autori: Gicu Gabriel ARSENE, Alina NEACȘU
Primăvara este perioada schimbărilor în ambientul urban, cele mai spectaculoase și mai așteptate fiind reînverzirea parcurilor, scuarurilor, grădinilor, aliniamentelor stradale etc. și înflorirea majorității plantelor, cultivate și spontane. Chiar locurile virane, marginile drumurilor, spațiile care nu fac obiectul amenajării peisagistice, capătă un anume șarm dacă sunt îmbrăcate cu verdeață. Această afirmare a vieții vegetale, care vine împreună cu creșterea zilelor și încălzirea aerului are o influență pozitivă asupra tonusului nostru. Ar trebui să ne amintim că florile apar și se deschid nu pentru plăcerea oamenilor, ci cu un scop mult mai prozaic: reproducerea și perpetuarea speciilor. Culorile florilor sunt semnale adresate polenizatorilor, iar nectarul este plata pentru transportul prafului galben format din grăunciorii de polen, în fiecare grăuncior aflându-se jumătate din zestrea genetică a viitoarei plante. (Contrar unei păreri larg răspândite, puține insecte mănâncă polen!) Acolo unde nu găsim petale mari, viu colorate și chiar luminoase pentru ochiul insectelor, plantele au adoptat o altă strategie: își lasă viitorul purtat pe aripile vântului. Au flori mici, umile, verzi sau galben-verzui, numeroase și produc foarte mulți grăunciori de polen, adevărate furtuni galbene care cresc șansa ca minusculul grăuncior de polen să ajungă pe o țintă mică cum este stigmatul florilor unui alt arbore, aflat la zeci sau sute de metri, uneori chiar mai mult.
Sunt printre noi, însă, destui semeni pentru care umflarea mugurilor, îmbobocirea, înspicarea gramineelor și deschiderea florilor înseamnă disconfort și probleme de sănătate. În multe zile ale primăverii respirăm o supă gazoasă cu polen produs de speciile de arbori, în special. Spre sfârșitul primăverii și vara, aerul conține polen de ierburi și sporii diverșilor fungi, care persistă în aer până toamna târziu.
Polenizate cu vântul sunt și coniferele (gimnospermele), plante care produc cantități enorme de polen, însă din această categorie care cuprinde bradul, molidul, tisa, pinul, doar plantele din familia Cupressaceae ridică probleme de polen-alergii: speciile de Thuja (tuie), Juniperus (ienupăr propriu-zis și ienuperi ornamentali), Chamaecyparis și Cupressus (plante care poartă la noi numele generic de chiparoși). În literatura științifică, două astfel de specii foarte frecvent cultivate în orașe sunt estimate cu potențial polen-alergenic foarte ridicat: chiparosul de California (Chamaecyparis lowsoniana) și chiparosul lui Leyland (x Hesperotropsis leylandii), aceasta din urmă fiind un hibrid obținut de om, cu creștere foarte rapidă și care se bucură de mare popularitate în orașele noastre ca arbore de delimitare a proprietăților (uneori și de litigii între vecini, atunci când atinge, după puțini ani, dimensiuni mari!).
Majoritatea arborilor și arbuștilor producători de polen alergen în orașe sunt plantați, în spațiile comune sau în grădinile private, martorii vegetației lemnoase naturale fiind destul de rari în mediile urbane profund transformate, mai ales în ultimii ani, când considerentele economice dau net întâietate metrului pătrat construit în detrimentul metrului pătrat verde! O caracteristică a vegetației lemnoase intra-urbane este diversitatea, pâlcurile mari de arbori sau arbuști din aceeași specie fiind rare; într-adevăr, orice parc este prin natura lui o colecție diversă de specii pentru a răspunde în primul rând scopurilor estetice pentru care a fost creat. Însă riscurile pentru persoanele sensibile rămân, factorii care pot concura la declanșarea reacțiilor fiind numeroși. Astfel, trebuie avut în vedere că:
- cantitățile de polen eliberat sunt mai mari pe timp frumos și cald;
- vântul are atât rol de vehicul al polenului, dar este și un factor de împrăștiere și deci de reducere a încărcăturii de polen în aer (obișnuit, de ordinul zecilor și sutelor de grăunciori de polen per metru cub de aer, dar putând trece ușor de câteva mii în perioadele de vârf);
- cantitățile cele mai mari de polen la înălțimi de cca 1-2 m față de sol se înregistrează dimineața și seara, la mijlocul zilelor frumoase, polenul aflându-se la înălțimi mai mari, deci în straturile în care nu respirăm;
- chiar dacă polenul poate fi purtat de curenții de aer la sute de metri înălțime și la kilometri distanță pe orizontală, cea mai mare concentrație în grăunciori de polen se înregistrează în jurul arborelui sau arbustului emitent;
- obstacolele, cum ar fi zidurile, gardurile vii reduc semnificativ circulația aerului și pot conduce la concentrarea polenului;
- suprapunerea perioadelor de eliberare a polenului a două sau mai multe specii de arbori poate fi un factor de declanșare a alergiilor (efecte încrucișate și cumulate);
- mersul vremii are influență asupra momentului de declanșare a eliberării polenului și duratei acestei faze în viața unei plante. Vremea rece întârzie înflorirea, în timp ce perioadele mai calde decât mediile multianuale induc înfloriri mai timpurii și chiar suprapuneri ale înfloririlor a două sau mai multe specii. Din nefericire, ultimii ani ne oferă tot mai multe astfel de abateri (primăveri foarte friguroase sau foarte calde).
Din punct de vedere medical, tratarea alergiilor este o parte importantă a cercetărilor de astăzi, însă din punctul de vedere al administratorilor de spații verzi (incluzându-i aici și pe proprietarii de grădini și parcuri private), pot fi luate măsuri de prevenție și de reducere a riscurilor. Astfel, prima măsură este aceea de a nu planta arbori sau arbuști cu potențial polen-alergen foarte mare; de altfel, în compunerea oricărei grădini de către un peisagist profesionist, acest criteriu este luat în seamă. Se ține seama astfel de destinația respectivei grădini, de potențialul de toxicitate al plantelor ornamentale, de capacitatea de a provoca răni copiilor (plantele cu spini) etc. Dacă nu facem apel la un peisagist atunci când planificăm amenajarea grădinii, o informare despre potențialul alergen al speciilor pe care am vrea să le plantăm este relativ ușor de făcut (diverse surse disponibile pe internet). Un arbore pe care îl creștem de mic este la urma urmei o investiție pe mulți ani, nu atât bănească, cât afectivă, mai mult decât un reper fizic din lemn și frunze!
De departe, însă, cel mai bun sfat care poate fi dat persoanelor cu alergii este acela de a vizita un alergolog care să identifice exact sursa alergiei. Dacă se dovedește că polenul este cauza și dacă se identifică și specia de plantă care produce acest polen, măsurile pot fi mai țintite. Eventuala medicație prescrisă de alergolog, însoțită de măsuri de prevenție, în măsura posibilului, incluzând și amenajarea ambientului din casă și din afara ei, înseamnă foarte mult în termeni de recuperarea capacității de muncă și bunăstare fizică pentru tot mai mulți dintre noi.
