Românii, oriunde s-ar afla, știu că de 1 Decembrie, de Ziua lor Națională, trebuie să se bucure. Este o bucurie lăuntrică, pornită din inima tuturor românilor, care nu și-au trădat niciodată țara, care au știut să păstreze graiul românesc, care știu să-și prețuiască înaintașii, care uită greutățile de zi cu zi, așteptând cu speranță ziua de mâine.
Așa au păstrat candela speranței, trecând prin vremuri grele, strămoșii noștri, care au luptat pentru neatârnare, demnitate și adevăr. Au suportat jugul asupririi zeci și sute de ani, iar, când au dobândit libertatea, ei n-au asuprit pe nimeni.
Au avut grijă de obiceiurile românești, și-au păstrat portul popular și limba cea veche și plină de frumuseți. Au fost creștinați și au rămas creștini.
Au ieșit din bordeie și și-au zidit case mai trainice, în bătătură lor învârtind hora, iar în pridvor a răsunat doina cea tânguitoare.
Multe lacrimi au curs pe obrajii arși de soare, iar pământurile românești de la Nistru până la Tisa sunt pline de osemintele românilor, care au luptat să-și apere credința, limba și neamul.
Am avut puțini prieteni adevărați și mulți prieteni cu ghilimele, dar am fost călăuziți de steaua sfântă ce ne-a dus la Alba Iulia.
Să păstrăm comorile României, să-i scoatem la vedere făptura ei caldă, cinstită și luminoasă, să alungăm prin fapte de hărnicie, cu sufletul curat și dârz, relele care răsar în jurul nostru mereu. Fiind așa, vom face o Românie curată și spornică. Pentru această Românie merită să trăim și s-o iubim.
Pe aceasta o vom avea în inimă și gând, acesteia să-i spunem mereu: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
