Îndrăgitul și binecunoscutul actor al Teatrului Național din București construiește, cu inteligența, cu umorul și cu verva care îi sunt proprii, ceea ce se numește științific „safe space”, spațiul de siguranță al cărui destinatar este un personaj necunoscut care poate lua chipul fiecărui spectator în parte, Florin Piersic-jr. aducând pe scenă o lume care este foarte apropiată spectatorului, dar pe care o descoperă cu surprindere și care, dincolo de hohotul de râs, deschide o temă de reflecție profundă despre o „realitate simptomatică”.
După premiera de duminică, 14 aprilie 2024, „Romanian Psycho” va avea, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihail Eminescu” din Timișoara, o a doua reprezentație, marți, 16 aprilie, de la ora 19, audiența fiind recomandată persoanelor care au împlinit vârsta de 15 ani și au peste această vârstă.
În „Romanian Psycho”, textul, regia artistică și interpretarea îi aparțin lui Florin Piersic-jr, biletele pentru această reprezentație putându-se achiziționa de pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete Mărășești, str. Mărășești nr. 2, între orele 11-19.