Situația politică din ultima vreme a evidențiat slăbiciunea pregătirii militare a țărilor europene, membre sau nemembre ale NATO, în ceea ce privește înzestrarea și pregătirea militară.
Anii de după căderea Cortinei de Fier au fost ani ai slăbirii alocării de fonduri pentru dotarea armatelor cu tehnologie militară avansată, modernă. Scăderea efectivelor militare a fost o greșeală pe care o regretă majoritatea conducătorilor politici și militari.
Desființarea unităților militare și distrugerea activelor fixe, mai ales în statele foste socialiste, a contribuit la un dezechilibru militar Europa-Rusia. Crearea unei imagini false despre puterea militară a Rusiei în anii ’90 a fost un element decisiv de potențare a acestui dezechilibru. Armata Turciei, cu efective de 1.200.000 de soldați, la o populație care este de cinci ori mai mică decât a țărilor europene membre NATO, este un exemplu elocvent.
Europa are nevoie de zeci de ani pentru a se redresa și a construi forțe militare capabile să învingă într-un conflict cu Rusia. Din punct de vedere economic și financiar, acest lucru s-ar putea realiza în circa 10 ani, dacă ar exista o politică coerentă în acest sens.
E nevoie de crearea unor unități militare cu capabilități de mobilitate în teren rapidă, cu forță de distrugere mare, folosind o combinație de arme terestre, maritime și aeriene în același timp. Cei 5% care s-ar putea aloca din PIB-ul anual al fiecărui stat la multe investiții cu caracter social și de infrastructură.
Însă considerăm că acest efort trebuie făcut. Cel mai important este ca efectivele militare ale fiecărei țări să reprezinte un număr raportat la populația activă a fiecărui stat, iar pregătirea militară să înceapă din timpul școlarizării tineretului, atât băieți, cât și fete. Această etapă ar fi într-un fel echivalentă cu fosta premilitarie existentă între cele două războaie mondiale.
Modelul de pregătire militară ar trebui să fie influențat de modelul israelian. Cred că stagiul militar obligatoriu ar trebui să aibă o durată diferită în funcție de pregătirea intelectuală (3 luni pentru cei cu studii superioare și 5 luni pentru cei fără studii superioare). Eventual, o parte din stagiul militar să fie remunerat cu salariu minim pe economie.
Ar trebui refăcute o parte din poligoanele militare, care au fost abandonate sau transformate după intrarea României în NATO. Pregătirea militară a elevilor și studenților, împreună cu o pregătire fizică riguroasă (obligativitatea pregătirii într-o disciplină individuală și colectivă sportivă). Repulsia față de pregătirea militară ar trebui să dispară, pentru că, într-un fel, s-ar micșora și rata obezității.
Chiar dacă mulți tineri consideră o îngrădire a libertății, stagiul militar ar avea și efecte psihologice benefice: o mai mare încredere în forțele proprii, iar o integrare socială mai bună, ar diminua unele vicii (fumatul, alcoolismul, consumul de substanțe dopante). Pregătirea militară trebuie să fie continuă și nu sincopată. În acest sens, trebuie realizate toate elementele care concurează la menținerea unei pregătiri militare bune: convocări, mobilizări parțiale, concentrări de scurtă durată (15-30 de zile).
Cel mai important lucru este pregătirea celor care vor pregăti tineretul și rezerviștii. Aici trebuie luat exemplul unităților militare ucrainene pregătite în străinătate, în special în Marea Britanie, cu ofițeri de elită și tehnică militară de ultimă generație, iar disciplina militară să nu fie făcută după sistemul corupt românesc ante ’89 și post ’89 (ore de instrucție puține, învoiri și permisiuni multe și scutiri medicale etc.).
Dincolo de senzația de frondă pe care o pot stârni aceste rânduri, cred că ar trebui cât mai repede să fie realizat un program european și național în care efectivele militare să crească rapid, iar efortul financiar necesar pentru asemenea obiective să fie înțeles de majoritatea cetățenilor. A strâmba din nas la asemenea propuneri înseamnă a sabota un lucru care e imperios necesar.
