Întorsătură ca la Ploiești în deja celebrul tangou cu chiuituri executat, cu grație, de parlamentarii Roman și Vrânceanu pe holul parlamentului. Ceea ce-a fost prezentat de televiziuni ca o bătaie între doi mârlani e descris acum de unul dintre protagoniști drept nițică maieutică, dusă, ce-i drept, la un alt nivel, adică de-a dreptul la subsol. „Am vrut să-i spun ceva în față”, a explicat, socratic, Vâlceanu, apropierea nefirească de discipolul său subit. „La ureche?”, au întrebat, nedumeriți, ziariștii care au văzut filmarea. „Nu, la nas!”, a precizat autorul, lăsând să se-nțeleagă că nu numai că nu i-a făcut vreun rău iubitului său coleg, ci chiar i-a făcut un bine, tămăduindu-l, instant, de o deviație de sept de care posesorul habar n-avea. „Și zgârietura de la nas?”, au mai încercat, timizi, jurnaliștii. „E de la ochelari”, a lămurit-o definitiv deputatul din Bumbești-Jiu, dezvăluind astfel adevărata față a oftalmologului din localitatea sa natală (oraș, și nu comună primitivă, cum s-ar crede), la care s-a dus cu cristalinul, ca tot miopul, să-l vadă la dioptrii, și care l-a înarmat, fără să-i spună, cu ditai arma albă, numai bună de zgâriat dacii și romanii. Mai ales Romanii.
Și uite-așa se face lumină într-un nou caz ce părea un horror și care era, de fapt, comèdie la Porțile Orientului (cum ar zice-un clasic), după un scenariu bine pus la punct de celebrii cineaști Mitică și Becali: „M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.
Ei, și văzând ce întorsătură pot lua lucrurile așa cum „nici cu gândul n-am gândit”, vorba cronicarului, am purces și noi a privi cealaltă parte a fluturașilor electorali pripășiți prin cutiile poștale ale timișorenilor, doar-doar om descoperi altceva privind cealaltă față a monedei. Sau a bancnotei, de data asta, a infamei de care-am pomenit data trecută, arătând cum îl făcea „interlop”, „hoț”, escroc”, „șantajist” și câte și mai câte pe contracandidatul Dreptei Unite la șefia CJT. Și pe verso ce să vezi? „Interlop”, „hoț”, escroc”, „șantajist”, adicătelea, cum ar veni, aceeași Mărie, cu aceeași pălărie. C-or fi de la Dreapta Unită, c-or fi de la AUR, autorii arată nu doar lipsă de imaginație, ci și că-s obișnuiți cu mărunțișul, din moment ce nu știu că pe orișice bancnotă, indiferent de valoare, nu pui aceeași personalitate și pe față, și pe verso. Atât s-a putut, cum ar zice poetul.
