După zeci de ani steaua lui Gustav Mahler, cândva foarte strălucitoare, reapare. După ce s-a stins din viaţă, s-a stins şi interesul pentru creaţia sa. S-a aşternut uitarea. Dar viaţa corectează uneori greşelile istoriei. Aşteptarea muzicii sale a fost mică, totuşi, faţă de Johann Sebastian Bach, care a aşteptat un secol ca lumea să-şi aducă aminte de el. S-a născut în localitatea Kalischt, azi în Cehia, la 7 iulie 1860. Părinţii erau modeşti comercianţi evrei. La vârsta de 4 ani deja cânta cântece populare din memorie, acompaniindu-se la acordeon. A evoluat destul de repede, la 15 ani având deja un număr mare de compoziţii. Profesorii îi conving pe părinţi să-l trimită la Conservatorul din Viena unde urmează cursuri timp de 3 ani. Apoi dă lecţii de pian, compune, mereu cu gândul la Wagner şi Bruckner. Primeşte oferte de a dirija orchestre, deşi el nu visa decât să, compună. Calităţile lui de mare dirijor îl fac să fie chemat să dirijeze marile orchestre din Europa. Mereu în căutarea perfecţiunii, comportamentul său devine despotic, auster, arogant şi infatuat, fiind convins de rectitudinea sa morală şi muzicală. Bunăoară, în timpul celor 10 ani, pe când a fost director al Operei din Viena, a devenit Zeus, amestecându-se în tot ce era legat de instituţie, ba şi-a impus voinţa şi în faţa publicului. Instrumentiştii îl respectau, dar nu doreau să cânte sub bagheta lui.
Mahler nu tolera nimic şi îi aducea într-o stare de epuizare totală. Oriunde a dirijat chiar şi în America, muzicienii erau nemulţumiţi. De fapt nu a găsit în întreaga sa activitate de dirijor nici măcar o orchestră care să-l mulţumească. Viaţa intimă mereu zbuciumată şi dezorganizată cunoaşte o relativă înseninare când, la 42 de ani, se căsătoreşte cu Alma Schindler, fiica unui pictor renumit. Pictor în germană se scrie Maler. Dar datorită faptului că punea atâta suflet în activităţile muzicale şi administrative, îi rămânea foarte puţin timp pentru soţia sa care suferea profund.
Îl înţelegea, fiind şi ea o foarte bună muziciană, dar era de părere că el o pune pe uitimul loc al preocupărilor. În timp ce era total absorbit de munca sa, viaţa trecea pe lângă el. A fost numit compozitorul liedurilor şi al simfoniilor. A compus 10 simfonii, ultima rămânând neterminată. Fiecare simfonie este un univers în parte. Una dintre ultimele lucrări „Cântecul pământului” este un adevărat edificiu, o emoţionantă creaţie, un mesaj de pe o altă lume care pare şi un rămas bun, ca semnal al apropiatului sfârşit. A compus-o în vacanţa de vară petrecută în munţii Tirolului, în 1908 după prima reîntoarcerea din America. La a doua revenire din America, chiar înainte de încheierea stagiunii, s-a stins la Viena datorită unui infarct miocardic. Era 18 mai 1911. Spre finalul vieţii spunea cu un zâmbet trist „Vremea mea va mai veni”. Aşa a fost. Numai în ultimii doi ani, pe scena Filarmonicii „Banatul” melomanii timişoreni au putut asculta Cântecul pământului, Simfonia I, Simfonia a IV-a și Simfonia a V-a. Extinderea vertiginoasă a simpatiei pentru creaţia mahleriană este dovada peremptorie a valorii recunoscute.