Între 5 și 9 iunie 2024, la cinematografele „Timiș” și „Victoria” din Timișoara vom putea viziona, program „in the mood for love”, capodopera lui Wong Kar-Wai din 2000, un clasic italian din anii ‘60 semnat de Pasolini, câteva dintre filmele momentului, filme de la Festivalul de foarte scurt metraj „Très Court”, o premieră de film românesc în prezența regizorului, întâlnirea lunară #CineMami, o întrunire cu Guvernul Copiilor, înainte de alegeri, precum și alte filme de descoperit sau de revăzut.
La Cinema „Timiș”, programul începe vineri, 7 iunie, de la ora 18, când fanii anime sunt invitați să descopere noul episod din filmul „Haikyu!! The Dumpster Battle”, în regia lui Susumu Mitsunaka, după care, de la ora 20, atmosfera specifică filmelor asiatice va continua cu un poem cinematografic despre iubire și mister, realizat de Wong Kar-Wai, premiat la Cannes și nominalizat la „Bafta – In the mood for love”. Pentru a viziona cele două filme, copiii sub 12 ani au nevoie de acordul părinților.
Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 17, la Cinema „Timiș” se ajunge la jumătatea proiecțiilor de warm-up Ceau, Cinema cu „Mamma Roma”, filmul lui Pier Paolo Pasolini din 1962, în care o fostă prostituată încearcă să înceapă o viață nouă alături de fiul său adolescent, urmărită de umbrele trecutului, apoi, de la ora 20, noul film al lui George Miller, „Furiosa: Saga Mad Max”, aprinde pentru ultima dată Marele Ecran al cinematografului din centru Timișoarei. Filmul de la ora 17 nu este recomandat tinerilor sub 15 ani, iar cele de la ora 20, copiii sub 12 ani au nevoie de acordul părinților pentru a-l putea viziona.
Duminică, 9 iunie, cei doi Ryan canadieni, unul mai celebru ca altul – Reynolds și Gosling, desigur – își fac concurență în „Prieteni imaginari”, de la ora 17:30 și „Cascadorul”, de la ora 20, pentru acest film fiind necesar ca persoanele sub 12 ani să aibă acordul părinților pentru a-l viziona.
La Cinema „Victoria”, programul începe miercuri, 5 iunie, de la ora 18:30, cu unul din filmele primăverii, „Cartea cu soluții” – comedia lui Michel Gondry despre un regizor bipolar și paranoic, care face un gest neașteptat pentru a-și termina filmul așa cum dorește el, nu cum vor producătorii, urmat, de la ora 20:30, de un alt film al acestei primăveri, „Himera”, comedia fantastică a lui Alice Rohrwacher despre un misterios arheolog englez cu inima frântă și cu un har deosebit, care se aliază cu un grup de profanatori de morminte.
Joi, 6 iunie, de la ora 18, programul începe cu proiecția filmului documentar „Gardienii planetei”, „documentar” pentru toate vârstele despre fascinanta lume a balenelor, iar de la ora 20, un film în premieră, „Weekend de vis”, o comedie dramatică despre doi tineri corporatiști care încearcă să facă un copil în weekend-uri „organizate”… și eșuează lamentabil. Este un film în regia lui Ovidiu Georgescu care, prezent în sală, la finalul proiecției va dialoga cu publicul.
Vineri, 7 iunie, publicul fidel cinematografului din vechea piață „Lahovary” va avea prilejul să vizioneze pe Marele Ecran mai multe filme ca de obicei. Mai întâi, de la ora 17, la #CineMami, cu bebelușul din dotare, „Nasty”, ce se va putea urmări în condiții adaptate celor mici – „documentarul” despre formidabilul Ilie Năstase, cel care a transformat tenisul într-un spectacol și a cucerit inimile fanilor (și mai ales ale fanelor) sportului alb în anii 1970, după care, de la ora 19 (Très Court – Selecția franceză) și de la 20:30 (Très Court – Best of 2023), seria filmelor din Festivalul de foarte scurt metraj, publicul având posibilitatea să vizioneze mai multe filme de câte 4 minute fiecare, scurtmetraje, vorbite în franceză, subtitrate în română, în cadrul „Très Court” International Film Festival, organizat de Institutul Francez, în care sunt prezentat cele mai bune producții mondiale de maximum patru minute.
Sâmbătă, 8 iunie, programul începe la ora 15, cu filmul animat, pentru copii, premieră, „Prințesa și monstrul fermecat”, o poveste despre iubire adevărată și prieteni adevărați, după care, de la ora 17, filmul documentar „Guvernul copiilor 2”, o proiecție pentru toată familia, din care publicul va putea afla cum gândesc câțiva copii între 7 și 12 ani din România să facă lumea mai bună.
Seara de sâmbătă, de la ora 19 și 20:30, încă două serii de scurtmetraje în cadrul Festivalului de foarte scurt metraj, „Très Court – Competiția internațională 1”, prima parte a programului-far al festivalului, cu o selecție de filme din mai multe țări, de toate genurile: ficțiune, animație, documentar, experimental, la care publicul este invitat să voteze pentru decernarea Premiului publicului atribuit de spectatorii din 20 de țări, „Très Court – Competiția internațională 2”, a doua parte a programului-far al festivalului, cuprinde o selecție de filme din mai multe țări, de toate genurile, iar publicul va avea posibilitatea să voteze pentru decernarea Premiului publicului.
Duminică, 9 iunie, programul se deschide la ora 15, cu proiecții din cadrul Festivalului de foarte scurt metraj, „Très Court – Selecția Familială”, selecție care oferă publicului ocazia să descopere filmele foarte scurte în familie: povești, aventuri sau animații adaptate publicului tânăr, apoi, din cadrul aceluiași Festival, de la ora 18:30, „Très Court – Cuvintele femeilor”, o călătorie în jurul lumii văzută cu ochi feminini, în care umorul și seriozitatea merg mână-n mână, iar ideile preconcepute sunt demontate.
De la ora 16:30, publicul este așteptat la aventura prin savana africană, cu filmul „Thabo și cazul rinocerului”, cu regia semnată de Mara Eibl-Eibesfeldt, iar de la ora 20, ultimul din filmele acestei primăverii, „Cum să faci sex”, primul film regizat de Molly Manning Walker, despre primele descoperiri ale sexualității și ale consimțământului.