Nu putem nega muzica captivantă și delicată a lui Maurice Ravel (1875-1937). Piesele sale pentru pian și lucrările orchestrale sunt de o mare frumusețe mai ales când știm că, în această sintagmă, fragilitatea ființei este înscrisă ca un laitmotiv, amețitor și îmbătător. Beția și încăpățânarea sunt poate ceea ce îl caracterizează pe Maurice Ravel; în orice caz, în acest film, Anne Fontaine, o regizoare îndrăzneață, renumită pentru nuanțele ei, ne oferă o scufundare raveliană al cărei conținut e memorabil.
Ida Rubinstein, dansatoare și susținătoare a artelor, îi comandă o piesă muzicală lui Maurice Ravel pentru spectacolul ei de balet. Este vorba despre celebrul „Boléro”, în 1928. Așadar, tema filmului este cea a creației, în cazul de față cea muzicală.
Ra(vel)phaël Personnaz se conformează jocului delicat, uneori parcă șters, nu fără a transmite o turbulență interioară specifică compozitorului. El îl întruchipează cu sobrietate, iar actrițele Doria Tellier – tovarășa lui inaccesibilă și totuși veșnică – precum și Emmanuelle Devos – prietena sa sinceră și atentă – prestează o partitură actoricească în care savoarea ființei te face să gândești, chiar să visezi. Excelentul Vincent Pérez își joacă rolul minunat; iese în evidență și el. Ne-am fi dorit o Ida Rubinstein mai puțin prefăcută, așa cum sugerează Jeanne Balibar, ai cărei ochi rotunjiți devin ușor excesivi…
Decorurile, costumele, locațiile de filmare – inclusiv casa memorială a lui Ravel situată în Monfort-L’Amaury în regiunea Parisului, acum muzeu – sunt selectate cu minuție. Navigăm în mijlocul perioadei Belle Époque, suntem invitați acolo, din plin, și este o bucurie pentru spectator să participe la euforia acelor ani.
Dar ceea ce ne atinge cel mai mult, axa filmului, în ultimă instanță, și sub ochii noștri, este nașterea dureroasă a creației/ Și felul în care ajunge la noi o operă destinată să devină nemuritoare. Cu alte cuvinte: trezirea lui Ravel!
La finalul filmului, compozitorul primește deja semne de avertizare ale bolii sale cumplite, iar actorul pare să-și ceară scuze față de noi, spectatorii fascinați de tandrețea evident resimțită față de acest artist unic, mare muzician.
Anne Fontaine a făcut o treabă minunată aici, atât în ceea ce privește respectul pentru muzica și progresul creației muzicale raveliene, cât și în ceea ce privește abordarea cinematografică. Simțim munca profundă și, deopotrivă, grațioasă și, mai ales, am apreciat că nu s-a jucat de-a ucenicul vrăjitor cu o pagină istorică a creației muzicale franceze. Care își va sărbători centenarul în 2028.
Samuel Tastet, corespondentul TIM7 în Franța
(În românește de Marcel Tolcea)
