Alexandra Vladic, din Freidorf, studentă la Universitatea de Vest, ne-a trimis un e-mail cu referire la o situație de netolerat din cartierul ei. O reproducem mai jos, însoțită de fotografii.
Fostul cămin al Universității Mihai Eminescu de pe strada Lămâiței a devenit de-a lungul anilor o pubelă publică pentru localnicii cartierului Freidorf. Mirosul deșeurilor împânzește această clădire, care este foarte departe de a fi într-o stare sanitară decentă.
Casa a fost abandonată cu mult timp în urmă, cunoscută în împrejurimi ca un loc frecventat doar de oamenii străzii încă dinaintea desfințării Universității Mihai Eminescu în 2018, după ce a primit calificativul lipsă de încredere din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămăntul Superior) în anul 2013 pentru nerespectarea standardelor de calitate. Universitatea era una mai mult fictivă, mulți referindu-se la ea ca Pepiniera PSD-iștilor.
În urma incendiului de pe 9 Decembrie 2019, structura casei s-a deteriorat considerabil. Cu acoperișul dezintegrat complet, podele din lemn putrezit și pereții plin de cenușă, clădirea a devenit spațiul perfect doar pentru maldăre de gunoaie, ceea ce nu pare că are să se schimbe prea curând.
În lipsa implicării autorităților, aceasta rămâne o relicvă a istoriei sale complicate și un simbol al lipsei de respect pe care cetățenii o au față de mediu și care rămâne nesancționată ca de fiecare dată.