Sâmbătă, 9 decembrie, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Konrad- Adenauer-Stiftung (K AS), în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara au deschis o expozițieomagiu intitulată „Eroi fără glorie”. Aceasta este dedicată românilor ale căror gesturi de conștiință și curaj civic au pregătit și au făcut posibilă Revoluția din decembrie 1989. Este vorba de cei care s-au împotrivit dictaturii comuniste și au fost prinși de securitate. Cu foarte puține excepții, documentele selectate din dosarele fostei securități vorbesc despre cazuri necunoscute marelui public – autori de manifeste și scrisori de protest, fondatori de sindicate clandestine sau persoane care, în urma unor acțiuni anti-totalitare, au sfârșit internate în azile psihiatrice. Sunt expuse zeci de cazuri, însoțite de explicații. Expoziția tulburătoare scoate la lumină cazurile de mobilizare civică și acțiunile care au anticipat căderea regimului comunist, în decembrie 1989.
Expoziția poate fi vizitată la parterul Universității de Vest Timișoara.