăzute în fața celor două porții, niciuna dintre echipe nereușind să găsească plasa adversă în timpul de 90 de minute, astfel că, această a treia ediție a întrecerii europene intercluburi a avut nevoie de prelungiri pentru a-și decide câștigătoarea.
Olympiakos Pireu a început mai bine jocul, s-a aflat în preajma porții adverse și a irosit câteva bune ocazii de gol, însă Fiorentina a fost norocoasă în primele 10 minute ale confruntării și a ieșit cu bine din încercările echipei elene de a marca, iar în minutul 9 a reușit să înscrie, însă golul team-ului italian a fost anulat pe motiv de off-side de arbitrul jocului, Artur Soares Dias, după consultarea VAR.
Fiorentina a avut mai multe situații de gol de-a lungul primei reprize, dominând ofensiv, dar fotbaliștii italieni nu au găsit soluția pentru a mișca ceva pe tabela de marcaj, Nicolas Gonzalez, Giacomo Bonaventura, Andrea Belotti neînscriind, fie datorită bunelor intervenții ale apărării elene, fie datorită portarului team-ului din Pireu, Konstantinos Tzolakis.
Fotbaliștii eleni au fost văzuți rar în ofensivă în această primă repriză, cea mai mare ocazie de gol având-o prin minutul 25, când Daniel Podence trimite din interiorul careului echipei adverse, cu o lovitură de cap, mingea pe jos, însă portarul italian, Pietro Terracciano, cu un reflex, a respins balonul.
În repriza a doua, echipa care s-a aflat mai mult în ofensivă a fost Fiorentina, însă fără să înscrie. Dintre ocaziile italienilor în această a doua parte a meciului, amintim aici pe cea din minutul 69, când Christian Kouame a preluat o pasă bună în interiorul careului team-ului elen, însă mingea șutată de el a fost respinsă după un plonjon al portarului Konstantinos Tzolakis.
De puține ori a fost în ofensivă echipa greacă și în această a doua repriză, însă, în minutul 80, Vicente Iborra preia o pasă lobată primită perfect lângă punctul cu var, sare înalt şi trimite o lovitură puternică cu capul, însă mingea a trecut cu câțiva centimetri pe lângă bară, în out de poartă.
A fost 0-0 la capătul celor 90 de minute ale disputei, prin urmare, pentru a se decide câștigătoarea, s-a intrat în prelungiri, jumătate de oră (două reprize de 15 minute fiecare).
În prima repriză a prelungirilor, în minutul 93, are loc o fază controversată în careul echipei italiene. Mingea îl lovește în mână pe Domilson dos Santos „Dodô”, aflat în suprafața de pedeapsă, însă „centralul” Arthur Soares Dias nu a acordat penalty și nici arbitrii VAR nu au intervenit. După trei minute, echipa elenă are o bună ocazie de gol, când Stevan Jovetić a scăpat de un adversar, a șutat pe jos de la distanță medie, dar Pietro Terracciano, bine poziționat, a intervenit ușor și a acordat corner.
Nu s-a marcat nici în prima repriză a prelungirilor, iar în cea de-a doua repriză, în minutul 110, Fiorentina a fost aproape să înscrie prin Jonathan Ikone, care a încercat să-l surprindă pe portarul echipei din Pireu cu o reluare din prima de la marginea careului mare, însă tânărul portar grec, Konstantinos Tzolakis, atent, a respins și de această dată.
A venit minutul 115 și a avut loc deschiderea scorului. Mijlocașul echipei din Pireu, Santiago Hezze, a centrat de pe stânga în careul advers, iar de acolo, deși marcat, Ayoub El Kaabi a reluat cu capul la colțul scurt și l-a învins pe Pietro Terracciano. Totuși, arbitrul partidei a dat emoții team-ului grec, pentru că a fost nedecis dacă să acorde golul, văzând o posibilă poziție de off-side la marcatorul golului. După consultații ale VAR, arbitrul a validat reușita atacatului echipei Olympiakos Pireu.
În ultimele minute ale partidei, Fiorentina a încercat să revină, șansa egalării având-o mai clar în minutul 120+1, prin Jonathan Ikone, al cărui șut a fost blocat în ultimul moment.
Olympiakos Pireu a învins și a câștigat această ediție a UEFA Europe Conference League, devenind prima echipă elenă care a câștigat o cupă europeană în competițiile europene intercluburi la fotbal. Autorul golului team-ului din Pireu, Ayoub El Kaabi, a devenit cel mai bun marcator din această ediție a Conference League, cu 11 goluri marcate în doar nouă meciuri în tururile eliminatorii, doborând un record UEFA pe care l-au deținut, împreună, Cristiano Ronaldo, Karim Benzema și Radamel Falcao, fiecare dintre cei trei marcând câte 10 goluri într-o fază eliminatorie a unei singure ediții de cupă europeană intercluburi. Numai în dubla manșă a semifinalei întrecerii din această ediție, când Olympiakos a jucat împotriva echipei Aston Villa, atacatul Ayoub El Kaabi a marcat 5 goluri în poarta team-ului englez, fotbaliștii eleni calificându-se în finală după un scor general de 6-2, în fața echipei engleze (2-0, pe teren propriu și 4-2 în deplasare).
„Mă simt foarte norocos că i-am ajutat pe fanii lui Olympiakos să se simtă așa. Le dedic această victorie. Sunt fericit că am realizat ceva ce clubul nostru nu a mai făcut până acum. Vom sărbători cum trebuie și apoi vom începe să lucrăm pentru ceea ce urmează. Toți am câștigat asta împreună. Suntem cu toții împreună, o singură familie”, a spus, la finalul jocului, antrenorul echipei Olympiakos Pireu, José Luis Mendilibar.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a descris Olympiakos drept „o adevărată legendă” și a adăugat într-o postare on-line: „Olympiakos a câștigat Europa Conference League și a făcut istorie! O noapte senzațională pentru club în sine, dar și pentru fotbalul grec în ansamblu.”
Până la această reușit, o singură echipă din Grecia a mai reușit să joace o finală de cupă europeană. A fost finala ediției 1970/1971 a Cupei Campionilor Europeni (actuala UEFA Champions League), când pe gazonul stadionului „Wembley” din Londra, în 2 iunie 1971, Panathinaikos Athena, antrenată de Ferenc Puskás, era învinsă de Ajax Amsterdam, 0-2, team-ul din Țările de Jos fiind antrenat atunci de Rinus Michels.
Fiorentina, pentru a doua oară, consecutiv, pierde finala UEFA Europe Conference League. Echipa italiană a suferit un eșec în finala ediției trecute a acestei întreceri, când, la Praga, pe gazonul „Fortuna Arena”, a fost învinsă, 1-2, cu un gol marcat în ultimul minut al jocului, de team-ul englez West Ham United. Așadar, acum, în finala din această ediție a celei de-a treia competiții europene intercluburi, Fiorentina s-a ofilit din nou sub presiune, după ce, în finala de anul trecut lovitura decisivă i-a fost aplicată de Jarrod Bowen.
„Dezamăgire pentru a doua oară. Dezamăgitor pentru că din nou am avut multe șanse de a marca, dar băieții au făcut tot ce au putut. Nu cred că am meritat să pierdem acest meci. Este o mare dezamăgire pentru mine”, a spus antrenorul Fiorentinei, Vincenzo Italiano, potrivit site-ului en-vijesti-me.
Fiorentina a pierdut acum cinci din șase finale în competiții europene majore; doar Juventus a pierdut mai mult printre echipele italiene.
Acum, echipa italiană mai are un meci de jucat, în Serie A, în acest week-end, duminică, 2 iunie, în deplasare, la Bergamo, împotriva echipei care a câștigat Europa League, Atalanta.
Revenind la competițiile europene intercluburi, o singură finală a mai rămas de disputat din ediția 2023/2024, finala UEFA Champions League, dintre Borussia Dortmund și Real Madrid. Această finală va avea loc sâmbătă, 1 iunie, pe gazonul stadionului „Wembley” din Londra, cu începere de la ora 22.