Muntele a îmbrăcat dintotdeauna pentru omenire acea formă spirituală, divină, chiar, ascensiunea fiind interpretată, în afara dimensiunilor ei fizice, materiale, o cale spre Dumnezeu sau spre zeitatea supremă, depinzând, firește, de religia fiecăruia. Urcarea pe munte, fie că s-a făcut prin intermediul procesiunilor, în cadrul unor ritualuri poate uitate, fie în solitudine, a avut, în istoria omenirii, ceva magic. Muntele continuă să tulbure și acum, ca dovadă că munții și marea sunt două repere esențiale în călătoriile mai mult sau mai puțin inițiatice ale omenirii. Omul modern, chiar dacă merge la schi, iarna, ori căutând răcoarea montană, vara, străbătând pășunile alpine sau falnicele păduri de foioase de esență tare ori de conifere, nu uită probabil niciodată să se lase impresionat de înălțimile și de aerul tare de pe munte, de peisajele superbe, care îl duc evident cu gândul la creație. Să nu uităm cățăratul, amator sau sportiv, alpinismul, care reprezintă, neîndoios, dincolo de forțarea propriilor limite, o călătorie spre tine însuți, în efortul extraordinar de a cuceri înălțimile exterioare dar mai ales pe cele interioare.
Un masiv emblematic
Un astfel de masiv emblematic este Muntele Mic din Caraș-Severin, una dintre destinațiile montane cele mai frumoase ale Banatului Montan, alături, sigur, de Țarcu, de Semenic, de Munții Dognecei și ai Aninei, despre care am scris și urmează să mai scriem. Denumirea masivului muntos te poate induce ușor în eroare, pentru că muntele nu e mic deloc, față de alți munți din Banat. Muntele Mic este, însă, minunat în orice anotimp. Șoseaua de acces, din Caransebeș spre Borlova, este în întregime asfaltată, ba chiar asfaltul merge până la imensa cruce de metal ce străjuiește cu semeție și simbolism creștin masivul montan și din dreptul căreia se poate vedea, într-o depresiune, extrem de întinsă, Lacul Poiana Mărului și chiar orașul Oțelu Roșu. Drumul străbate locuri de o rară frumusețe, ascensiunea începând destul de lin, după care panta se amplifică, șerpuind spre vârf, străjuită de copaci falnici.
Stațiunea este situată la o altitudine de aproximativ 1500, 1550 de metri. Munții Țarcu, din care face parte și masivul Muntele Mic, ocupă regiunea de nord-vest a Carpaților Meridionali. Creștetul muntelui, acoperit de vegetație alpină mică, atinge înălțimea de 1806 metri. Zona este bogată din punct de vedere al vegetației, cu păduri de fag și conifere, cu iarbă alpină măruntă și moale, cu pășuni prelungi dar nu în ultimul rând, cu flori de munte, mai ales gențiene, ce dau peisajului o culoare albastră sau mov, vara sau smirdarul, care creează senzație prin culoarea sa roșie, intensă. Iar de pe culmile Muntelui Mic, înălțimile semețe ale Masivului Țarcu sunt absolut impresionante.
Cât despre faună, aici viețuiesc urși, lupi, căprioare, mistreți, veverițe, cocoși de munte, capra neagră, în special pe Vârful Țarcu. Cele mai atractive specii sunt cele care alcătuiesc fondul de vânătoare, dar din păcate sau poate din fericire, posibilitățile de vânătoare sunt destul de limitate. În plus, atât apele curgătoare din zonă, cât și lacurile glaciare sau artificiale (Poiana Mărului, de pildă dar despre acest obiectiv obiectiv fascinant vom vorbi într-un alt material) sunt o atracție pentru zonă. În aceste ape limpezi întâlnim păstrăvul indigen, de pildă, care se află la mare căutare
Paradisul sporturilor de iarnă
Muntele Mic este una din zonele privilegiate din țară, din acest punct de vedere, deoarece zăpada poate rămâne chiar și șase luni pe an, ceea ce face ca Muntele Mic să fie un paradis al schiorilor și al iubitorilor sporturilor de iarnă. Precipitațiile masive dinspre nord-vest, precum și temperaturile scăzute înregistrate pe timp de iarnă fac posibilă practicarea sporturilor ”albe” din luna noiembrie până în mai.
Pârtiile de schi, telescaunul, drumețiile, plimbările călare sau cu căruța, cu sania, nordic, fotografia, cicloturismul, excursiile etnografice, plimbările cu mașini de teren, zboruri cu parapanta, sunt toate atracții, uneori nebănuite. Iar pentru schiori și ceilalți iubitori ai sporturilor de iarnă, există în stațiune o parcare destul de cuprinzătoare și posibilitatea de închiriere a schiurilor, bocancilor, plăcilor, săniuțelor și altele asemenea.
Sigur, totul se poate combina cu experiențe gastronomice greu de uitat. Tradițiile locale culinare îmbracă forme impresionante iar facilitățile comerciale de pe munte încearcă și ele să țină ritmul, oferind preparate delicioase, nu numai iarna dar în orice anotimp.
Muntele Mic rămâne o perlă ascunsă a Banatului, deși an de an tot mai mulți turiști iau cu asalt masivul și stațiunea montană. Există în lucru proiecte importante, de milioane de euro, pentru turismul hibernal dar din cauza unor orgolii exacerbate și a unor nesfârșite procese, acestea trenează. Oricum ar fi, însă, Muntele Mic este o destinație fabuloasă, la îndemână, pentru orice anotimp și pentru orice gen de turism.