Consiliul Județean Timiș, Asociația HoReTim și Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” lucrează încă de la începutul acestui an la dosarul de candidatură, pentru ca județul Timiș, regiunea Banat să intre în elita gastronomică a Europei.
Până acum, în România, doar județul Sibiul a deținut această titulatură în 2019, județul din România fiind desemnat pentru acest titlu alături de Regiunea Egeei de Sud din Grecia.
„Noi am pornit această idee de la dorința noastră ca, la orizontul anilor 2030, Timișul să fie în top cinci destinații turistice la nivel național. Candidatura noastră vine oarecum firesc, ca o continuitate a demersurilor și a acțiunilor noastre de anul acesta. Acest titlu de Regiune Gastronomică Europeană va pune din nou reflectoarele pe zona noastră, iar turistul, când merge într-o zonă nouă, primul lucru pe care îl caută este să ia contactul cu tradiția culinară a zonei respective”, a spus, potrivit Radio Timișoara, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
Potrivit antropologului culinar Caius Merșa, unul din inițiatorii proiectului, pentru a obține titlul Regiunea Gastronomică Europeană, vor fi atrași și reprezentanții din județul Caraș-Severin, dar și alți promotori, urmând o competiție internă între Harghita și Banat. Deocamdată se lucrează la dosarul de candidatură, iar dacă acest titlu va fi obținut pentru Banat, în regiune vor avea loc numeroase evenimente care nu au legătură doar cu bucătăria, ele fiind și culturale sau artistice.
„În zona Hauts-de-France, în 2023, au avut loc între 600 și 700 de evenimente legate de tema de Regiune Gastronomică Europeană. Acest palier cuprinde foarte multe teme, începând de la hrană, până la conviețuire, chestii sociale. Am depus la Institutul Național de Gastronomie propunerea noastră și s-a decis ca noi și Harghita, în mai 2024, să depunem împreună cartea pe care o propunem și ei vor lua o decizie care din cele două zone va fi regiune gastronomică în 2027”, a spus, potrivit Radio Timișoara, Caius Merșa.
Titlul este acordat de juraţii Institutului Internaţional al Gastronomiei, Culturii şi Turismului, alături de alte instituţii europene, prin acordarea lui avându-se ca obiectiv stimularea inovării gastronomice și susținerea turismului şi, de asemenea, prin acordarea acestui titlu şi prin aspecte precum mâncarea, ospitalitatea sau cultura pot fi aduse contribuţii la dezvoltarea economică, socială şi culturală a regiunii.
„Procesul e foarte amplu, pentru că include întreaga regiune. Este destul de spectaculos pentru regiunea noastră, având în vedere gastronomia pe care o are și potențialul de dezvoltare pe care îl avem în Banat. Nu e un proiect ușor, este o întreagă strategie. La fel ca și la proiectul de Capitală Culturală este un dosar trebuie să fim admiși să îndeplinim anumite condiții. Faptul că am întâmpinat foarte multă deschidere față de asociația de la Bruxelles, care au cunoscut ceea ce a făcut Timișoara în depunerea candidaturii pentru capitală culturală Europeană, știu, zona, ne-au primit cu brațele deschise, Da, sunt de acord, ne-am și înscris ca potențial candidați, numai că avem niște pași de urmat”, a spus, potrivit Radio Timișoara, Corina Macri, președinte HoReTim.
Hauts-de-France a exercitat titlul Regiunea Europeană a Gastronomiei în anul 2023, fiind prima regiune franceză care a primit această distincție, în anul 2024, acest titlu urmează să fie exercitat, de regiunea finlandeză Saimaa, pentru anul 2025, titlul de Regiune Europeană a Gastronomiei urmând să fie exercitat de Sicilia.
Titlul Regiunea Gastronomică Europeană a fost acordat în fiecare an din 2016 unuia sau mai multor orașe sau regiuni din Europa de către Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism (I.G.C.A.T.).
Regiunile care speră să primească titlul Regiunea Gastronomică Europeană, sunt invitate să se alăture platformei I.G.C.A.T., care lucrează pentru a proteja și promova diversitatea lor culturală și alimentară. Termenul limită pentru cererile de aderare la Platformă pentru regiunile care doresc să aplice pentru Premiul 2027 este: 31 mai 2024.
Premiul pentru Regiunea Gastronomică Europeană recunoaște convergența tot mai mare a alimentelor, culturii și turismului și evoluțiile interesante care au loc la nivel local.
Odată exprimată intenția de a candida la acest titlu, județul Timiș își va asuma poziția de lider al regiunii, teritoriu care trebuie să cuprindă însă tot Banatul istoric, caracterizat de conviețuire multiculturală și interetnică, dar și de o gastronomie bine conturată.