Guvernul se află într-o situație financiară dificilă. Deficitul bugetar și datoria publică sunt mari, creșterea economică este înceată, iar contribuabilii și beneficiarii subvențiilor și facilităților fiscale sunt nemulțumiți: primii, deoarece cred că vor plăti impozite și taxe mai mari, iar cei din urmă, pentru că se așteaptă să primească mai puține subsidii din partea statului. Nu este de presupus totuși că veniturile statului vor crește prea mult, din cauza gradului scăzut de colectare a impozitelor și taxelor datorat, inclusiv din cauza unei economii informale extinse; numeroaselor excepții și scutiri, care diminuează baza impozabilă, precum și regimurilor preferențiale de taxare în anumite sectoare de activitate și pentru anumite categorii de contribuabili; în unele cazuri, cote de impozitare foarte joase în comparație cu cele ale statelor din Europa Centrală și de Est. Cheltuielile publice nu vor putea fi reduse nici ele substanțial, din cauza supradimensionării sectorului de stat, numărului mare de pensionari (inclusiv cu pensii speciale), necesității îmbunătățirii infrastructurii, creșterii inevitabile a cheltuielilor pentru apărare, riscurilor climatice și tranziției verzi etc. Ca urmare, s-ar putea ca următorul șoc din sfera finanțelor publice să fie iminent.
Guvernele României de după 2018 au trăit întro lume fantezistă din punct de vedere financiar. Și nici guvernul actual nu pare capabil să realizeze compromisurile politice necesare pentru așezarea finanțelor publice pe o bază solidă, întârziind luarea unor decizii dificile, dar necesare. Este greu, în aceste condiții, să fi optimist cu privire la situația financiară a României și perspectivele acesteia.
Există totuși unele modalități de depășire a impasului. Soluțiile se bazează pe analiza nu doar a indicatorilor bugetari – mărimea și structura veniturilor, cheltuielilor, deficitului și datoriei –, ci și a eficienței cheltuielilor publice.
Se constată că deși sarcina fiscală globală (ponderea veniturilor bugetare în PIB) este redusă (33,8 %), iar cadrul instituțional al finanțelor publice a fost îmbunătățit în ultimul timp, prin eforturile de îndeplinire a cerințelor „Planului Național de Redresare și Reziliență” (PNRR), unele aspecte fundamentale ale modului de aplicare a reglementărilor referitoare la sistemele de furnizare a serviciilor publice (educație, sănătate, transportul în comun etc.) diminuează eficacitatea folosirii resurselor însemnate alocate pentru finanțarea sectoarelor respective. Obiectivele pe termen lung și țintele și jaloanele stabilite prin diverse programe guvernamentale sunt subminate adesea de considerente conjuncturale și de priorități pe termen scurt. Ignorarea tendințelor și riscurilor pe termen lung descurajează cheltuielile pentru pregătirea economiei și statului să anticipeze, să reziste și să-și revină în urma oricărui tip de șoc, perturbare sau dificultate ce ar putea apare în viitor. Iar lipsa studiilor cu privire la impactul financiar al diverselor reglementări cu caracter populist împiedică adoptarea măsurilor de creștere a eficienței folosirii resurselor bugetare.
Autoritățile țin evidența execuției bugetare, respectând reglementările contabile (a căror încălcare constituie contravenție sau infracțiune) și sunt atente la destinația cheltuielilor publice, deoarece unele dintre acestea sunt efectuate în folosul clientelei politice, însă ignoră aproape complet impactul lor asupra economiei și cetățenilor. Evaluarea cheltuielilor în funcție de obiectivele stabilite în mod transparent și folosirea rezultatelor respective pentru întocmirea unor proiecte de buget multianuale ar asigura coerența temporală și alocarea resurselor statului pentru destinațiile cu cel mai mare impact economic și social. După cum am menționat, un pas important în această direcție s-a făcut prin eforturile de îndeplinire a celor 518 jaloane și ținte și a celor 66 de reforme prevăzute în PNRR, precum și a valorilor de referință din „Procedura de deficit excesiv” a Uniunii Europene (deficit bugetar maximum 3% din PIB; datorie publică maximul 60% din PIB). Cu toate acestea, îmbunătățirea modului de stabilire a obiectivelor, alocării și evaluării impactului cheltuielilor publice necesită o abordare guvernamentală generală prin prisma raportului dintre rezultatele obținute și eforturile depuse – nu doar a anumitor proiecte sau departamente. Este necesară, de asemenea, o analiză a salariilor, pensiilor și celorlalte cheltuieli sociale, care absorb peste 75% din veniturile fiscale. Acest demers este necesar pentru adoptarea unor decizii de alocare riguros direcționată a resurselor foarte mari, folosite pentru destinațiile amintite, reducerea risipei, fraudei și abuzului.
Din punct de vedere tehnic, îmbunătățirea planificării, urmăririi și raportării veniturilor și cheltuielilor statului se poate realiza prin folosirea noilor tehnologii informatice, cum ar fi sistemele de identificare digitală, bazele de date și inteligența artificială.
Dincolo de toate acestea, modul de gestionare al finanțelor publice trebuie adaptat pentru a ține seama de tendințele economice pe termen lung. Această viziune presupune, pe lângă importanța acordată reducerii deficitului bugetar și datoriei publice, implementarea în planificarea și execuția bugetară a unor indicatori macroeconomici, care reflectă evoluțiile economice de durată și efectele lor asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare. Cu alte cuvinte, îmbunătățirea gestionării finanțelor publice necesită planificarea și urmărirea îndeplinirii atât a indicatorilor care reflectă sănătatea finanțelor publice pe termen scurt, cât și a celor care arată efectele factorilor cu acțiune pe termen lung, cum ar fi investițiile publice, schimbările climatice și demografice etc.
Adoptarea unei noi concepții cu privire la finanțele publice nu este ușoară. Sunt necesare competențe de analiză și prognoză sporite, deprinderi tehnice mult îmbunătățite și o mai mare capacitate de supraveghere și control în întreg sectorul public. Mai presus de toate și, probabil, cea mai importantă condiție pentru asigurarea sustenabilității fiscale este atitudinea politică. Numeroși economiști – inclusiv din Ministerul Finanțelor și Consiliul Fiscal – au arătat că orientarea politicii fiscale din ultima perioadă este greșită, însă au fost luate puține măsuri de corecție. La rândul lor, Comisia Europeană și agențiile de rating au evidențiat, în documentele lor oficiale, acțiunile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, stoparea creșterii datoriei publice și schimbarea orientării politicii fiscale.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că situația este de tipul „oul sau găina”: schimbările instituționale constituie o condiție prealabilă pentru modificarea culturii politice, în sensul sprinirii consolidării fiscale, iar această cultură este necesară, la rândul său, pentru a opera schimbări instituționale.
Experiența altor țări arată că restabilirea echilibrului bugetar necesită o puternică susținere politică pentru a putea lua decizii de corecție nepopulare și că o disciplină financiară acceptată din punct de vedere politic contribuie, la rândul său, la întărirea culturii prudenței fiscale. Se evidențiază, astfel, importanța structurii instituționale pentru adoptarea unor decizii politice raționale.
Simplul fapt că există reguli nu duce însă automat la disciplină financiară. Aceasta depinde de cultura civică și de sistemul instituțional. După cum arată laureații premiului Nobel pentru economie din 2024, Daron Acemoglu, Simon Johnson și James Robinson, societățile în care statul de drept este slab și în care instituțiile sunt „extractive”, în sensul că permit elitelor să controleze societatea, dar lasă oamenilor obișnuiți puține posibilități să facă avere, nu generează creștere economică și nici schimbări pozitive, ci îmbogățirea doar a indivizilor aflați la putere. Cercetările laureaților, sintetizate în două cărți apărute inclusiv în limba română (De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității si ale sărăciei; Putere și progres. Lupta noastră de o mie de ani pentru tehnologie și progres), ne ajută să înțelegem de ce.
Rezultă că situația finanțelor publice ar trebui să joace un rol important în aprecierea activității oricărui guvern. Interesul tot mai mare manifestat în UE pentru integrarea piețelor de capital, dezvoltarea fondurilor de investiții comune și alinierea și raționalizarea reglementărilor industriale, comerciale și referitoare la concurență este susceptibil să stimuleze guvernul român, actual și cele viitoare, să acționeze pentru asigurarea sustenabilității fiscale. Atâta timp cât au putut emite și plasa titluri de stat pe piața financiară internațională, guvernele aflate la putere după intrarea României în UE au evitat să privatizeze sau închidă cele 1.400 de întreprinderi publice, să reformeze sistemul de pensii și ajutoare sociale, învățământul, sănătatea ș.a.m.d. Pierderea încrederii investitorilor și pieței financiare internaționale îi poate însă constrânge pe guvernanți să facă reformele necesare, chiar dacă acestea sunt nepopulare. Avantajul situației geopolitice actuale este că reformiștii pot beneficia de sprinul agențiilor de rating pentru asigurarea transparenței și responsabilității financiare, precum și de ajutorul instituțiilor financiarmonetare internaționale, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, pentru dezvoltarea cunoștințelor și deprinderilor profesionale necesare în scopul supravegherii, identificării și rezolvării problemelor financiare.
Guvernele României ar trebui însă să fie cu un pas în înainte și să adopte din proprie inițiativă măsurile necesare pentru însănătoșirea finanțelor publice. Acestea nu se pot limita la soluții pe termen scurt, cum ar fi, de exemplu, cele prevăzute în așanumita „ordonanță-trenuleț” (OUG 156/2024), ci trebuie să includă ample schimbări instituționale, de natură să îmbunătățească alocarea, execuția și evaluarea cheltuielilor publice, în general. În caz contrar, poate apare un nou șoc destabilizator în domeniul finanțelor publice, ce va fi amplificat, fără îndoială, de pierderea încrederii instituțiilor financiar-monetare internaționale, agențiilor de rating și investitorilor. Ca urmare, ar fi regretabil, dacă guvernanții ar fi nevoiți să revizuiască politica și cadrul fiscal prevăzute în „Planul fiscal structural pe termen mediu al României”, prezentat în octombrie anul trecut, după numeroase ezitări, Comisiei Europene.
Domnule profesor… finanțele ar trebui sa fie ultima veriga de interes a Guvernului… acesta ar trebui sa eficientizeze și sa crească sănătos pib–ul… ar trebui să dezvolte sectoarele care cresc exponențial pib’ul… nu ar trebui să uităm producția unde avem resurse suficiente… trebuie semănat și abia apoi cules …. am spus asta de mii de ori… poți sa reduci cât vrei cheltuielile bugetare ca ele vor fi întotdeauna prea mari dacă nu ai de unde sa alimentezi suficient bugetul… asta poate fi o acțiune de etapa, care sa aibe un efect mic și ar fi centrat pe ceva temporar … nici o super planificare bugetara nu ar avea rezultate spectaculoase precum și nici creșterea procentului impozitului total ( tva, imp pe salar, pe venit, cas.cass etc) … singura soluție este creșterea activității economice productive a serviciilor acestea ar putea face ca fără sa crească mult impunerea, fără reducerea salariilor sa avem un buget sănătos… Desigur ca asta trebuie făcută fără risipa bugetara, fără studii de fezabilitate pentru bani electorali și mai ales investiții fără eficienta economica… mediul de afaceri pare ca ar fi avantajat astazi, ca impozitele ar fi mai mici decât în alte state… este posibil ca luate separat unele sa fie mai mici dar pe ansamblu noi suntem campioni sau pe aproape… statul este și o sa fie asociatul/acționarul majoritar în toate societățile comerciale și poate ca și de aici acea definiție,
prin care , , statul este cel mai prost administrator” ne poate face sa ne gândim la o soluție în care rolul statului sa sa reducă lăsând cât mai mult economia sa se dezvolte sănătos!!!