Cea de-a XIX-a etapă a campionatului național de handbal masculin, Liga „Zimbrilor”, s-a deschis cu jocul de la București, din Sala „Dinamo”, CS Dinamo București-SCM Politehnica Timișoara.
Un joc, practic, fără istoric, team-ul din Banat suferind un eșec drastic, la o diferență de 21 puncte, 19-40. A fost, pe reprize, Dinamo-„Poli” 22-9 (repriza 1) și 18-10 (repriza 2).
Prin golgheterul Marius Sadoveac, „Poli” avea să deschidă scorul după 32 de secunde din momentul începerii partidei, apoi, în minutul 1, Javier Humet readucea scorul egal, 1-1. În minutul 2, oaspeții au o aruncare la poarta lui Dinamo, însă Răzvan Trif nu reușește să-l învingă pe portarul Saeid Heidarirad, care respinge minge trimisă de handbalistul timișorean. A urmat atacul lui Dinamo, iar la capătul lui, Daniel Stanciuc avea să aducă gazdele, pentru prima dată în avantaj în acest joc, 2-1, din minutul 2.
Au urmat două atacuri, unul al lui „Poli”, fără vreun rezultat pe tabela de scor și unul al lui Dinamo, încheiat cu o trimitere a mingii în bara porții timișorene de către Javier Humet, apoi, pe ofensiva lui „Poli”, oaspeții au marcat, 2-2, prin Flaviu Cîmpan, în minutul 3.
După acest gol, pentru oaspeți a mai fost o aruncare de la 7 metri, la scorul, 3-2 în favoarea gazdelor, pentru un fault asupra lui Antonio Pribanić, aruncarea fiind ratată de Filip Marjanović, portarul dinamovist reușind să respingă și, timp de 7 minute de la marcarea golului doi, „Poli” nu a mai înscris vreun gol, însă a primit 9, iar din minutul 11, era condusă cu un categoric 11-2.
Până la pauză, team-ul timișorean a mai înscris 7 goluri, la pauză intrându-se cu un categoric avantaj al echipei bucureștene, 22-9.
În repriza secundă, situația nu a stat mai bine pentru oaspeți, Dinamo luând avansul spre cele trei puncte fără să forțeze, iar la capătul celor 60 de minute ale confruntări, „Poli” se găsea la cea de-a patra înfrângere consecutivă (dacă o luăm în calcul și pe cea din Cupa României, ar fi a V-a) și, până la disputarea celorlalte meciuri ale etapei, cu 14 puncte, Rămâne pe locul 11 al clasamentului.
Campioana a dominat categoric partida și a obținut o victorie meritată, Dinamo urmând să joace în Grupa Principală IV a EHF, marți, 5 martie, returul împotriva echipei portugheze Sporting Lisabona, la București, jocul împotriva echipei timișorene, din această a XIX-a etapă, fiind pentru bucureșteni un galop de sănătate, o repetiție, poate, înainte de confruntarea cu portughezii.
În team-ul bănățean a debutat în acest joc, handbalistul georgian Giorgi Areshidze, cel care a sosit la „Poli” în iarna acestui an și care, de curând, a ajuns la Timișoara.
Au marcat pentru „Poli”, în acest meci, Marius Sadoveac (5 goluri), Ștefan Huta (5 goluri), Giorgi Areshidze (două goluri), Vlad Chira (două goluri), Filip Marjanović (un gol), Benjamin Szabo (un gol), Antonio Bordeanu (un gol), Flavius Cîmpan (un gol), Răzvan Trif (un gol). Pentru Dinamo, cele mai multe goluri în acest joc le-a marcat Daniel Stanciuc (9 goluri).
În aceeași etapă, a XIX-a, vor mai avea loc meciurile, CSM București-CSA Steaua București (1 martie), CSM Constanța-CS Minaur Baia Mare (2 martie). CSM Vaslui-CSM Focșani, AHC Potaissa Turda-CSM Bacău, ACS HC Buzău-CS Universitatea din Suceava (toate în 3 martie), CSM Sighișoara-CS Universitatea Cluj (4 martie, în direct, la Pro Arena, de la ora 17:30).
După această etapă, campionatul se va întrerupe pentru perioada de pregătire centralizată a echipei naționale de handbal masculin a României (între 7 și 17 martie), cele mai multe jocuri din etapa următoare a campionatului național de handbal al României urmând să aibă loc în 24 martie, etapa a XX-a urmând să se deschidă în 9 martie, cu partida CSA Steaua-CS Dinamo, în Sala „Concordia” din Chiajna, de la ora 15 (în direct la Pro Arena).
„Poli” va evolua în etapa a XX-a, pe propriul parchet, împotriva echipei ACS HC Buzău.