Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos este una dintre sărbătorile cele mai importante din calendarul creștinătății, măreața sărbătoare aducând din nou în atenția credincioșilor că Isus a biruit moartea și le-a dăruit viața veșnică.
Acum, după Înviere, credincioșii de rit oriental au intrat în Săptămâna Luminată, o săptămână de-a lungul căreia sunt chemați la biserică pentru slujbele ținute cu bucurie în cinstea binelui care a învins întunericul, o perioadă în care se pot bucura de toate bucatele de sărbătoare, după lungul post Pascal.
„Săptămâna Luminată (vedeți ce denumire frumoasă are), pentru că este sub razele binecuvântate are Luminii care a răsărit din Mormântul Domnului nostru Isus Hristos. Săptămâna Luminată are cele două zile de Paști, luni și marți, iar vinerea sărbătorim Izvorul Tămăduirii, și săptămâna se încheie cu sâmbăta aceasta din Săptămâna Luminată, toată Săptămâna fiind dăruită de noi, de preoți, de credincioși, de monahi, Învierii Domnului nostru Isus Hristos”, a spus, potrivit unei înregistrări de la Radio Timișoara, preot dr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei și purtător de cuvânt la Mitropolia Banatului.
În această Săptămână nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice și, de luat aminte, începând cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiți, aceste slujbe urmând să fie reluate după Duminica Tomii.
Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de Slujba Învierii, în timpul căreia cântările vorbesc despre biruința Vieții asupra morții.
„În toată această perioadă, dinainte și până după Duminica Tomii, cerurile sunt deschise, și cei care mor, zice tradiția că merg direct în Grădina Raiului și, tot în această perioadă, în foarte multe locuri s-au văzut jucând bani, adică tradiția cu focul de pe comoară. Avem Duminica Tomii care este pentru sufletele celor plecați, pentru că în această Duminică, în Banatul de Munte, de exemplu, la Ciclova, se fac mari slujbe în cimitir și fiecare participă cu o cotăriță cu dulciuri, cu tort, cu prăjituri, cu ouă roșii, bineînțeles, cu colăceni. Aceste daruri se împart, după ce slujba se termină, în cimitir, pentru sufletul celor plecați”, a spus, potrivit unei înregistrări audio la Radio Timișoara, dr. Maria Mândroane, etnolog.
Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a Înviat!” și răspund: „Adevărat a Înviat!”.