România este o țară a cărei limbă este romanică, dar are și multe influențe slave. Limba română este o limbă frumoasă și generoasă. A primit în cămara ei multe daruri din alte limbi.
Călinescu, George, nu Călin, a scris în prefața la „Istoria Literaturii Române de la Origini Până în Prezent, că „î-ul’’ este de origine slavă și strică frumusețea limbii române.
În timpul ocupației sovietice a țării noastre s-a schimbat fonetica limbii române, unele vocale fiind transformate în „â’’. Așa a fost cu indicativul prezent al verbului „a fi’’, unde „sunt’’ s-a transformat în „sînt’’, iar „sfânt’’ în „sfînt’’. Unii lingviști români trădători, au scris studii și cărți încercând să demonstreze că limba română e de origine slavă. Nu le-a ieșit. Istoria i-a măturat, chiar dacă unii erau membrii ai Academiei Romîne, cu „î’’ din „i’’, nu din „a’’. Învățământul românesc a luat pumni în plex ani de-a rândul din cauza ideologiei sovietice, siluind limba română și încercând să facă din limba rusă, o limbă de circulație universală, pe care multe generații de elevi români au fost obligați să o studieze din clasa a IV-a și până în clasa a XI-a.
Repudierea limbii ruse și a vorbitorilor ei de către poporul român a fost aproape generală. „Democrația populară’’, de tip rusesc, unde nu-i deloc democrație, ci numai dictatură, s-a spulberat odată cu 17 decembrie 1989.
Rusia actuală este o dictatură oribilă de tip putinist, unde opoziția este strivită fără jenă, iar poporul este îndobitocit prin mloace de propagandă statală. Al Doilea Război Mondial ne-a arătat fața hidoasă a civilizației ruse, prin care soldatul sovietic invadator viola femeile pe unde trecea, fura tot ce era valoros, de la haine la ceasuri și obiecte de aur. În soicetatea românească „Davai ceas, Davai palton’’, lansat într-un sketch satiric de Constantin Tănase era un atribut specific soldatului rus. Ca și alcoolismul generalizat. Soldatul rus era echivalat cu un ins nespălat, puturos, brutal, sălbatic, necivilizat.
În Rusia actuală nu există democrație, dar se vorbește foarte mult de puterea poporului, adică „demo” și „cratos’’. Demagocie pură.
Scandalul anulării alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, datorat în cea mai mare parte infiltrării rusești în societatea românească prin mloace de influiență moderne (Tik-Tok, spionaj, cumpărarea de cetățeni infuențați de teoriile conspiraționiste).
E de-a dreptul ridicol să auzi demnitari ruși, în frunte cu Putin și Medvedev, vorbind despre „încălcarea democrației’’ în România. România este o țară europeană democratică. Rusia este o țară europeană și asiatică , nedemocratică. Democrația în Rusia mai are mult de așteptat, pentru că poporului rus i s-a inoculat ideea de „tătuc’’, de conducător salvator, care le știe pe toate, care nu trebuie contrazis, care își iubește țara și-i urăște așa cum trebuie pe ceilalți. Și care trebuie să dovedească superioritatea poporului rus prin mloace specifice: bâta, kalașnikovul, katiușa, tancuri, rachete ș.a.m.d.
E straniu să-l auzi pe Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, dând lecții despre democrație, și declarând că alegerile din România fără Călin Georgescu sunt „ilegitime’’. De fapt situația purtătorilor de cuvânt din cele două mari puteri nulceare, Rusia și SUA, când e vorba de România nu diferă foarte mult.
Vicepreședintele american în discursul de la Munchen era apropriat de postările lui Medvedev, atât că nu folosea tonul belicos al acestuia. La fel și Elon Musk , celebrul miliardar pus să reorganizeze administrația federală americană.
Aproape că nu poți să-ți explici această situație. Dar dacă am scrie în rusește, probabil că s-ar înțelege mai bine. Așadar, KAKAЯ СИТУАЦИЯ