Cool-tura europeană prin Timișoara. Privind înapoi cu luciditate

Profitând de șansa de a exprima un punct de vedere legat de rolul și importanța Capitalei Culturale, am încercat să le privesc din ipostaza integrării acesteia, cu toate bunele și relele, în ansamblul vieții cotidiene a comunității timișorene.

De aceea, înainte de toate, cred că marele câștig a fost focalizarea pregnantă a atenției Europei pe Timișoara, demers ce nu s-a mai întâmplat – desigur, cu alte conotații, în alt context și cu o intensitate relativ mai diminuată – de la Revoluție încoace!

Lucru benefic, pentru că ea a stârnit un interes suplimentar, în toate domeniile, pentru oferta unui oraș considerat promotor al democrației, al noului și al progresului, un oraș care merită să fie cunoscut și înțeles, și care s-a aflat într-un moment de emulație și într-o ocazie deosebită.

Un oraș al priorităților (chiar europene), cu o dezvoltare impetuoasă, accesibil din multe puncte de vedere, care are încă multe oportunități de oferit și care poate fi o destinație interesantă nu doar pentru un turism cultural, ci și pentru cel de business.

Un oraș însă – în cazul nostru – aproape izolat, ce a fost obligat să se descurce de unul singur, nefiind integrat, din varii motive, nici Banatului (cu oferta lui complementară mult mai generoasă), nici României (care trebuia să valorifice această oportunitate concentrându-și, la rândul ei, atenția și resursele, spre Capitala Culturală).

Or, neînțelegând ocazia rară pe care ne-a oferit-o Europa, autoritățile – cu excepția, evident, a Primăriei, a Consiliului Județean și, parțial și limitat, a Ministerului Culturii – au trecut nonșalant pe lângă Program, deși puteau să se implice plenar, fiecare cu mijloacele și resursele la îndemână, în reușita lui.

Că este așa o dovedește chiar reușita celeilalte Capitale Europene – Veszprem, unde Ungaria a oferit orașului (mult mai modest și mai puțin dotat ca Timișoara) toate condițiile (însemnând resurse și facilități) pentru a aduce o mulțime sporită de vizitatori, din țară și străinătate, astfel încât să se facă, în integrum, mult mai cunoscută.

În fapt, Capitala Culturală a fost mai mult o ocazie decât un mijloc de a face vizibile toate lucrurile bune, căci, per ansamblu, dincolo de programul cultural, nu s-au întâmplat multe.

Deși costurile acestor implicări ar fi fost mult mai reduse decât potențialele câștiguri multiple, care au fost obținute sau care pot fi obținute, într-o perspectivă imediată și pe termen lung.

Ca atare, credem că lipsa de reacție și răspuns a autorităților a cauzat nu doar coordonării unui program cultural major asumat în fața Europei, ci și valorificării depline, pe toate planurile, a tot ceea ce implică, pentru oraș și pentru țară, o manifestare de o asemenea amploare.

Din fericire, Timișoara este un oraș solid, funcțional, în care lucrurile sunt așezate relativ stabil, care are o dinamică internă bine conturată și oameni care-și fac treaba de la sine, dincolo de conducerile politice vremelnice și de imboldul primit din diverse direcții.

Însă nu cred că e de ajuns, mai ales că e nevoie, mai ales pe viitor, să păstrăm și chiar să amplificăm lucrurile bune, reparând din mers neajunsurile și găsind soluții fezabile pentru a progresa și a aduce orașul la nivelul potențialului real și al așteptărilor generale!

Pentru aceasta, înainte de toate, e nevoie să știm încotro mergem, cu cine mergem, cu ce resurse și cine ne pot fi partenerii?

Desigur, teoretic, răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele nespuse, nu pot fi date acum, într-un an eminamente politic, în care se nasc (și se ascut) adversități, dar și posibile alianțe, când fiecare protagonist se gândește la ce-i rezervă viitorul apropiat și, evident, electoratul!

Dar, în naivitatea mea politică, aș îndrăzni să cred că tocmai acum e momentul potrivit pentru a primi răspuns la aceste dileme.

Răspuns pe care să ni-l dea toți actorii politici prinși în competiția electorală, la nivel local sau central.

Căci, în fond, cei prezenți în acest teatru de luptă sunt cam aceleași persoane, care se află acum (și se vor afla și în viitor) în diverse ipostaze – pe scena principală, în lumina atenției, la butoanele de comandă sau în sală, în loje sau sus la “cucurigu” etc.

Ei ar trebui să se-adune în fața noastră, la o ipotetică masă rotundă, și să ne spună tuturor ce pot și vreau să facă pe viitor, indiferent de ce poziție le rezervă acesta!

Poate, în acest fel, în funcție de spusele lor (relativ la viziunea și așteptările noastre), de modul în care înțeleg să se implice în realizarea binelui comun, vom înțelege și vom ști cum să alegem actorii potriviți pentru dezvoltarea viitoare ca și comunitate, după scenarii la care să contribuim cu toții!

În acest context, Capitala Culturală a fost un exemplu și un experiment interesant din multe puncte de vedere!

Mai întâi, ne-a arătat că e nevoie de o viziune, de un Program, de ținte urmărite și de așteptări (rezultate)!

Apoi, esențial, ne-a mai atras atenția că acela care dă banii (sau titlul) își impune reguli și căi care trebuie urmate neabătut, fiindcă ele pot să-ți asigure locul în largul concert de valori, care – dacă-l ratezi – te așază în afara jocului, undeva marginal, ieșind astfel din atenția generală.

Că pentru toate și pentru tot trebuie creată o infrastructură adecvată și mecanismele de rigoare, cu oameni care știu și care pot, dar care – zicem noi – trebuie să fie animați și de cele mai bune intenții, să fie altruiști și patrioți!

Că e loc, oricând și oriunde, pentru orice idee și inițiativă ce-și propun să facă ceva pentru alții, și că, în fond, în cele din urmă, se găsesc și resursele care să le susțină!

Că niciodată nu suntem singuri și că orice lucru poate interesa pe cineva, motiv pentru care trebuie să tratăm totul cu seriozitate și să dăm ajutorul nostru oricărui om care vrea să facă ceva.

Că, mai mult ca oricând, într-o societate bazată tot mai mult pe ITC și pe alte tehnologii moderne, Timișoara e la fel de aproape de oricine și de orice, comunicarea (și, promovarea, în egală măsură) fiind esențială în orice proiect!

Și că în acest fel, comunicând, nu mai suntem singuri în niciun demers, că oricând ajutorul sau omul potrivit pot să apară de oriunde, prin implicare directă cu resurse, prin parteneriate sau colaborări de toate felurile (făcând o paranteză, poate Capitala Culturală a fost, în multe cazuri, mai interesantă și atrăgătoare pentru oamenii altor orașe decât pentru propriii cetățeni!).

Și nu în ultimul rând, că acolo unde lucrurile spun ceva și aduc o plusvaloare, banii încep să se găsească, mai ales dacă, alături, autoritățile susțin – prin mijloace și decizii adecvate – demersurile în cauză!

Desigur, e doar o simplă pledoarie pentru unitate și viziune, dar dacă vrem ca Timișoara să aibă, cu adevărat, de câștigat de pe urma Capitalei Culturale, este nevoie – întâi de toate – să învățăm ceva de pe urma ei, căci o astfel de manifestare nu a fost doar o șansă ci, mai ales, oglinda fidelă a tuturor putințelor și neputințelor noastre!

Ceea ce, în fond, nu-i deloc puțin, dacă vrem să ne privim cu sinceritate în ochi, înainte de a-i îndrepta, încrezători, spre înainte !

––––––––––––––––––-

(Material jurnalistic realizat printr-o finanțare „Energie! Burse de creație”, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara, în cadrul componentei „Power Station” a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit).