Pilotul britanic George Russell (Mercedes), câştigătorul Marelui Premiu al Belgiei, duminică pe circuitul de la Spa-Francorchamps, a fost descalificat după ce s-a descoperit în urma inspecţiei că monopostul său avea o greutate mai mică decât cea permisă, a anunţat conducerea cursei.
Russell a încălcat articolul 4.1 din Codul de reglementări tehnice al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), maşina sa având în urma verificărilor o greutate „mai mică decât greutatea minimă necesară (798 kg)”, potrivit unui document oficial consultat de AFP.
În urma acestei decizii, coechipierul său Lewis Hamilton, clasat iniţial pe locul secund în cursa de duminică, a fost declarat învingător.Hamilton, septuplu campion mondial de Formula 1, îşi trece astfel în palmares a 105-a sa victorie în Marele Circ.
Campionatul Mondial de Formula 1 se va relua pe 25 august, cu Marele Premiu al Olandei găzduit de circuitul Zandvoort.