Practica digitală în kinetoterapie este definită prin serviciile de îngrijire a sănătății, asistență și informare care sunt furnizate de la distanță prin dispozitive și comunicare digitală de către fiziokinetoterapeuți.
În contextul pandemiei de COVID-19, creșterea furnizării de servicii de kinetoterapie la distanță a fost foarte relevantă, poate mai mult din necesitate decât din convingere reală. Dar acest impuls a servit pentru a începe publicitatea acestui model de îngrijire.
Una dintre principalele îndoieli care apar atât pentru profesioniști, cât și pentru pacienți în legătură cu practica digitală este dacă va fi posibilă furnizarea de îngrijiri de calitate sau dacă va fi afectată calitatea acestor servicii. Ei bine, dacă trecem în revistă bunele practici în managementul aparatului locomotor, găsim următoarele aspecte: atenția trebuie centrată pe persoană; trebuie verificate steagurile roșii; examenul fizic; trebuie utilizate măsuri de evaluare validate; trebuie furnizate educație și informații despre opțiunile terapeutice disponibile; tratamentul va consta în activități fizice sau exerciții fizice; terapia manuală, dacă este utilizată, va fi folosită doar ca adjuvant al abordării active.
De fapt, cu excepția terapiei manuale, care este considerată un adjuvant și nu o parte principală a tratamentului, nu există nimic care să nu se poată face într-o ședință telematică; aceasta are și anumite avantaje pentru a putea aplica aceste recomandări:
1) Îngrijirea poate fi mai individualizată, permițând o mai mare libertate de program, economisind deplasări care cresc cheltuielile sau compromit aderența la tratament, în mediul obișnuit al pacientului.
2) Timpul alocat ședinței pentru procesul de sănătate propriu-zis poate fi prelungit, deoarece pacientul nu se așteaptă să participe la această ședință de kinetoterapie pentru a „ se întinde pe masă” să primească un tratament.
3) Se eliminâ practicile care urmăresc să umple ședința fără a oferi un beneficiu suplimentar educației, prescrierii exercițiilor fizice sau activității fizice.
4) În plus, monitorizarea digitală poate facilita înregistrarea evaluării pacientului care are acces la jurnalele de activitate, complianță, durere, pe telefonul său pentru a le acoperi instantaneu. Există, totodată, adaptări ale diferitelor aplicații validate în funcție de modalitatea lor „în persoană” pentru a colecta alte măsurători, cum ar fi goniometria sau 1RM.
Nu se poate nega că există și bariere, printre care se remarcă atât așteptările pacientului, cât și ale terapeutului (în special legate de utilizarea terapiei manuale); întreruperea fluxului de lucru; pierderea calității comunicării sau neputința efectuării unui examen fizic corect.
Pentru a înțelege modul în care ședințele de kinetoterapie prin videoconferință sunt comparate cu îngrijirea în persoană, cercetătorii au conceput un studiu controlat randomizat de non-inferioritate.
Pentru studiu, cercetătorii au înrolat 394 de adulți cu dureri cronice de genunchi care aveau vârsta ≥ 45 de ani, aveau dureri articulare legate de activitate și fie nu au avut rigiditate matinală, fie rigiditate de dimineață care durează < 30 de minute. Alte criterii de includere au fost antecedente de durere la genunchi ≥ 3 luni, durere la genunchi în majoritatea zilelor lunii precedente, dificultate la mers și la urcatul scărilor.
De asemenea, participanții aveau nevoie de acces la un computer cu internet, precum și de posibilitatea de a călători la cel mai apropiat fiziokinetoterapeut de probă.
Studiul a recrutat 15 fiziokinetoterapeuți din 27 de cabinete din Queensland metropolitan și Victoria, Australia, dintre care 60% nu au avut experiență anterioară de telereabilitare. Fiziokinetoterapeuții au fost instruiți să desfășoare sesiuni video prin e-learning, consultări video practice și evaluarea competențelor prin videoconferință.
Participanții au fost repartizați aleatoriu la ședințe în persoană sau video cu fiziokinetoterapeut, ambele grupuri primind cinci ședințe pe parcursul a 3 luni. Tuturor participanților li s-a prescris un program de antrenament de forță la domiciliu și un plan de activitate fizică.
Din 10 decembrie 2019 până în 17 iunie 2022, 204 participanți au fost repartizați la sesiuni în persoană și 190 au fost repartizați la telereabilitare. La 3 luni, ambele grupuri au raportat o îmbunătățire a durerii și a funcției fizice, fără diferențe semnificative între cele două grupuri. Neinferioritatea a fost menținută și la 9 luni de urmărire.
Testul a avut loc în timpul pandemiei de COVID-19, care a limitat capacitatea participanților de a participa la ședințe în persoană.
