Inflația în Europa Centrală și de Est

Inflația din țările din Europa Centrală și de Est depășește semnificativ inflația medie din zona euro. Această afirmație este valabilă atât pentru acele țări din regiune care fac parte din zona euro (Austria, Slovacia, Slovenia și Croația), cât și pentru acelea care nu sunt încă membre (Cehia, Ungaria, Polonia, România și Bulgaria).

În anul 2023, de exemplu, rata anuală a inflației în aceste țări a fost următoarea:

Sursa: Eurostat

Existența unor diferențe mari în materie de inflație în interiorul unei uniuni monetare afectează competitivitatea acesteia în raport cu celelalte centre de putere economică mondiale. Aceasta provoacă, la rândul său, vulnerabilități macroeconomice specifice anumitor țări membre, cum ar fi deteriorarea poziției balanțelor lor de plăți curente, creșterea datoriei externe, scăderea cererii interne și creșterea șomajului. În cazul țărilor central și est-europene, care, la fel ca România, nu fac parte încă din zona euro, inflația ridicată împiedică îndeplinirea criteriului stabilității prețurilor de care depinde participarea lor, într-o primă fază, la „Mecanismul Cursurilor de Schimb II” (MCS II), iar apoi adoptarea euro. Prin urmare, înțelegerea cauzelor inflației ridicate din țările central și est-europene – membre sau nemembre ale zonei euro – este importantă pentru contracararea pericolelor și riscurilor cu care acestea se confruntă.

O cauză importantă a inflației ridicate din țările amintite este vulnerabilitatea lor la șocurile globale recente: întreruperile în lanțurile de aprovizionare mondiale, dezechilibrele între cerere și ofertă provocate de pandemia Covid-19 și consecințele economice ale războiului din Ucraina. Aceste șocuri au afectat toate economiile europene, însă impactul lor a fost mai puternic în țările din Europa Centrală și de Est, din cauza caracteristicilor structurale ale economiilor respective.

În primul rând, economiile central și est-europene au o eficiență energetică mai mică în comparație cu media zonei euro, deoarece multe ramuri economice (industrie, extracție, transport în comun) sunt mari consumatoare de energie, echipamentele, tehnologiile și clădirile sunt învechite și ineficiente din punct de vedere energetic, legislația privind protecția mediului este inadecvată etc. În al doilea rând, ponderea energiei și a alimentelor în coșurile de consum este mai mare în aceste țări decât media zonei euro, mai ales în cazul în care venitul mediu pe locuitor este comparativ mai mic. În al treilea rând, majoritatea acestor economii au depins în trecut de importul de energie din Rusia, ceea ce le face vulnerabile la întreruperile în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina. În al patrulea rând, aceste economii sunt relativ integrate în lanțurile de aprovizionare mondiale, ceea ce implică un impact mai puternic al blocajelor în aprovizionare apărute la nivel internațional.

Deși șocurile externe au constituit un factor important în reapariția inflației în țările din Europa Centrală și de Est, fenomenul inflaționist a fost alimentat apoi de cauze interne. De fapt, măsura în care presiunile inflaționiste externe se manifestă în prețurile bunurilor de consum depinde, printre altele, de gradul de absorbție a acestor șocuri de către firme prin reducerea marjelor de profit. În timp ce firmele din zona euro și-au majorat profiturile doar recent, recuperând mai întâi pierderile din trecut și constituind fonduri de rezervă menite să le permită să facă față incertitudinilor apărute în ultima perioadă, în țările din Europa Centrală și de Est creșterea profiturilor s-a produs mai rapid. Acest comportament intensifică presiunile interne în direcția creșterii prețurilor. Creșterea mai rapidă și mai mare a profiturilor în țările respective reflectă, probabil, repercutarea mai puternică pe plan intern a factorilor externi, impactul mai sever al blocajelor globale în aprovizionare și concurența mai redusă între firme, în special în țările foste comuniste în care, ca în România, reformele menite să instituie economia de piață stagnează.

O altă cauză internă a inflației este constituită de rigiditățile pieței muncii din aceste țări, în care ratele șomajului sunt, în general, mici și există deficite persistente de mână de lucru, care duc la creșterea salariilor mai rapid decât creșterea productivității. Faptul că acest fenomen exercită o presiune puternică în direcția repercutării și amplificării factorilor inflaționiști externi este dovedit de apariția în aceste țări a unei spirale prețuri-salarii mai mult sau mai puțin active. Oferta de mână de lucru insuficientă și într-o structură a calificărilor inadecvată prin prisma cerințelor pieței muncii este evidențiată, de asemenea, de evoluțiile negative ale numărului noilor angajări și populației în vârstă de muncă din țările respective. Tendințele amintite sunt favorizate, printre altele, de plecarea în străinătate a tinerilor cu înaltă calificare și de îmbătrânirea rapidă a populației.

Presiunile inflaționiste interne mai puternice din țările central și est-europene se explică, de asemenea, prin faptul că inflația reduce temporar ratele reale ale dobânzilor. Deoarece inflația a apărut aici mai devreme și a fost mai mare decât în restul zonei euro, debitorii din aceste țări au beneficiat temporar de o scădere a valorii reale a sarcinii datoriei lor (rate scadente plus dobânzi). În plus, în măsura în care agenții economici anticipează că inflația ridicată se va menține, ei estimează că nivelul costurilor reale ale finanțării activității economice va fi redus. Ambii factori, combinați cu amintita rigiditate a pieței muncii, au contribuit la o creștere pronunțată (moderată însă între timp) a cererii și ofertei de credite bancare și, deci, a creării de monedă.

În concluzie, reapariția inflației în Europa Centrală și de Est a fost determinată la început de șocurile globale externe. Aceste șocuri au făcut ca inflația din aceste țări să ajungă la nivele mai ridicate decât în restul zonei euro. Ulterior, au apărut însă presiuni inflaționiste interne, care au contribuit la creșterea mai puternică a inflației comparativ cu media zonei euro. Dacă factorii externi ai inflației și-au atenuat influența spre sfârșitul anului 2022, cauzele interne au continuat să exercite presiuni inflaționiste semnificative.

Scăderea recentă a prețurilor produselor energetice și eliminarea blocajelor în lanțurile de aprovizionare mondiale au început să reducă diferențele dintre rata inflației în țările central și est-europene și media zonei euro. Cu toate acestea, presiunile inflaționiste din cauze interne, favorizate, între altele, de transmisia mai puternică a șocurilor externe în condițiile rigidității pieței muncii, mențin inflația de bază (core inflation) din aceste țări la un nivel semnificativ mai mare decât media zonei euro. În plus, inflația ridicată a majorat prețurile relative ale bunurilor și serviciilor exportate de țările respective, ceea ce le erodează competitivitatea și le mărește vulnerabilitatea externă.

Evoluțiile economice descrise succint în acest articol învederează necesitatea adoptării unor măsuri de politică economică de natură să contracareze consecințele negative ale inflației. Deoarece politica monetară unică a Băncii Centrale Europene nu poate rezolva problemele specifice fiecărei țări, iar politica monetară a băncilor centrale ale țărilor care nu fac încă parte din zona euro se confruntă, la rândul său, cu problema „triunghiului incompatibilităților” (nu pot exista în același timp cursuri de schimb fixe, liberă mișcare a capitalului și politică monetară autonomă), singurele mijloace rămase pentru atenuarea pericolelor potențiale sunt politicile fiscale și structurale naționale. Răspunsul politic concret depinde de condițiile economice, sociale și politice specifice fiecărei țări. Însă, în general, presiunile inflaționiste, generate de creșterea cererii interne, pot fi atenuate, pe termen scurt, prin întărirea politicii fiscale. În plus, politicile structurale pot sprijini creșterea competitivității externe a economiilor central și est-europene, pot stimula creșterea lor economică și le pot spori rezistența la șocurile viitoare, de exemplu prin stimularea investițiilor în inovare și capitalul uman și deblocarea mecanismelor reglatoare ale pieței.