IPOCRIZÍE sf. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (plăcută și fam.) machiaverlâc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție.
Încă din antichitate, actorii, purtând măști, jucau roluri, spuneau gândurile altora. De aici a venit conceptul de „ipocrit” – o persoană, care, de dragul profitului, aprobării sau pentru spectacol, demonstrea-ză o înfățișare pioasă, mascându-și adevăratele gânduri, exprimând alte sentimente decât ceea ce sunt ele cu adevărat. Cu alte cuvinte, un ipocrit cu motive egoiste, rău intenționate, joacă rolul unui om ideal, creând imagini prin care se autopromoveză.
Adaptându-se la cerințele societății, ipocrizia, sub pretextul bunătății, își rezolvă propriile planuri egoiste. Se spune despre o persoană ipocrită că „nimic nu este sacru pentru el”, „este gata să treacă peste cadavre”, „nu se va opri la niciodată”. Ipocritul nu vede nicio modalitate în a-și atinge obiectivele printr-un comportament sincer și deschis.
În creștinism, ipocrizia e bine înțeleasă ca o manifestare a oamenilor, care doresc să apară în fața semenilor într-o formă oarecare, dar prin prefăcătorie. De exemplu, dăruirea milei nu poate fi decât o „performanță pentru public”, adică un ipocrit se preface că dă pentru a-și însuși statutul de milostiv: „vaucere, ajutoare”, carduri goale și sarmale.
Una dintre cele mai sinistre figuri din istoria lumii, Caterina de Medici, poate fi considerată regina ipocriziei. Orice curtean pe care îl numea „prietenul meu”, se putea considera mort.
Astăzi se aud lozinci, urmarea fiind aceeași: „Nu vom lăsa părinții și bunicii etc…” Sau: „Nu vom lăsa poporul să moară de foame în frig și întuneric.”, urmate de: „Vom analiza, vom dezbate și în funcție de… vom decide.”
Întreaga viață a unui ipocrit este un lanț de falsuri, diverse vicii, scandaloase și murdare. Toate faptele ipocritului sunt săvârșite sub masca evlaviei, batjocorind moralitatea și conștiința. Ipocritul face rău, dar numai pe furiș.
Circumstanțele vieții îl obligă pe ipocrit să fie în permanență sub masca evlaviei, tot timpul fiind veseli, calmi și bine dispuși, pentru a demonstra celor din jur că este o persoană ideală. Dacă un ipocrit are nevoie să se plimbe constant într-o mască de veselie, optimism, încredere și forță, el începe să simtă și să arate emoții corespunzătoare măștii. Un ipocrit iscusit le demonstrează, cu talent, altor oameni, idealul la care ar trebui să aspire.
„Aparenţa creată de ipocrizie devine realitate.” F. Nietzsche
Când un cineva încăpățânat vrea să pară a fi ceva, atunci, ca urmare, este dificil pentru el să fie altceva.
Potrivit psihologilor, ipocritul este un manipulator priceput, care simte perfect slăbiciunile interlocutorului sau ale poporului și joacă pe punctele sale dureroase, pe fricile și prejudecățile sale.
O persoană ipocrită își schimbă adesea părerile și pozițiile în funcție de câștigul momentan.
În ceea ce privește conținutul conversației, ipocriții, cel mai adesea, se concentrează pe meritele și realizările lor, încercând, în același timp, să critice potențialii rivali. Astfel de oameni promit multe, dar de fapt nu se grăbesc să-și îndeplinească promisiunile și se feresc de dezbateri.
Acestea fiind zise, precizăm că orice asemănare cu coaliția de guvernare, cu politicienii români, cu miniștrii din guvern cu candidații în alegeri locale, parlamentare sunt pură întâmplare, curat-murdară, creată de răuvoitori.
