A doua zi a Paștilor 2024, luni, 6 mai, credincioșii de toate confesiunile sunt așteptați să participe la cea de-a XXXI-a ediție a Marșului Învierii. Evenimentul este organizat de Asociația Evanghelică și de Caritate „Isus Speranța României”, împreună cu Bisericile Creștine din Timișoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara.
Adunarea credincioșilor are loc în fața Catedralei Mitropolitane, de aici fiind începutul procesiunii acestei noi ediții, la ora 15. După o scurtă introducere şi o rugăciune, credincioșii prezenți vor porni pe traseul tradițional: Primărie – Prefectură/Consiliu Județean – Parcul Rozelor, la fiecare instituție de pe acest traseu urmând să se facă oprire și să se citească un text biblic, iar unul dintre liderii bisericilor creștine din Timișoara va înălța o rugăciune de mulțumire și binecuvântare. Pe tot traseul, fanfara Bisericii Penticostale „Elim” din Timișoara va intona imnuri specifice evenimentului.
Serviciul religios interconfesional, programat în Parcul Rozelor, de la ora 17, cuprinde un program de muzică creștină și transmiterea unui mesaj al Învierii Domnului Hristos.