În contextul fluid și cețos al politicii regionale din ultima vreme, Primăria Timișoara a acordat, în data de 13 ianuarie, Premiul Timișoara pentru valori europene doamnei Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. La prima vedere, nu e nimic deplasat sau nefiresc. Da, putem discuta de ce a fost nevoie de un nou premiu în contextul în care, Societatea Timișoara acordă premii pentru valorile democratice deja de mulți ani. Poate ar fi fost frumos ca o celebrare a valorilor europene să fi avut loc în timpul Capitalei culturale sau, mai festiv, chiar în cadrul ceremoniilor de încheiere. Da, comentarii pot fi numeroase și pot surveni oricând. Cu toate acestea, premiul cel nou nu are nimic nociv în sine. Iar laureata îl onorează, fără doar și poate.
Necazul începe abia a doua zi dimineață (!). Adică, atunci când dăm la o parte primul strat de artificii și citim esența evenimentului. Doamna Maia Sandu a primit în 2019 Diploma și Medalia de Aur a Senatului Universității de Vest din Timișoara, atunci când încă nu preluase poziția de președintă. Ce s-a întâmplat, între timp, astfel încât să reclame repetarea premierii într-un context politic mult mai încărcat?
Cum era de așteptat, opoziția de la Chișinău a ieșit, repede, la rampă, urmată cu toată indignarea de rigoare, de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova. Acasă, diferitele grupări politice pretind că discută legalitatea acceptării de către președinta statului, a unui premiu în bani. Desigur, faptul că premiul vine din România adaugă o greutate în plus demersului, fără să se spună.
Faptul că vine din UE și face vorbire despre valorile europene, dă tonul unor acuze în termeni de trădare, amenințare, cedare a biete țărișoare către – cum spuneau în interbelic – cotropitorii români. ”Maia Sandu este o rușine pentru țară și principala amenințare pentru poporul moldovean”, adaugă revoltată doamna Zaharova. Dintr-o dată, apărătoarea moldovenilor laudă binefacerile aduse de conducerea URSS acestei populații, precum creșterea economică, transformarea țării dintr-una agrară într-o republică agrar- industrială, cu o infrastructură consolidată și o creștere a producției de energie electrică ”de aproape șase ori”. Ca urmare, Moldova evident ar fi prosperat demografic și ca nivel de trai al majorității populației. Urmând discursul Kremlinului, în cei trei ani de când Maia Sandu a preluat președinția Moldovei, țara s-ar fi scufundat în sărăcie și inflație (peste 56%, ne spune Maria Zaharova), aceasta ducând la emigrarea unui număr impresionant de moldoveni, cu precădere tineri. Nu știm dacă se pregătește, subtil, o ”salvare” a Moldovei de către fratele cel mare dar cert e că, exact același discurs îl are și Ilan Shor, politicianul fugit din țară pentru a evita consecințele tunurilor fiscale din care și-a finanțat activitatea politică.
Mai aflăm de la ”răsărit” faptul că parte a guvernării doamnei Sandu, ”autoritățile moldovene înăbușă orice disidență, blochează difuzarea presei independente, persecută opoziția și își șantajează în mod deschis propriul popor. Se urmărește o linie consecventă de respingere a identității naționale, a limbii moldovenești materne, iar rescrierea istoriei a devenit ”trendul” Maiei Sandu”. În traducere românească, menționăm faptul că, din luna octombrie 2023, partidul Shor a fost trecut în afara legii, fiind considerat incompatibil cu legislația
națională; a blocat accesul la site-urile principalelor agenții rusești de știri, considerate parte a războiului hibrid derulat cu scopul de a destabiliza Moldova; în luna martie 2023, Parlamentul moldovenesc a adoptat Legea 52 cu privire la implementarea unor Decizii ale Curții Constituționale, statuând că singura limbă oficială este limba română, cu grafie latină și cu sărbătorirea limbii românești în locul ”limbii noastre”, cum era prevăzut în articolul constituțional. Pentru a îndepărta orice discuții ulterioare, legea spune clar că ”limba moldovenească și limba română sunt identice din punct de vedere lingvistic și semantic, singura diferență fiind utilizarea grafiei chirilice în moldovenească”. În ceea ce privește rescrierea istoriei, aflăm că, recent, unei străzi din centrul capitalei Chișinău, numite până acum, Aleksandr Puskin i s-a schimbat denumirea în Regina Maria, gest catalogat cu eleganță, de Maria Zaharova drept ”un scuipat la adresa democrației”.
Aparent, acestea sunt primele semnale ale campaniei electorale care, în toamnă, urmează să ducă la alegerea sau realegerea noului președinte al statului. Doamna Maia Sandu (politicianul cu cea mai mare popularitate în Republică, fiind creditată cu 22% din opțiunile electorale, potrivit iData) a anunțat, deja, că țintește un al doilea mandat în cadrul căruia preocuparea principală o vor constitui pregătirile pentru integrarea europeană. Contracandicați potențiali sunt Ilan Shor, dacă se va crea cadrul legal în care să revină, în siguranță, acasă, creditat cu 10.6% din intențiile de vot și, desigur, fostul președinte (2016-2020) prorus, Igor Dodon (Partidul socialist), creditat cu 9.4%. Simultan cu scrutinul, doamna Sandu a anunțat organizarea unui referendum privitor la opțiunea europeană a populației, referendum catalogat de Dodon drept soluția ”salvării Maiei Sandu de la înecul politic”, în contextul în care el a readus în discuție integrarea eurasiatică a Moldovei. Cum Chișinăul, deja, numără o serie de politicieni și tehnocrați veniți din România spre a transfera proceduri și experiență, cum inițiativa redenumirii unor artere principale reprezintă o ”laudă și glorificare a reprezentanților caselor monarhice din alte țări în locul oamenilor care au luptat și luptă pentru libertatea și democrația Republicii Moldova” (Zaharova dixit), adică Alekandr Puskin, orice gest simbolic sau concret politic făcut de România (sau UE) reprezintă o ”colonizare hibridă”. Evident, nu aflăm nimic nici despre Găgăuzia, nici
despre Transnistria, dar, România, prin premiul de la Timișoara, practic cumpără (în opinia opoziției proruse) întreaga Moldovă. De aici până la acuze de corupție și trădare nu mai este niciun pas. Cristina Ciubotariu,
autoarea legii integrității din Moldova susținând că nu există cadou în bani admisibil pentru instituția prezidențială iar, în cazul în care acești bani vor fi virați către Chișinău, ei vor constitui dovada clară a corupției la cel mai înalt nivel. Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament susține că legea trebuie analizată și trebuie găsită interpretarea optimă. Dar, cum în acest spațiu, interpretarea este de regulă, politică, nu putem să nu întrebăm cine avea nevoie să tulbure și mai mult apele la Chișinău? Cu tot respectul pentru eforturile echipei Maiei Sandu și pentru admirația de care se bucură în Uniunea Europeană, e mai firesc să o susținem din România cu prețul unor asemenea gesturi, până la urmă, simbolice, sau, să înțelegem cadrul extrem de strâmt în care se joacă, la est de Prut, cărțile politice și să reacționăm într-o formă cu adevărat eficientă? Cine va avea de câștigat dacă, acest premiu onorant va fi târât în noroi împreună cu inițiatorii lui și cu orașul din care a pornit totul? Sunt, aici, două lumi complet diferite, două limbaje cu mentalități cu tot. Între efectele pozitive pe termen lung și un ceremonial aducător de necazuri, n-ar fi bine să învingă rațiunea?