Între 7 și 12 noiembrie 2023, evenimentele culturale organizate de instituțiile C.J. Timiș sunt dintre cele mai variate. Astfel, la Centrul Multifuncțional Bastion, publicul este invitat să viziteze expoziția „Speculum Multiplex”, o colecție formată din 9 lucrări premiate cu medalii de aur, argint, dar și mențiuni la diferite Saloane Internaționale de Fotografie în perioada 2021 – 2023.
La Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș are loc lansarea volumului „Miracolul clipei”, un album de fotografie al Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, invitaţii acestui eveniment fiind, prof. Oana Codruţa Tomescu – inspector şcolar arte, prof. Daniela Liliana Buzatu – inspector școlar religie, pr. Nichifor Tănase – consilier educaţional al Mitropoliei Banatului, prof. Adela Panait – director, Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Casian Mihnevici – grafic designer/autor. În aceeași instituție, la Galeria POD, se poate vedea expoziția alcătuită din lucrările artistei Linda-Saskia Menczel, care totodată invită publicul la evenimentul „Întâlnire cu artistul”, organizat în cadrul expoziției, sâmbătă, duminică și luni.
La Muzeul Național al Banatului, publicul pasionat de istorie este invitat la vernisajul expoziției „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, o expoziție unică, care reunește un număr impresionant de 135 de gravuri ce oferă o perspectivă fascinantă asupra cetății Timișoara într-o perioadă definitorie a istoriei sale.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” pune în scenă pentru cei mici spectacolul „Doi purceluși sau cei șapte ani de acasă”.
Întregul calendar al activităților culturale, organizate de instituțiile C.J. Timiș, între 7 – 12 noiembrie, în cele ce urmează.
MARȚI, 7 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex”, de Oscar Iustin.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș:
• Expoziție „Opus 25”, artist Linda-Saskia Menczel, Galeria POD.
Muzeul Național al Banatului:
• Vernisaj expoziție „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia, ora 18.
MIERCURI, 8 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex”, de Oscar Iustin.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș:
• Expoziție „Opus 25”, artist Linda-Saskia Menczel, Galeria POD.
Muzeul Național al Banatului:
• Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
• Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
• Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;
• Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
• Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;
• Expoziția „Artiști din Timișoara în Colecția Herczeg”;
• Expoziția temporară „Cosmoteca deSemne spațiale”;
• Expoziție de pictură – Mihaela Horga și Cătălina Crainic, hol, etaj I;
• Expoziție „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia.
Muzeul Național de Artă Timișoara:
• MNArT Open View: „Structură spațială” de Doru Tulcan;
• Expoziția temporară „Soarele Albastru. Conversații despre artă, știință și ecologie”;
• Expoziția temporară „Brâncuși: surse românești și perspective universale”;
• Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
• Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul „Ormós Zsigmond”;
• Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
• Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara:
• Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
• Expoziția „Din Bihor la New York”, veșminte din creația designerului Dorin Negrău;
• Expoziția foto-documentară „Danube women stories”;
• Expoziția temporară „Povestea lemnului – Lăzi de zestre din Banat”, Sala Expoziției – „Casa Națională”.
JOI, 9 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex”, de Oscar Iustin.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș:
• Expoziție „Opus 25”, artist Linda-Saskia Menczel, Galeria POD;
• Lansare volum de fotografie „Miracolul clipei”, Galeria POD, ora 18.

VINERI, 10 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex” de Oscar Iustin;
• „Live Painting Performance”, ora 18.

SÂMBĂTĂ, 11 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex”, de Oscar Iustin.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș:
• Expoziție „Opus 25”, artist Linda-Saskia Menczel, Galeria POD;
• „Întâlnire cu artistul” în cadrul expoziției „Opus 25”, ora 11.

DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion:
• Expoziția temporară „Speculum Multiplex”, de Oscar Iustin.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș:
• Expoziție „Opus 25”, artist Linda-Saskia Menczel, Galeria POD;
• „Întâlnire cu artistul” în cadrul expoziției „Opus 25”, ora 17.
Muzeul Național al Banatului:
• Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
• Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
• Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;
• Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hoș, etaj I;
• Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;
• Expoziția „Artiști din Timișoara în Colecția Herczeg”;
• Expoziția temporară „Cosmoteca deSemne spațiale”;
• Expoziție de pictură – Mihaela Horga și Cătălina Crainic, hol, etaj I;
• Expoziție „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia.
Muzeul Național de Artă Timișoara:
• MNArT Open View: „Structură spațială” de Doru Tulcan;
• Expoziția temporară „Soarele Albastru. Conversații despre artă, știință și ecologie”;
• Expoziția temporară „Brâncuși: surse românești și perspective universale”;
• Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
• Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul „Ormós Zsigmond”;
• Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
• Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara:
• Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
• Expoziția „Din Bihor la New York”, veșminte din creația designerului Dorin Negrău;
• Expoziția foto-documentară „Danube women stories”;
• Expoziția temporară „Povestea lemnului – Lăzi de zestre din Banat”, Sala Expoziției – „Casa Națională”.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara:
• Spectacolul „Doi purceluși sau cei 7 ani de acasă”, 3+, ora 11 și ora 13.