Compania WBW Logistic SRL, o firma din Remetea Mare, care s-a numărat printre cele 13 companii si asocieri care s-au înscris în cursa pentru contractul estimat la 5 milioane de euro prin care să trimită in istorie bătrânul stadion Dan Păltinișanu,a depus o contestație cu privire la demolarea stadionului.
Plângerea a fost înaintată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Firma solicită ca autoritatea contractantă (Consiliul Județean) să reevalueze ofertele de la etapa analizării propunerilor tehnice. WBW Logistic SRL s-a plâns că în procedura de atribuire, din 13 oferte, CJT a declarat admisibile 9 aplicând criteriul cu prețul cel mai scăzut. Totodata WBW Logistic SRL se plânge că a fost permis accesul doar la documente care nu au fost declarate confidențiale și nu a putut să consulte două dintre ele. Reprezentanții firmei din Remetea Mare susțin ca ”actele prin care ofertele clasate pe locurile 1-5 au fost declarate conforme, acceptabile și admisibile, dar ca sunt nelegale si netemeinice”.
CJT ar fi obligat de către comisia de evaluare să comită niște contraventii și infracțiuni de mediu în complicitate cu ofertantul declarat câștigător (SMZ Impex) și susține că oferta câștigătoare, dar și ofertele de pe locurile 2-5 sunt ilegale.
Licitația pentru găsirea unei firme care sa construiască un nou stadion modern la Timișoara, in locul lui ‘Dan Păltinișanu’, a fost lansată în urma cu câteva luni, însa a fost și ea contestată.