Echipa de rugby a Timișoarei, SCM Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”, se află în fața unei noi partide decisive pentru îmbogățirea palmaresului. Rugbyștii antrenați de Mugur Preda au încheiat pregătirile pentru finala Cupei României, ediția 2023/2024 și sunt gata să aducă acest trofeu, din nou la Timișoara.
După ce nouă dintre rugbyștii timișoreni au fost selecționați pentru reprezentativa României ce a jucat finala mică a Rugby Europe Championship, aceștia au revenit la Timișoara, miercuri, 20 martie și au intrat în programul de pregătire al team-ului bănățean.
„În primul rând avem toți băieții apți, ăsta e cel mai bun lucru pentru noi. Am avut ceva mici probleme după ce s-au întors cei de la lotul național, dar ca pregătire eu zic că toți suntem conectați, toți știm importanța meciului acesta și o să mergem acolo să ne batem, să câștigăm, asta vă asigur eu că vom face”, a declarat, potrivit rugby.scmtimisoara.ro, Mugur Preda, antrenorul principal al echipei bănățene.
Între timp, pe gazonul stadionului „Florea Dumitrache” din București s-a disputat și cea de-a doua semifinală a Cupei României, CS Dinamo impunându-se în fața echipei din Baia Mare, CSM Știința, 42-24, astfel că, SCM Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” Timișoara va înfrunta în finala competiției, sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 13:30, pe gazonul stadionului „Arcul de Triumf” din București, CS Dinamo.
Va fi primul meci al anului pentru SCM USV Timișoara și, totodată, debutul antrenorului Mugur Preda la cârma echipei timișorene.