Comemorare Ion Gheorghe Duca, la 90 ani de la asasinare

Asasinarea lui Duca a reprezentat începutul declinului democrației în Regatul României, la câțiva ani după acest tragic moment instaurându-se ceea ce în istoriografia de azi se cunoaște ca fiind „dictatura regală”.

Ion Gheorghe Duca și-a început şi și-a sfârşit cariera politică în Partidul Naţional Liberal, înscriindu-se în acest partid în 1907 pe listele căruia a candidat pentru un post de deputat la vârsta de 28 de ani. La 31 de ani ajungea ministru al Instrucţiunii Publice, făcând parte din cabinetul premierului Ionel Brătianu, apoi, a fost, pe rând, Ministrul Agriculturii, al Afacerilor Externe, vicepreşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, Ministru de Interne, iar în 1930, după moartea lui Vintilă Brătianu, a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Ion Gheorghe Duca s-a opus ca să se reîtoarcă în țară Carol al II-lea, plecat în exil cu Elena Lupescu, iar când acesta a revenit pentru a fi proclamat Rege, poziţia preşedintelui P.N.L., I. Gh. Duca, a fost una vehementă: „mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!”.

Deşi s-a opus vehement restauraţiei lui Carol, Duca avea să ajungă, în urma unor compromisuri impuse de scena politică agitată internă şi internaţională, prim-ministru în guvernul numit de Carol al II-lea, în 1933, Guvernul Duca decizând, la 9 decembrie 1933, să desființeze Garda de Fier desfiinţarea Gărzii de Fier, „Gruparea «Arhanghelului Mihail», astăzi «Garda de Fier» este şi rămâne dizolvată. Localurile de întrunire ale membrilor acestor grupări vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi”, nota documentul aprobat de Guvernul Duca, prin care legionarilor li se interzicea dreptul de a participa a alegerile care se apropiau.

Toate listele de candidaturi depuse în vederea alegerilor legislative în numele şi cu semnul grupării „Garda de Fier”, aveau să fie declarate nule. Pe 20 decembrie 1933, aşa cum era de aşteptat, PNL avea să câştige alegerile cu  51%, astfel, Duca devenea cel mai mare duşman al legionarilor şi se aştepta la o tentativă de asasinat.

Pe 28 decembrie, premierul Duca a fost invitat de Regele Carol al II-lea, la Sinaia, într-o audienţă, pentru a discuta despre demiterea guvernatorului Băncii Naţionale. În dimineaţa zilei de 29 decembrie, Duca pleacă cu trenul spre Sinaia, alături de el, în trenul fără pază guvernamentală se spune că ar fi călătorit şi cei trei asasini, numiți de presă „Nicadorii”. Întâlnirea cu Carol al II-lea a durat aproximativ două ore, după care, șeful executivului urma să se întoarcă la Bucureşti, tot cu trenul, în seara aceleiaşi zile. În tot acest timp, asasini l-au aşteptat pe peronul gării unde aveau să îl împuşte, cinci gloanțe punându-l la pământ, odată revenit în gară pentru a lua trenul spre Bucureşti.

Iată, în cele ce urmează, cum a fost relatată crima asupra primului-ministru liberal, Ion Gheorghe Duca, în ediția din 31 decembrie 1933 a ziarului „Adevărul”: „În timp ce IG Duca trecea prin culoar pentru a ieşi pe peron, unde era aşteptat de un grup de manifestanţi, d. Vlahide i-a propus să se întoarcă şi să treacă prin biroul şefului gării, pentru a evita astfel mulţimea. Fostul prim-ministru însă nu a acceptat şi a trecut pe peron, unde îl pândea moartea. La un moment dat, (Constantinescu, unul dintre asasini) auzind pe cineva spunând «domnule preşedinte», s-a întors repede şi s-a văzut faţă în faţă cu primul ministru. Atunci, l-a apucat cu o mână de umăr, iar cu cealaltă a descărcat gloanţele; unul în tâmplă, iar alte trei – deoarece Duca îşi ferise capul – în ceafă. Asasinul o luase la fugă spre linia ferată. Dar în urma lui pornise detectivul Petre Petre, care a reuşit să pue mâna pe dânsul. Vazându-se prins, asasinul a mai tras încă un glonte asupra agentului, rănindu-l la mână. Totuş, detectivul şi-a păstrat  cumpătul şi n-a dat drumul criminalului. Sărind apoi şi alţii în ajutor, criminalul a fost arestat”.

După asasinat, trupul neînsuflețit al „premierului” a fost transportat la castelul Peleș, unde a rămas înainte de a fi dus la București. În urma cercetărilor, asupra lui Duca au fost găsite o bancnotă de 80 de lei și o monedă franțuzească, „premierul” voind să plătească un bilet spre București, pentru clasa a III-a și, tot ca un aspect relevant pentru modestia sa, în ziua în care a fost asasinat, I. G. Duca purta o cămașă cârpită la umăr.

Primul asasin, reținut în gara Sinaia, a fost Nicolae Constantinescu, fiind supus unui interogatoriu sumar în incinta gării, Ion Caranica a fost arestat la Comarnic, în trenul cu care încerca să se întoarcă la București, iar ultimul complice, Doru Belimace, a fost descoperit într-un alt tren care mergea către București, cei trei declarând că au acționat în nume propriu și nu au fost îndemnați de nimeni: „Noi între noi am luat această hotărâre din proprie iniţiativă. Motivul este că Duca a fost francmason şi vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica francmasoenriei internaţionale, care a dus la desfiinţarea gărzilor de fier din România. Recunosc calităţile de bun român ale primului ministru şi de om capabil, însă deoarece s-a vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm”, au spus asasinii, potrivit unui citat preluat aici din revista Historia.

După asasinat, în Regatul României a fost decretată „starea de asediu generală sau parțială”, „toate puterile atribuite de legi și regulamente, în tot ce este referitor la menținerea ordinei publice și a siguranței statului”, fiind trecute „în mâinile autorității militare”, iar, a doua zi, Guvernul, întrunit sub președinția lui Constantin Angelescu, a transmis o proclamație către țară, redactată astfel: „Ion G. Duca, primul ministru al Țării a căzut aseară răpus de o mână vrăjmașă. Crima a cutremurat de durere și de revoltă toate sufletele românești și conștiința întregei lumi civilizate. A căzut unul dintre cei mai destoinici fii ai Țării; a dispărut una dintre cele mai strălucite personalități ale lumei internaționale. A căzut, ucis mișelește, omul care simboliza astăzi munca și săpunderile unei grele și patriotice opere de ridicare și de întărire a statului Român. S’a prăbușit o mândrie a Neamului și o mare nădejde a Românismului Ion G. Duca a căzut la postul de datorie – ca un erou; iar memoria lui va fi păstrată veșnic vie în conștiință, ridică astăzi zid de apărare împotriva acelora cari prin teroare și prin crimă urmăresc suprimarea conducătorilor Țării, distrugerea Statului și prăbușirea frontierelor României Întregite. În fața acestei primejdii, guvernul va ști să-și facă întreaga datorie și deaceea ei chiamă pe toți bunii români să-l ajute la împlinirea ei. Sprijinit azi de întreaga suflare românească, guvernul este hotărât și este în măsură să asigure statului liniștea și ordinea de care are nevoe și să chezășuiască înfăptuirea operei de refacere Națională în numele căreia el a obținut încrederea Coroanei și a Țărei. În acest ceas de dureroasă încercare, cu puterile sporite de gravitatea răspunderilor ce stau în fața noastră, vom ști să ne îndeplinim cu hotărâre și abnegație îndatoririle supreme față de Țară și de Coroană”.

După asasinarea primului-ministru Ion G. Duca, mii de legionari au fost arestaţi, liderul Corneliu Zelea Codreanu, despre care se presupunea că a instrumentat crima, n-a fost prins, însă alţi lideri ai Gardei, printre care generalul Zizi Cantacuzino, supranumit „Grănicerul”, au fost arestați. Procesul Nicadorilor s-a desfăşurat la Consiliul de Război Bucureşti în primăvara anului 1934.

Cei trei care au format comanado-ul pentru asasinarea lui Ion G. Duca au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, dar n-au apucat să îşi ispăşească pedeapsa fiind asasinaţi, cinci ani mai târziu, împreună cu alţi lideri legionari, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, sub pretextul unei tentative de evadare.

După acest abominabil asasinat, jurnalistul Pamfil Șeicaru scria în ziarul „Curentul”: „… A fost găsit, cel sortit să înfăptuiască imaginea expiatoare a răului: și patru gloanțe au doborât pe I. G. Duca.

Omul politic care a străbătut prin viață cu o impecabilă corectitudine, a fost ales ca ispășitor al tuturor amărăciunilor unei țări: era desigur cel mai potrivit pentru a sublinia monstruozitatea gestului asasin, pentru a defini sinistra rătăcire ce se sugerează unor adolescenți recrutați să dea acestei țări o atmosferă morală în care Nația nu se recunoaște.

Și nu se recunoaște spiritul Nației nici în această inovație a crimei înlocuind gândirea politică, nici în această terapeutică socială a asasinatului. Întreg trecutul acestei Nații se ridică împotriva acestei nemernice inovații, – întreg sufletul autohton se resvrătește într’un vehement protest. Nimeni nu poate accepta ca din rândurile unora exaltați manevrați de sinistrele regisorate ce nu cutează să se mărturisească, să pornească astfel capriciile asasine, să drămuiască viața ori-cui, să fixeze soroacele morții.

Fiecare se simte nesigur și amenințat: fiecare se simte în legitimă apărare, – fiecare se întreabă cum se asigură viața fiecăruia, atunci când ne învăluie această atmosferă de pândă asasină.

Asasinarea primului ministru I. G. Duca este astfel și un avertisment. Iar prestigiul vieții de neprihănită onestitate a celui răpus de gloanțele ucigașe, definește monstruozitatea crimei.

Pentru prima victimă a ideii de ordine, – ofranda unei îndoliate amintiri”.

În „Neamul Românesc”, profesorul Nicolae Iorga scria: „Un asasinat odios.

El pune capăt vieței unui om de valoare, conducător de guvern, care cade în mijlocul luptei pentru ordinea internă.

Mâna criminală, a îndreptat arma din răzbunare politică. Tristul erou al crimei care indignează, este militant în organizația Gărzei de fier, dizolvată recent de guvernul liberal.

Se încheie astfel violent, viața unui integru și apreciat om politic, șef al partidului liberal, fost de multe ori sfetnic al Coroanei.

Și cu o îndrăzneală fără precedent, se deschide o eră de slăbiciune și omor, necunoscută în viața noastră politică.

Autoritatea represivă va ști să își facă datoria, și să recheme pe calea normală, prin mijloace legale, nebunia și exaltarea pe care nu le justifică în noi un caz, tinerețea și avântul rătăciților.

La catafalcul lui I.G. Duca aducem sentimentele noastre de pietate adâncă și de omagiu meritat pentru cariera fostului președinte de consiliu”.

Presa franceză a consemnat acest atentat, „Le Petit Journal” publicând că: „Întreaga Europă va rămâne încremenită în fața știrii asasinării lui Ion Duca. Nu mult după atentatul comis împotriva cancelarului Dollfuss, uciderea președintelui consiliului de miniștri român a aruncat o lumină vie asupra metodelor teroriste întrebuințate de imitatorii străini ai mișcării hitleriste.

Spre a evita țării sale tragice lupte internaționale, pentru apărarea unității României, Duca dizolvase Garda de fier, mișcare așa zisă «autoritară», după chipul și asemănarea național-socialismului. El a plătit cu viața primul act al guvernului său.

Noul guvern fusese bine primit în străinătate și mai ales în Franța. Președintele consiliului arătase totdeauna o vie prietenie țării noastre. D. Titulescu avea acum în spatele lui un partid care, nici un moment, nici prin acte, nici prin vorbe, nu dăduse loc la cea mai mică neîncredere”.

La ceremonia de înmormântare a primului ministru Ion G. Duca, de la Timișoara a participat o delegație condusă de președintele organizației PNL Timiș-Torontal, dr. Avram Imbroane, secretar general al ministerului cultelor, din delegație făcând parte și primarul Timișoarei, prof. Augustin Coman, din partea prefecturii județului Timiș-Torontal participând Traian Boroancă, care a dus coroană din partea județului, prefectul Dimitrie Nistor rămânând la Timișoara, unde în ziua înmormântării „premierului” Duca s-a săvârșit un serviciu divin. Presa locală a vremii, ziarul „Renașterea”, consemnează faptul că, „delegația timișoreană a ocupat un întreg vagon de cl. II și a plecat din Timișoara Luni seara, cu acceleratul dela 5.45”.

Ion G. Duca a fost coborât în mormânt în ziua de 2 ianuarie a anului 1934, în după amiaza acelei zile, trupul său neînsuflețit fiind depus în cripta din Cimitirul Bellu din București, apoi, mai târziu, în anul 1934, trupul neînsuflețit al liberalului Ion G. Duca a fost reînhumat în Vâlcea, la Măldărești, potrivit dorinței testamentare a defunctului.