Florile, în totatlitatea lor, sunt profund ancorate în limbajul universal al iubirii. Ele transmit iubirea și, dincolo de ea, disecă muzica care izvorăște dintr-un sentiment nobil al omului și scot în evidență acele momente de care privitorul este îndemnat să se bucure, mai mult decât să le înțeleagă întru totul.
În artă, florile sunt un subiect cu o istorie remarcabilă în spate, străbătând epoci diferite, abordări diferite, iar de-a lungul timpului, pictorii/artiști, indiferent de curentul artistic, și-au încercat măiestria în a capta frumusețea și inefabilul florilor.
Pentru că ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoarea Floriilor, dar și de luna lui Florar, membrii Asociației Artiștilor Plastici „Romul Ladea” vin în fața iubitorilor artei cu expoziția „Totalitate florală”, expoziție pe care au inagurat-o în spațiul destinat culturii de la Bastion și care prefigurează Floriile și luna ce va veni, transmițând ideea de bine și de mai bun, prin harul lor artistic dăruit de Dumnezeu.
Vernisajul expoziției a avut parte, pe lângă prezența artiștilor asociației, de invitați speciali, distinsul artist timișorean Mihai Teodor Olteanu fiind prezent în expoziție, ianugurând-o printr-un moment oratoric în care a subliniat triada care stă la baza acesteia, florile, fluturii și eternul feminin, scriitorul, publicistul și ziaristul bănățean Petru Novac Dolângă, prezent în expoziție, a explicat, în scurta luare de cuvânt de la vernisaj, că harul fiecărui artist nu are unitate de măsură, artiștii neputând fiind împărțiți în „mari și mici”, „talentul – a spus distinsul jurnalist din Banat – este divin, în sufletul omului. Există numai oameni care se exprimă, fiecare cu talentul lui”, iar evaluarea și împărțirea artiștilor în mari și mici este doar una subiectivă, în funcție de voința celui trimis, pus să evalueze.
Vernisajul expoziției a fost deschis de președinta Asociației „Romul Ladea”, Alexandra Tăbuică, care a încheiat momentul inaugural, precizând că au inspirat artiștii în realizarea lucrărilor, raza de soare, norul, cosmosul, joaca, „frânturi de clipe rămase pe retină” și a transmis publicului prezent și celui care urmează să poposească în această expoziție că „dincolo de a fi o cale de relaxare, de eliberare, lucrările reprezintă, în primul rând, o emoție pe care o împărtășim cu dumneavoastră”.
În discursul de inaugurare, pictorul timișorean Mihai Teodor Olteanu a vorbit despre Bastion, locul atâtor momente minunate, în care cultura oferă, tuturor celor care o caută, bucurie și emoție, acest loc fiind nu doar unul al Timișoarei, „ci o inimă a României”, fiind „încărcat, nu doar de istorie, ci și de spiritualitate, pentru că, în el, mai tot timpul, florile, fluturii și cea mai Sfântă Fecioară cu Pruncul, veșnică Fecioară cu Pruncul, Femeia, e aici. E aici prezentă și nu doar că ne dăruie, nu doar că ne arată cum să ne ducem viața, ci ne înaintează cu artă, cu cultură, cu prospețime, cu petale de flori, cu raze de soare și cu aripe de fluturi, ne împrospătează în fiecare zi” și a încheiat minunatul său moment al cuvântului, susținând că, „nimeni nu poate păzi mai bine decât florile, mai bine decât fluturii și decât inima unei mame acest univers. Nimeni nu poate perpetua, decât cele trei despre care vorbeam, cele trei care dau grație, care dau culoare, care dau conținut lumii. Niciodată fără flori, fără fluturi și fără gândul și sufletul și inima femeii universul nu poate merge mai departe”.
Expoziția reunește lucrările a 38 de artiști ai Asociației. Expun, Alexandra Tăbuică, Ecaterina Roznovski, Simona Sandru Merlusa, Ciprian Surulescu, Sebastian Alexa, Magdalena Daminescu, Corina Balintoni, Laura Stanca, Mihaela Florescu, Mihaela Leahu, Andrei Marian Moga, Mihalea Horga, Elena Luminița Cosmescu, Gabriela Pietreanu, Grațian Lucaci-Păsărariu, Eva Leucean, Bianca Minca, Liliana Ana Cadar, Loredana Bratu, Sanda Lăzărescu, Melinda Lelea, Denisa Mihaila, Lidia Stef-Varsandan, Rodica Runcan, Camelia Bihorac, Slavița Grigoroae, Florentina Fiera, Rodica Herac, Ioana Ivan, Gabriela Simioana Tincau, Emilia Voicu, Ladisalu Domoloki, Cecilia Ana Bell, Liana Tripșa, Liviu Pădurean, Stela Guțiu, Dora Tudor, Maria Popescu.
Expoziția ce reunește lucrări de pictură și sculptură, „Totalitate florală”,se adresează tuturor persoanelor interesate de artă, obișnuiți ai vernisajelor, galeriilor de artă sau muzeelor, se află deschisă în spațiul galeriei Bastion 2, până în 28 aprilie (inclusiv) și poate fi vizitată zilnic, între orele 15:30-18:30.