Cei trei copii din Hunedoara, dați dispăruți în urmă cu câteva zile, au fost găsiți joi în orașul Niš, Serbia, alături de tatăl lor, Adrian Marțian, care avea interdicție legală de a se apropia de minori. Vineri dimineață, autoritățile sârbe i-au predat pe copii și pe tată acestora la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier 1, în jurul orei 5:30. Aceștia au fost transportați separat înapoi în România, unde poliția va investiga circumstanțele în care s-a produs trecerea ilegală a frontierei și dispariția lor.
Tatăl copiilor este audiat în acest moment la Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, fiind cercetat pentru participare improprie la trecerea frauduloasă a frontierei, nerespectarea măsurilor de custodie stabilite de instanță și inducerea în eroare a autorităților. Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva supraveghează ancheta, iar la finalul audierilor vor fi formulate propunerile legale necesare.
Copiii, în vârstă de 11, 9 și 7 ani, au fost încredințați temporar mamei de către instanță, însă tatăl lor a fost acuzat că i-a luat pe ascuns și i-a transportat ilegal peste graniță. În cursul zilelor de luni și marți, au apărut în spațiul public două înregistrări video în care copiii afirmau că nu doresc să se întoarcă la mama lor și că preferă să rămână cu tatăl. Poliția română a colaborat cu autoritățile din Serbia pentru a-i localiza și repatria.
Adrian Marțian, care locuia într-o rulotă în apropierea casei unde erau găzduiți copiii, a reușit să îi scoată din țară, cel mai probabil pe la frontiera de la Porțile de Fier, fie pe uscat, fie folosind o ambarcațiune. În prezent, cei trei minori sunt în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care le va asigura protecție și consiliere.
Acest caz a stârnit îngrijorări în rândul autorităților, având în vedere că tatal avea emis un ordin de protecție și nu avea dreptul de a se apropia de copii. Ancheta va clarifica dacă dispariția lor a fost planificată sau dacă s-a încercat manipularea autorităților pentru a induce în eroare.