„Dar nu numai petiții au dat ţăranii. Dacă la barierele Bucureștilor nu se posta jandarmerie, însărcinată a respinge cu sila pe ţăranii ce ar fi venit, dacă zilele acestea nu i-ar fi oprit pe unii pe uliţă pentru a fi duși și interogați de poliție, aveau de gînd să vină în număr de mai multe mii la București și să stăruiască în persoană pentru împlinirea cererii lor.
Dacă am fi la începutul sutei acesteia, la 1821 bunăoară, mişcarea ar fi avut poate un caracter mai pronunţat. Domnul Tudor nu a început-o pe a lui decît cu 25 de inşi; pe drumul la Piteşti s-au făcut 36, la Padiște, în plaiul Cloşani, 150 și de atunci încolo au prins a se înglota lume sub steagurile lui. De aceea, față cu acest zgomot au cam sfeclit-o pseudoromânii de la foaia guvernamentală, am putea zice că au simțit fiorii funiei trecîndu-le prin şira spinării.
«Românul zice: o dată ce conspirația a fost denunțată naţiunii, ea este și rămîne spulberată.
Care naţiune, onorabilă tagmă? Oare nici ţăranul nu mai e naţiune în ochii voştri de venetic și a rămas redusă nația la voi? Oare nici opt mii de ţărani nu mai fac parte din națiune, ea se compune numai din promiscuitatea banchetului C. A. Rosetti?
Învederat este că faptul nu este românesc, adaugă «Pseudo-Românul».
Cum aşa? Opt mii de oameni care nu știu altă vorbă decît cea românească să fie destoinici de alte fapte decît românești?
Asta înseamnă a vorbi-ntr-aiurea şi în dodii şi a nu şti ce înțeles au cuvintele. Oare românesc sa fie numai ce vă convine d-voastră, numai afacerile Warszawsky, numai contabilitatea Slăniceanu, numai pensia reversibilă, numai pantahuza Brătianu, și neromânesc tot ce nu vă convine?
Ba e foarte românesc ceea ce fac ţăranii și nici nu poate fi altfel, căci ei sînt, la drept vorbind, singurii care au rămas numai români în această țară; dar pentru asta nu trebuie să fie bine ceea ce fac, căci nu tot ce e românesc e și bine totodată.
Şi, dacă nu e bine, nu ei sînt de vină.
Ei sînt un popor cu mult bun-simț care, din ceea ce se întîmplă, trage o concluzie repede şi exactă. Au văzut fel de fel de Campinii înjghebîndu-se moşii sub pretextul că ar fi însurăței, au văzut o sumă de oameni împroprietăriţi fără drept, fără să fie coborîtori de clăcaşi, au auzit făgăduințele ce le făceau roșii pe cînd umblau după deputăție, or fi auzit citindu-li-se circularele Rosetti, au fost frămîntați de agenții administrativi, care după cum mărturiseşte d. Nicolae Ionescu, fac propagandă, și din toate acestea au tras concluzia că toți au dreptul de a avea pămînt și s-au pornit spre București ca să ceară împlinirea făgăduințelor pe care d-alde Pătărlăgeni, Fundești, Caradale le făceau populaţiei din sate cînd umblau cu luminarea după deputăție și după foloasele ei.
Tocmai dacă n-ar face ceea ce fac, daca n-ar stărui a se li se-mplini făgăduințele nesăbuite ce li s-au făcut am zice c-ar fi neromânesc, căci românul nu-i tîrziu la minte și nu-l duci de nas numai cu vorbe.
«Ale tale dintru ale tale», d-le Rosetti.
Știm prea bine că o administrație onestă l-ar aduce pe român la alte gînduri, dar aceasta nu e administrația roşie.
Apoi tot paradă cu ţăranii; paradă azi, paradă mîine, se înfundă odată.
Cînd e vorba ca, la serbări ca aceea de 10 mai, să se facă Vifleim cu ţăranii, s-aduc în adevăr din toate unghiurile ţării o sumă de oameni să dea reprezentații teatrale în ochii aristocratizatului Giani, căci de comedie și de hazul păturii superpuse sînt buni oamenii. Dar cînd vin cu cereri de ale lor proprii, cu cereri substanțiale şi de bună-voie la Bucureşti, atunci violoncelele și abecedarele aristocratizate se fac la față ca măslinele și… faptul nu mai e românesc și se denunţă națiunii că ţăranii conspiră.
Ei mări, tagmă patriotică, nu cunoașteți pe român, nu l-ați cunoscut nicicînd și, prietenește vorbind, să vă păzească sfîntul ca să-l cunoașteți vreodată. Rar şi-arată arama, dar cînd şi-o arată atunci s-a sfîrșit cu d-alde voi. Românului dacă-i dai un pumn, îți zice: «Rogu-te mai dă-mi unul, să fie doi, s-avem pentru ce ne socoti», dar după aceea las-pe el.
Din paradă în paradă, din circulară-n circulară, din Carada-n Carada, teamă ni-i că veți trezi lupul din el şi că-și va întoarce cojocul pe dos și-atunci pînză să nu te rupi!
Constatat rămîne însă că dăinuirea la guvern a roşilor începe a deveni un pericol social pentru ţară. Cînd ideile cafenelei Procope vor intra în capetele ţăranilor, nu ştiu zău unde ajungem, căci ele se combină cu caracterul pilos și cumpătăresc al rasei române, care e cumplit de îndărătnic în felul lui. În capul lui Fluieră-Vînt și-a lui împuşcă-n-Lună ideile socialiste nu înseamnă decît solicitare de pensii reversibile ori de posturi, în capetele ţăranilor însă ele ar căpăta o însemnătate atît de gravă încît urmările nu sînt de prevăzut.”. (Timpul, 12 mai 1882)