La 22 august 1862 se naşte la Saint-Germain en Laye, primul copil din cei cinci ai familiei Debussy, mici comercianţi de factură modestă. La douăzeci de kilometri de Paris, localitatea era minunat aşezată, pe atunci având o vastă întindere de codri, coline şi cu Sena şerpuind în vale. Naşul lui Claude, pictorul Achille Arosa, îl ia în vara lui 1868 într-o plimbare pe coasta Mediteranei, unde pe lângă natura generoasă are revelaţia mării de care se îndrăgosteşte pe viaţă. În preajma lui Arosa ia contact cu arta plastică, care-l va influenţa în toată activitatea creatoare de mai târziu. La nouă ani, luând ore de pian de la profesoara Maria Mante de Fleurville descoperă dragostea pentru muzică. Un an mai târziu reuşeşte la examenul de admitere la Conservatorul din Paris, înaintea multor candidaţi. Acolo, în pofida tuturor marilor profesori, s-a arătat foarte personal, neadaptându-se nicicum canoanelor didactice. Colegii îl caracterizau drept necomunicativ, rezervat şi complicat. Cu toate acestea talentul lui era recunoscut. În 1884 a câştigat Premiul Romei, o recompensă foarte râvnită pe atunci. Era o adevărată figură. Avea gusturi aristocratice, se îmbrăca elegant, cu cravată, manta şi pălărie cu boruri largi. Era gurmand, cu un apetit considerabil. Era destui de egoist, nu-şi ajuta nici măcar părinţii. Nu returna niciodată banii pe care-i împrumuta. Era senzual, nefiind prea agreabil pentru cei din jur. A avut o viață particulară marcată de caracterul lui complicat. A trăit 10 ani într-o relaţie cu Gabrielle Dupont, despre care aflăm că era o spălătoreasă. După o ceartă, aceasta s-a împuşcat superficial şi a dispărut din viaţa lui. S-a căsătorit cu Rosalie Texier, o salariată a unei case de modă, dar căsătoria nu a durat. Și ea s-a împuşcat. Mai apoi s-a căsătorit cu Emma Bardac, o cântăreaţă talentată. Cu toată această viaţă, el devine notoriu în atmosfera muzicală din Franţa, fiind din ce în ce mai apreciat. A devenit o conştiinţă, manifestându-şi din plin sinceritatea şi exigenţa faţă de sine şi ceilalţi. Deşi a compus un număr destul de mic de lucrări, ele au fost toate de ridicată valoare. Pe măsură ce trecea timpul, a devenit tot mai independent,
desprinzându-se de influenţele wagneriene, muzica sa exprimând în profunzime tot ceea ce era francez. Spunea „Pentru un francez, fineţea şi nuanţa sunt fiicele inteligenţei”. Iubirea pentru natură pe care o avea din tinereţe, nu l-a părăsit niciodată şi a descris-o în muzică ca nimeni altul. Abia pe la 40 de ani a obţinut celebritatea internaţională cu singura operă pe care a scris-o – Pelléas și Mélisande. Este o lume de vis, o lume a sunetelor, a culorilor, a subtilității. Este o expresie a afinităţii misterioase dintre natură şi imaginaţie. Devine prin lucrările pentru pian, Sonata pentru vioară și pian, Cvartetul de coarde, dar mai ales celebra lucrare orchestrală „Marea”, un pictor muzical. Nu spunea poveşti, reda impresii. De aici şi categorisirea drept impresionist, deşi îl irita acest termen. A înfrumuseţat realitatea cu o aură picturală. Cu supersensibilitatea sa a dat naştere unui nou vocabular, în care se împletesc, culoarea, mireasma, transparenţa, armonia originală cu acorduri nemaiîntâlnite, cu disonanţe nerezolvate. El a fost revoluţionarul care a jalonat noua muzică a secolului XX. S-a stins din viaţă la 25 martie 1918, datorită unui cancer de colon. În timp ce tunurile germane cu tragere lungă bombardau Parisul, cortegiul funerar al acestui mare francez, era însoţit doar de câţiva prieteni.