Mai mulți cetățeni ne-au sesizat în legătură cu starea jalnică a trotuarelor din mai multe zone ale Timișoarei. Unele stau de ani de zile așa, altele doar de luni bune. Nimeni din primăria municipiului nu le vede.
Primele poze pe care le prezentăm astăzi sunt făcute în zona Pieței 700 din Timișoara. Prima este făcută chiar la zebra situată vizavi de Clinica de Oftalmologie din Scuar Martir „Radian Belici”. Înainte de a se asigura că nu trece vreo mașină atunci când se angajează în traversarea străzii, trecătorii trebuie mai întâi să fie atenți la trotuarul din fața zebrei, mai precis la trotuarul-lipsă din
fața zebrei, pentru că lipsesc de acolo mai multe dale, astfel că locul s-a transformat într-o capcană pentru cei care se uită în stânga și-n dreapta și nu aruncă o privire de siguranță și în jos.
A doua poză este făcută lângă zebra de pe strada Coriolan Brediceanu nr. 4. Aici, se pare că angajații primăriei s-au gândit să
facă o trecere specială pentru pietonii-fumători, care au la dispoziție mai multe găuri în care să-și arunce cu nonșalanță chiștoacele,
așa cum fac niște veritabili locuitori ai unei capitale culturale europene.
Cea de-a treia imagine pe care o prezentăm astăzi este surprinsă în Zona Soarelui, pe Aleea Azurului Nr. 2. Acolo, canalele provoacă
mari neplăceri șoferilor. Pe lângă faptul că strada este denivelată, aceste canale fac situația și mai neplăcută.
Este greu de circulat pe astfel de trotuare și pe astfel de drumuri. Totuși, cine ar trebui să se ocupe de ele!?
Sunt jalnice, și nu e deloc bine.
Vă rugăm să ne trimiteți fotograți din toate locurile unde există așa ceva!