În acest week-end a fost instituit Cod roșu de caniculă în vestul României, în Timișoara și Lugoj fiind deschise puncte de prim ajutor. În Timișoara, aceste puncte sunt deschise în următoarele locații, Palatul Poștei, Opera Română, Oficiul Poștal 5 și Piața Iosefin, iar în Lugoj, în piețele Iosif Constantin Drăgan și Agroalimentară, de pe splaiul Morilor.
La Timișoara, autoritățile vizează deschiderea unui nou punct de prim ajutor în perioada caniculară, în Piața Badea Cârțan.
Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad informează că în județul Arad există 36 de puncte de prim-ajutor și 49 de puncte de distribuire a apei potabile. Având în vedere Codul roșu instituit în vestul României, DSP Arad recomandă persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice, în această perioadă caniculară, „să evite circulația în intervalul orar 11 – 18 și să stea cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră”.
La Reșița, situația caniculară este controlată de autorități, reprezentanții primăriei anunțând că în municipiul cărășean sunt funcționale, între orele 11-18, două corturi anticaniculă, unul în Parcul Tricolorului și unul în parcul Cărășana și că în toată această perioadă de Cod roșu se asigura asistenta medicală, apă la dozator și climatizare.