Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România – AFAN – este organizaţia sindicală a fotbaliştilor profesionişti şi amatori din România, afiliată pe plan internaţional la FIFPro, iar pe plan naţional – la BNS.
AFAN reprezintă şi apără drepturile şi interesele fotbaliştilor profesionişti şi amatori din Ligile I, II şi III şi din ligile inferioare de fotbal, inclusiv fotbal feminin, futsal, juniori, precum şi pe cele ale antrenorilor de fotbal.
Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România a anunțat, în prima decadă a lunii trecute, cei mai buni sportivi din fotbalul din România în urma performanțelor din sezonul 2022/2023. Prin aceste premii, organizația își propune să recompenseze performanțele și să scoată în evidență meritele fotbaliștilor.
Fotbalul feminin timișorean a fost bine reprezentat la gala decernării acestor premii, fiind desemnate printre premiate, fotbalistele Sara Câmpean și Teodora Meluță. Ambele sportive fac parte din lotul de fotbal feminin al echipei Politehnica Timișoara, vicecampioană națională în trecuta ediție de campionat.
Premiile au fost acordate celor două distinse sportive, pentru, „Cel mai bun portar”, Sara Câmpean și, „Cel mai bun fundaș”, Teodora Meluță.
Tot în fotbalul feminin, premiul pentru „Cea mai bună jucătoare” i-a fost acordat Mihaelei Ciolacu, în timp ce premiul pentru „Cea mai bună jucătoare din Liga 2” a fost câștigat de către două sportive, Andreea Laiu, Mihaela Merlan.
În fotbalul masculin, trofeul pentru „Cel mai bun jucător din România” i-a revenit lui Florinel Coman, iar pentru „Cel mai bun fotbalist U21” a fost câștigat de Adrian Mazilu.
„Cel mai bun antrenor din România” a fost desemnat Gheorghe Hagi, distinsul sportiv reușind, cu o echipă de tineri talentați, să cucerească titlul în România, la finalul trecutului an competițional, iar trofeul pentru „Cel mai bun antrenor din Liga 2” a fost câștigat de Dorinel Munteanu, după ce a promovat cu Oțelul în primul eșalon.
Premiul pentru „Cel mai bun fotbalist străin” a fost câștigat de către Marko Dugandžić, fostul atacant al Rapidului, care, până să se transfere la Al-Tai, a fost principalul om de gol al giuleștenilor.
În eșalonul secund, premiantul este Bogdan Chipirliu, care a fost desemnat „Cel mai bun jucător din Liga 2”, pentru al doilea an la rând.
Toate premiile au fost acordate în baza voturilor exprimate de fotbaliștii și antrenorii din primele trei ligi ale României, iar pentru premiile oferite fotbalului feminin au votat jucătoarele din primele două ligi.